Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
04 Mai, 2024
Ad legendam Scripturam
O seamă de împrejurări providenţiale din ultima perioadă m-au determinat să iau seama la stadiul în care Sfânta Scriptură este studiată de tinerii teologi - elevi în seminar sau studenţi la facultate - la momentul actual.
In nuce, mă preocupă dezlegarea câtorva întrebări de o realitate tulburătoare care pornesc dintr-o serie de nelinişti interioare: vreau să aflu care este locul Sfintei Scripturi în viaţa şi în programul de studiu al tânărului teolog. Pornind de aici, doresc să menţionez că în problema pe care o ridic primul vizat sunt eu, iar prin extensie sunt incluşi toţi aceia care manifestă aceleaşi stări simptomatice ca şi mine. Mai exact, observ că atât în programa şcolară, cât şi în timpul liber al teologului, Scriptura îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai greu şi este percepută progresiv ca fiind un anost material didactic. Pe de o parte, nu este de competenţa mea să clarific care este procentul pe care îl deţine studiul Scripturii în raport cu studiul celorlalte discipline în programa de învăţământ, dar pe de alta, îmi survine întrebarea: de ce noi, tinerii teologi, nu mai citim din proprie iniţiativă Scriptura, iar uneori preferăm alte lecturi în defavoarea acesteia?
Cu siguranţă, nu voi putea epuiza lista de posibile răspunsuri; mă gândesc însă că noi ne-am obişnuit să avem Scriptura la îndemână, fie să o răsfoim fără un anumit scop, fie să o aşezăm într-un loc ferit al casei (precum bibelourile), fie să o purtăm după noi în calitate de talisman, dar foarte rar să o folosim în scopul existenţei ei. Auzim citindu-se din ea la toate slujbele Bisericii, o studiem în seminarii şi facultăţi, reţinem câteva versete pe de rost, iar toate acestea ne dau o falsă încredere în noi înşine: credem că o stăpânim prea bine, că ceea ce a avut de spus Scriptura a spus după atâţia ani de studiu şi nimic nou nu mai poate fi scos la iveală, că ar fi în zadar să zăbovim asupra unor scrieri pe care, programatic, le-am parcurs deja. Nu este departe de noi nici impresia pe care dimensiunile monumentale ale Scripturii ne-o produc dându-ne sentimentul de îndreptăţită admiraţie pentru o aşa carte, însă, paradoxal, gândul că ea trebuie citită cu seriozitate ne prinde total descurajaţi în faţa sutelor de pagini scrise mărunt. De aici, e lesne de înţeles motivul pentru care locul Scripturii este luat de alte cărţi care fie o comentează, fie doar o amintesc; şi dacă se întâmplă astfel, acest demers nu merită să fie reprobat, însă este cu siguranţă lipsit de fundament.
Cei mai mulţi dintre noi avem orgoliul de a ne numi teologi încă din perioada studiului. Însă poate fi numit teolog cel care nu cunoaşte Scriptura? Acelora care încearcă să argumenteze că Scriptura nu reprezintă un criteriu în cunoaşterea teologiei, am să le opun cuvintele Mântuitorului, adresate odinioară saducheilor: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu“ (Mt. 22, 29). (va urma)
