A vedea în întuneric

Ne-am obișnuit cu toții ca evenimentele cotidiene să suscite totdeauna nenumărate și contradictorii comentarii. Astăzi s-a ajuns la strania situație ca aproape să nu mai conteze evenimentul, ci interpretarea acestuia, nu faptul în sine, ci comentarea lui și, implicit, exploatarea acestuia într-o anumită direcție, urmărită de comentatori. Totuși, dincolo de evenimentul în sine, până la un anumit punct e absolut firesc ca oricine să-și dorească să înțeleagă motivațiile ascunse și sem­nifi­cațiile unui fapt. Aici însă se deschid larg porțile zonei alunecoase și nesfârșite a părerilor. Cu toate acestea, foarte puțini pătrund în miezul lucrurilor, puțini văd dincolo de aparențe. Iar acești puțini, în chip cu totul paradoxal, sunt dintre aceia care arareori se pronunță.

Desigur că un avantaj important în înțelegerea evenimentelor au oamenii care, înainte de a purcede la vreo interpretare, posedă și o bază de cunoș­tințe; acei specialiști care cunosc structura sufletească a omului, problemele timpului, schimbările de mentalitate, specificul locului etc. Deși, fie vorba între noi, specialiștii se pricep mai bine la deturnarea semnifi­cațiilor decât la limpezirea lor. Totuși, nici aceștia nu vor reuși să comenteze și mai ales să interpreteze corect un eveniment religios, așa cum a fost, spre pildă, recenta vizită a Papei Francisc în România. În acest caz, cei mai apți în înțele­gerea temeiurilor lucrurilor nu sunt cei ce posedă cunoștințe psiho-sociologice, ci cei care și-au asumat o poziție etică și nu doresc exploatarea împrejurărilor; dar, mai cu seamă, pricep sensul evenimentelor „cei curați cu inima”, al căror prototip sunt sfinții și, în special, Maica Domnului. Doar aceia pot interpreta în chip just lucrurile, întrucât mai întâi și-au curățit inima, au privit dincolo de aparențe și abia apoi au exprimat o opinie.

Acela care și-a curățit inima poate distinge lucruri la care ceilalți nu pot avea acces. Potrivit tradiției filocalice, curăția inimii îți deschide acei ochi prin care poți vedea în întuneric, poți întrezări mișcările și intențiile tainice ale sufletului; ba chiar mai mult, poți vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu, care le vede pe toate, căci, potrivit Scripturii, „cei curați cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). În acest sens îmi vine în minte cazul, relatat de Ioan Ianolide, al Cuviosului Marcu de la Sihăstria, despre care părintele Ilie Cleopa spunea: „Pentru el lumea e în ceruri şi cerurile sunt microscopul electronic cu care vede tainele lumii. E un trăitor unit cu Dumnezeu, fiindcă nu poţi vedea iadul, nici păcatul dacă nu eşti în lumina dumnezeiască” (cf. I. Ianolide, îÎntoarcerea la HristosÎ). Așadar, văzătorul de Dumnezeu vede în El și lumea dimpreună cu toate aspectele ei.

Tragic e faptul că cei mai mulți dintre noi nu urmăm pildei sfinților, întrucât am lăsat de-o parte curăția inimii, adică lupta pentru despătimire, și ne-am dedat cu totul interpretărilor după propria minte împătimită. Iar de n-am ajuns la curăția inimii, mai de folos ar fi de-am fi mai rezer­vați în păreri. Și dacă totuși ne interesează interpretările, în Biserică există binecuvântata tra­diție de a merge după sfat la un părinte duhovnicesc. Acest lucru ne-ar salva de multe expuneri și de multe ispite. Deoarece dorința de a ne afișa părerile cu orice preț e semnul unei imaturități, ca să nu zicem al unei neîmpliniri care, în loc să-și caute vindecarea, își caută cu disperare compen­sația într-o necontenită interpretare a realității, fără valoare și fără sens. Iar aici se observă că mediile digitale favorizează din plin această proliferare a părerilor până la saturație. Toată revărsarea de ură și de cinism din zilele noastre, judecata acidă și chiar calomnia nu au altă proveniență decât dorința irepresibilă de a interpreta realitatea în absența nevoinței pentru curăția inimii. Prin urmare, aceasta e și explicația simplă a haosului social contemporan, expresie văzută a haosului și a orbirii noastre sufletești.

În final, s-ar putea conclude că dorința omului modern de a înțelege temeiurile și semni­ficațiile evenimentelor, deși fireas­că, nu posedă, la cei mai mulți dintre noi, mijloacele necesare spre a fi ostoită, pentru că nu am dobândit încă acea pereche de ochi duhovnicești pe care-i oferă curăția inimii. Iar în absența acestei curății străvăzătoare, toate interpretările noastre nu vor fi doar parțiale și chiar manipulatoare, ci se vor adăuga la zgura patimilor inimii deja existentă, care blochează vederea duhovnicească și, implicit, accesul la realitate.