Aceleaşi linguri, alţi oameni

Un jurnalist şi filosof francez, Andre Frossard, spunea într-una din lucrările sale: „Egoismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane“. Aşa este. Egoismul, devoratorul de suflete, care destramă orice relaţie normală între oameni, e modul de existenţă demonic. Iadul este, dacă se poate spune aşa, comunitatea egoiştilor. În inima egoistului nu încape decât sinele lui, pe când omul bun se îmbogăţeşte cu fiecare persoană pe care o lasă să intre în sufletul său.

Un creştin s-a rugat odată lui Dumnezeu să-i descopere raiul şi iadul. „Bine. Am să-ţi arăt mai întâi iadul“, îi spuse Dumnezeu, şi l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care şedeau acolo erau morţi de foame şi disperaţi. În mijlocul mesei se afla un vas uriaş cu mâncare care mirosea aşa de îmbietor, încât creştinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coada foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât braţele celor care voiau să mănânce; aşa că, nereuşind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Creştinul a văzut că suferinţa oamenilor din acel loc era cu adevărat cumplită.

„Am să-ţi arăt acum şi raiul“, îi zise Dumnezeu, ducându-l pe omul nostru într-o altă încăpere, care era asemănătoare cu prima. Aceeaşi masă mare şi rotundă, acelaşi vas uriaş cu mâncare. Oamenii, ca şi ceilalţi, aveau aceleaşi linguri cu coadă lungă, dar aici ei arătau bine hrăniţi, râdeau şi stăteau bucuroşi de vorbă.

Creştinul a rămas contrariat. Nu reuşea să înţeleagă. Dumnezeu a văzut nedumerirea vizitatorului şi S-a grăbit să-i răspundă: „E simplu. Vezi tu, în încăperea asta guvernează altă lege. Aici fiecare hrăneşte pe cel din faţa lui, şi nu pe sine.“