Absurdităţi despre Hristos pe canalul public de televiziune

Psihologia maselor, se ştie, poate fi influenţată propagandistic prin cinematografie. Însuşi conceptul de propagandă s-a redimensionat sub presiunea cinematografiei.

Propaganda poate influenţa gândirea, atitudinile şi acţiunile celor care se lasă influenţaţi de ea. Efectele psihologice ale propagandei sunt profunde şi de lungă durată. Ea are efect mai ales asupra celor insuficient instruiţi, asupra naturilor umane dilematice, ba chiar şi asupra unora care se pretind persoane culte.

La nivelul opiniilor, al tendinţelor psihice şi al acţiunilor întreprinse de persoana influenţată de propagandă, efectele pot fi foarte puternice. Propaganda formează un tip uman convenabil celor care o întreprind. De aceea, acţiunile propagandistice sunt susţinute financiar, informativ, instituţional şi politic.

Noi trăim într-o epocă în care propaganda influenţează activ comunicarea între oameni, limbajul, valorile, acţiunile politice. Comunicarea în masă şi opinia publică sunt influenţate de propagandă.

În zona acţiunilor propagandistice poate fi inclus şi filmul „Misiune în Ţara Sfântă“, produs în SUA în 2001, regizat de Jonas Mc.Card, avându-l ca protagonist pe Antonio Banderas.

În pofida caracterului său mincinos şi evident anticreştin, filmul a fost difuzat pe postul naţional televiziune cel puţin de două ori, ultima dată în noiembrie anul trecut.

Filmul pretinde că într-un mormânt din Ierusalim a fost găsit un schelet uman care, chipurile, prezintă indicii ca aparţinând lui Iisus Hristos - evident, pretextul este o negare în stilul „policier“ a Învierii Mântuitorului. „Descoperirea“ a fost făcută de o specialistă în arheologia iudaică antică, personaj interpretat de actriţa Olivia Williams.

Imediat, Vaticanul îl trimite la faţa locului pe preotul Guiterez, un iezuit, care a fost, în trecut, militar şi spion. Misiunea fostului militar şi spion este accea de a distruge orice dovadă, pentru a nu pune în discuţie învăţătura creştină despre înviere, întrucât o astfel de descoperire ar fi echivalat cu sfârşitul creştinătăţii.

Amploarea consecinţelor acestei presupuse „descoperiri“ este sesizată nu numai de Vatican, ci şi de Shin Beth (serviciile secrete israeliene) şi de spionii musulmani ai Frontului de Eliberare a Palestinei, dar şi de evreii ultratradiţionalişti care, în conformitate cu principiile crediţei lor, nu pot admite ca mormântul unui conaţional, indiferent cine ar fi el, să fie profanat.

Filmul sugerează direct ideea unui complot al preoţilor creştini, destinat să distrugă valoarea descoperirii arheologice din Israel. Un preot, Lavelle, care a înţeles că s-a înşelat în credinţa lui creştină şi în misiunea lui pastorală trăieşte un teribil sentiment de vinovăţie şi se … sinucide.

Lavelle, numele preotului deznădăjduit, întâmplător sau nu, este identic cu cel al unuia dintre cei mai cunoscuţi filosofi francezi din secolul al-XX-lea, strălucit reprezentant al spiritualismului creştin, continuator al gândirii Fericitului Augustin, al lui John Duns Scott şi al lui Toma de Aquino. Este un spiritualist creştin de orientare catolică militantă. Dacă această coincidenţă nu este întâmplătoare, e ca şi cum un regizor din România ar crea la noi un film cu poveste şi personaje inventate, dar puse să poarte nume precum Crainic sau Stăniloae, care se smitesc şi se dezic de credinţa lor.

Asemenea preotului Lavelle, care se sinucide, Guiterez, iezuitul fost militar şi spion trimis de Vatican să clarifice situaţia descoperirii arheologice, înţelege că viaţa lui de creştin şi de sacerdot este terminată. Drept pentru care îşi leapădă şi îşi aruncă demonstrativ haina preoţescă. „La dracu! Nu mai pot rămâne în slujba lui Dumnezeu!“ exclamă el patetic.

Dar pentru că înainte de deveni preot iezuit, Guiterez fusese militar şi spion, el nu se prăbuşeşte sufleteşte tot atât de tragic precum părintele Lavelle. Se redresează, devenind amantul femeii arheolog evreice care, dincolo de dispreţul ei faţă de creştini, este „umană“, „sinceră“, „informată ştiinţific“, „riguroasă“ în cercetări, dar mai ales plină de feminitate şi de o mare putere de seducţie.

Fostul preot Guiterez îi declară mincinoşi pe preoţii şi pe teologii creştini, în primul rând pe cei de la Vatican, după care decide să înceapă o nouă viaţă. Adică totul revine la „normal“.

În calitate de telespectator, nu am putut să-mi reprim stupefacţia cauzată de iniţiativa de a difuza (şi redifuza) o fantezie cinematografică aberantă pe postul public de televiziune, unde majoritatea celor care cotizează sunt creştini declaraţi. Dacă e vorba doar despre libertatea de conştiinţă, aş fi curios dacă ar fi difuzat şi un film cu un subiect la fel de iritant şi fantezist, să spunem, despre profetul Mahomed.