Adevărata grijă a vieţii

Dacă ar fi să alegem o pericopă evanghelică pe care să o recomandăm spre citire zilnică celor din jurul nostru, una dintre cele mai potrivite, dacă nu cumva cea mai potrivită, socotim că ar fi cea din duminica a III-a după Rusalii (Matei VI, 22-33). Într-o perioadă în care majoritatea discuţiilor dintre noi şi ale celor de lângă noi se învârt în jurul unor subiecte ca reducerile bugetare, dobânzi, criză economică, şomaj, credite, sărăcie, a vorbi despre grijile vieţii (aşa cum mai este numită această pericopă) este un lucru nu doar oportun, ci chiar necesar.

Textul nu este scurt şi nici uşor. În cele douăsprezece versete extrase din Predica de pe Munte a Mântuitorului Hristos sunt foarte multe principii creştine de vieţuire. Ni se pare că unul dintre ele se evidenţiază, şi anume ierarhizarea preocupărilor noastre. Atunci când auzim un titlu ca "Despre grijile vieţii", mintea ne fuge, instinctual, către împlinirea datoriilor noastre sociale de soţ, tată, angajat etc. Ne gândim la grijile vieţii ca la grijile vieţii noastre materiale, uitând că omul nu este un trup care să dispară la vremea hotărâtă de Dumnezeu, ci un suflet întrupat, ce, atunci când clepsidra dumnezeiască va decide, îşi va continua existenţa sub o nuă formă, veşnică.

Este normal să uităm ce suntem şi spre ce ar trebui să tindem? Nu, nu este doar o întrebare retorică. Răspunsul este, cu adevărat, evident. Dar, revenim, este normal?

Gândirea unei ecuaţii în care Dumnezeu nu îşi are locul este un lucru eminamente greşit. A ne "griji" de ce vom mânca, bea sau îmbrăca nu este un păcat. Până la urmă, preocuparea pentru cele necesare traiului este o consecinţă a căderii primilor oameni: "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". Sudoare înseamnă oboseală, trudă, grijă, împlinirea unor sarcini. Şi atunci cum putem să desluşim ce ne spune Domnul?

Când spune: "Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?" (v. 25), Învăţătorul lumii nu ne spune să devenim neinteresaţi de această problemă. Nu ne îndeamnă la lenevie, la şomaj, la pasivitate socială, ci ne cheamă la o focalizare a intenţiilor noastre spre El, căci "căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (v. 33). Sigur că atunci când eşti acoperit de "scârbele lumii", ca să folosim un termen arhaic pentru aceste nevoi ce ne presează, mai ales în aceste vremuri declarate de criză economică, pare riscant şi ciudat să vorbeşti de o încercare de trimitere la periferia minţii a frământărilor noastre de natură materială. Dar, dacă nu am făcut-o până acum (iar asta este evident, căci altfel crahul economic ar fi fost evitat prin echilibru şi dărnicie), de ce nu am încerca de acum încolo? Nu este pariul lui Blaise Pascal, dar este o încercare ce merită să ne-o asumăm. Dar... ce zicem, încercare? Venind de la Hristos ea nu mai are acest statut, ci este o certitudine. Dacă El ne spune să privim la păsările cerului şi la crinii câmpului, atunci de la ei să luăm exemplu: să privim spre cer în timp ce suntem înrădăcinaţi, atât cât ne lasă El, în pământul din care am fost plămădiţi. Dacă prin noi înşine am eşuat, haideţi, printr-un gest de smerenie, să privim spre Dumnezeu ca spre Unicul Izbăvitor. Sistemele noastre economice s-au prăbuşit, Doamne! Mult-lăudata arhitectură financiară globală este în colaps! Ajută-ne să restructurăm piramida nevoilor noastre! Să punem relaţia cu Dumnezeu ca primă grijă a vieţii noastre. Şi creditele, şi şomajul, şi lipsurile le vom privi altfel. Şi, la vremea cuvenită, Dumnezeu ne va dărui cele necesare.