Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
20 Dec, 2024
Aduceri aminte despre un profesor savant şi un părinte filocalic
Împlinirea a 110 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae şi a 20 de ani de la mutarea sa la cele veşnice a constituit prilejul omagierii solemne a memoriei personalităţii părintelui Dumitru Stăniloae, „patriarhul teologiei româneşti“, cum l-a numit ucenicul său apropiat, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Am avut răgazul în acest an, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae, să reflectăm la importanţa şi semnificaţia operei teologice, la profunzimea creatoare a teologiei sale şi la bogăţia duhovniceascăa sintezei sale teologice. Despre cât de pregnant s-a întipărit chipul său luminos în conştiinţa celor care l-au cunoscut - în diferite ipostaze: părinte, preot, dascăl de teologie şi om de cultură - s-a vorbit mai puţin. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a văzut lumina tiparului lucrarea Părintele Dumitru Stăniloae - mărturii şi evocări*.
Volumul înmănunchează câteva mărturii ale celor care au simţit binecuvântarea prezenţei părintelui Dumitru Stăniloae şi nutresc recunoştinţă pentru acest dar făcut de Dumnezeu Bisericii şi neamului nostru. Ne-au împărtăşit mărturiile lor rude, clerici şi intelectuali mireni care au avut bucuria de a-i fi aproape - doamna Lidia Stăniloae, fiica sa; domnul Dumitru Horia Ionescu, nepotul părintelui; Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; vrednicul de pomenire patriarh Teoctist; Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania; Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului; Preacuviosul Arhimandrit Clement Haralam; vrednicul de pomenire protosinghel Petroniu Tănase Prodromitul; preotul profesor Emerit Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific; preotul profesor Marc-Antoine Costa de Beauregard; preotul profesor Gheorghe Drăgulin; preotul profesor Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din Arad; preacucernicul preot Dinu Mihalcea; preacucernicul preot Ionel Popa; domnul Horea Paştina; distinsele doamne Elena Solunca Moise şi Floarea Vişan-Ciobotea şi subsemnatul.
Lucrarea se deschide cu emoţionanta mărturie a doamnei Lidia Ionescu Stăniloae, care ne vorbeşte despre atmosfera din familia Stăniloae şi despre modul de a fi al tatălui ei. Pacea, încrederea totală, respectul reciproc şi totala lipsă de egoism şi, mai presus de toate, iubirea reţinută, dar profundă, cu totală dăruire şi devotament, constituiau obişnuitul, firescul unei vieţi familiale binecuvântate de Dumnezeu. Iubită, susţinută şi încurajată întotdeauna de părinţii săi, doamna Lidia Stăniloae a avut în faţa ochilor modelul de urmat al acestora: doi oameni dăruiţi de Dumnezeu, pătrunşi de credinţă, având convingerea unei responsabilităţi pentru ceilalţi, pe care-i tratau întotdeauna cu devotament şi dragoste. Credinţa fermă, fără concesii, caracterul integru, modestia, smerenia, simplitatea, sensibilitatea, bonomia şi generozitatea fără margini în relaţiile cu oamenii, întotdeauna priviţi cu înţelegere, luciditate şi severitate îndreptată asupra sa, acestea au fost coordonatele vieţii părintelui Stăniloae şi pecetea unei vieţi în Duh.
Uimit de contrastul izbitor între teologul profund original şi modul smerit de a sluji ca preot al părintelui Dumitru Stăniloae a fost ucenicul, continuatorul şi exegetul calificat al teologiei sale - Părintele Patriarh Daniel. Smerenia, simplitatea şi naturaleţea caracterizau slujirea sa liturgică, toate izvorâte din simţirea prezenţei lui Hristos şi a iubirii Sale tainice în Sfânta Liturghie. Cuvântul său, substanţial, dar simplu, pentru a fi accesibil tuturor, era roditor, pacificator şi sfinţitor, pentru că era purtător de Duh Sfânt.
Am preluat în acest volum şi evocarea închinată acestei personalităţi teologice excepţionale, în ceasul mutării sale la Domnul, de către vrednicul de pomenire patriarh Teoctist. Personalitatea şi opera sa teologică sunt considerate darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Şcoala teologică românească, pe care a îmbogăţit-o cu lucrări de mare profunzime şi originalitate.
Chipul dascălului de vocaţie, întotdeauna radiind blândeţea iubitoare a sufletului său, înţelegere şi disponibilitate faţă de studenţi şi ucenici, este conturat de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Personalitatea sa excepţională, subliniază Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, a constituit un reper în formarea mai multor generaţii de tineri teologi, iar cuvintele sale, pline de har, au fost păstrate de aceştia în adâncul sufletului ca o comoară de mare preţ.
Întâlnirea binecuvântată cu părintele Dumitru Stăniloae - erudit teolog şi părinte duhovnicesc de referinţă - este evocată şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Chipul părintelui Stăniloae, luminat şi blajin, senin şi liniştit, cuvântul său moderat şi convingător, izvorând din sufletul său copleşit de har, s-au întipărit statornic în inima Înaltpreasfinţiei Sale.
Lucrând împreună cu părintele Stăniloae după eliberarea din detenţie, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a avut revelaţia că opera uriaşă a părintelui Dumitru Stăniloae este o harismă, o revărsare de har, şi că teologul era stăpânit de o febră a Duhului Sfânt, de învăpăierea celor aleşi să tălmăcească în cuvinte şoaptele tainice ale lui Dumnezeu. Avea acest om care-l trăia plenar pe Dumnezeu o singură „patimă“: iubirea pentru Biserica neamului său.
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a evocat smerenia savantului, modestia vieţii sale, statura sa impunătoare, chipul luminos şi cuvântul blând, naturaleţea în toate, simplitatea şi interiorizarea cu care slujea sau participa la Sfânta Liturghie. Martor la sfârşitul său pământesc, la fel de senin ca întreaga sa viaţă, Înaltpreasfinţia Sa are încredinţarea că părintele Dumitru Stăniloae a fost primit în ceata sfinţilor cu care a vorbit în clipele din urmă ale vieţii sale pământeşti şi în comuniunea cărora s-a aflat întotdeauna.
Despre părintele Dumitru Stăniloae - „apostol“ al iubirii, omul lui Dumnezeu, sporit în cunoaştere şi în virtute, totdeauna împărtăşind lumină, disponibil şi deschis celuilalt - a scris Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Dintre sfaturile părintelui Stăniloae, împărtăşite din evidenţa trăirii în Hristos, Înaltpreasfinţia Sa ne aşază înainte îndemnul de a face mai pronunţată prezenţa lui Hristos în faptele noastre şi de a transpune sfaturile evanghelice în lucrări filantropice, ca prelungiri ale prezenţei lui Hristos în viaţa aproapelui suferind.
Câteva gânduri la această pioasă comemorare ne-a împărtăşit şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Bucuria întâlnirii părintelui Stăniloae este transmisă şi de acest evlavios ierarh cu o vie emoţie şi preţuire.
Cu profundă admiraţie şi recunoştinţă, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a omagiat personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, „patriarhul spiritual al teologiei româneşti“. Intensitatea bucuriei întâlnirii părintelui Stăniloae nu s-a estompat odată cu trecerea anilor, şi Preasfinţia Sa păstrează ca o icoană în memorie chipul său frumos şi senin în care întrezăreai „chipul nemuritor al lui Dumnezeu-Iubire“ şi vorba lui filocalică în care simţeai savoarea persoanei în veşnic dialog cu Dumnezeu.
Evocarea preotului profesor emerit Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, este expresia iubirii fiului duhovnicesc faţă de părintele spiritual, cel care i-a înlesnit înţelegerea scrierilor Sfinţilor Părinţi, a Sfintei Scripturi şi apropierea de Hristos, ţelul oricărei strădanii cu adevărat spirituale. Fascinant la părintele Stăniloae, spune preotul profesor Viorel Ioniţă, nu era doar faptul că-ţi dădea totdeauna de gândit, ci mai ales iradierea persoanei sale, zâmbetul lui specific fără umbră de vicleşug, bunătatea cu care primea pe oricine, în aşa fel încât mulţi se considerau privilegiaţi. Profesorul preda de o manieră antiscolastică, nu transmitea cunoştinţe despre Dumnezeu, ci mijlocea apropierea de realităţile tainice, taina fiind o categorie fundamentală în sistemul său de teologhisire.
Ucenicul de naţionalitate franceză al părintelui Stăniloae, preotul profesor Marc Antoine Costa de Beauregard, a fost puternic impresionat de traiul smerit al magistrului său şi de sublimitatea spiritului său, întotdeauna înflăcărat de râvnă duhovnicească. Chipul său avea o frumuseţe spirituală şi o strălucire datorate experienţei personale a rugăciunii isihaste. Smerenia pe care o întrupa se datora simţirii prezenţei lui Dumnezeu. Inspirat de Duhul Sfânt, având o imensă cultură patristică, teologul era un gânditor excepţional, un teolog mistic, contemplativ şi văzător.
Îndatorat cu recunoştinţă îi este profesorului emerit Stăniloae şi preotul profesor Gheorghe Drăgulin, care a subliniat în evocarea sa trăirea impecabilă şi mărturisitoare a acestui om duhovnicesc în toate manifestările lui. Dascălul de teologie nu transmitea cunoştinţe de doctrină seacă, ci temeiuri de trăire personală a lor în viaţă, şi o făcea cu o vorbă domoală, ascultând pe oricine cu răbdarea şi dragostea unui stareţ.
Dintre evocările intelectualilor mireni care i-au fost foarte apropiaţi părintelui Dumitru Stăniloae, două mărturii sunt impresionante: cea a pictorului Horea Paştina, care consideră întâlnirea cu părintele - om şi dar al lui Dumnezeu - esenţială pentru biografia sa, simţindu-se chiar şi astăzi însoţit de prezenţa sa, şi cea a doamnei profesoare Floarea Vişan Ciobotea, sora Preafericitului Părinte Patriarh, martora privilegiată a relaţiei foarte apropiate dintre magistru şi ucenicul iubit.
Le mulţumim tuturor celor care au răspuns invitaţiei de a scrie şi au împărtăşit mărturiile lor, unite în acest volum de evocări şi amintiri apărut la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, lucrare publicată cu dorinţa de a întipări în sufletele cititorilor chipul luminos al părintelui Dumitru Stăniloae.
Adresez în mod special mulţumiri părintelui consilier Nicolae-Cristian Câdă şi colaboratorilor săi de la Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor - Sebastian Nazâru, Cristian Untea, Sorin Stoian şi Laurenţiu Drăghicenoiu - pentru osteneala pregătirii acestui volum. Datorăm mulţumiri şi ostenitorilor de la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, în special părinţilor Mihai Hau, consilier patriarhal coordonator, şi Costel Ursu, director tehnic. Nădăjduim să mai adunăm mărturii la fel de frumoase şi să îmbogăţim în viitor într-o lucrare mai elaborată amintirea luminoasă a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
* Volum îngrijit de arhim. Timotei Aioanei şi pr. Nicolae-Cristian Câdă.
.jpg)
