Aici şi acum

Pentru a înţelege foarte bine semnificaţia unui text biblic trebuie să avem în minte o realitate care nu mai este în ziua de astăzi valorificată şi prezentată în concepţia despre viaţă a lumii moderne, şi anume prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în istorie. Chiar şi creştinii, provocaţi de separarea artificială dintre sacru şi profan, dintre imanent şi transcendent pe care o promovează filozofia şi gândirea secolului nostru, ajung să creadă că lumea aceasta se conduce după legi intrinsece ei şi se epuizează în energiile ei creatoare sau distrugătoare deopotrivă. În Vechiul Testament lucrurile nu stau tocmai aşa. Spre exemplu, autorul Deutero-Isaia, care a trăit în timpul exilului babilonian din secolul 6 înainte de Hristos, arată că oamenii nu îşi puneau problema dacă exista sau nu Dumnezeu, ci trebuiau să aleagă dintr-o mulţime de zei pe Cel adevărat, pe Cel care le purta de grijă. De asemenea, Iosua Navi nu oferă posibilitatea poporului ales să creadă sau nu în Dumnezeu, pentru că însăşi viaţa lor era o dovadă a puterii lui Dumnezeu: „Căci Domnul este Dumnezeul nostru; El ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului, din casa robiei şi a făcut Înaintea ochilor noştri minuni mari şi ne-a păzit în toată calea pe care am umblat şi printre toate popoarele pe la care am trecut“ (Iosua Navi 24, 17). Acest lucru arată o tensiune între viaţa omului desfăşurată în cadrele acestei lumi şi viaţa cerească sau viaţa Împărăţiei cerurilor. Foarte mulţi dintre creştini cred că trebuie să investească totul pentru a dobândi viaţa cerească, şi în definitiv este un lucru foarte bine să râvnim după aceasta. Trebuie să avem în vedere, atunci când vorbim de viaţa veşnică, şi faptul că viaţa cea adevărată, viaţa veşnică, este accesibilă încă de acum, încă din timpul vieţii noastre pământeşti. În Legea Vechiului Testament, toate prescripţiile ritualice şi normele de viaţă erau îndeplinite şi observate nu numai în vederea unei justiţii viitoare în urma căreia cei buni erau binecuvântaţi, iar cei răi supuşi unor pedepse, ci ele erau în legătură cu viaţa omului, cu comportamentul lui cotidian. Evreii trebuiau să îndeplinească în jur de 600 de legi şi prescripţii, care le asigurau o viaţă lungă, îmbelşugată şi bună încă de acum. Putem să vedem aceeaşi perspectivă la Iosua Navi în Vechiul Testament, care îndemna poporul să rămână cu Dumnezeu, cât şi la Petru în Noul Testament, care îşi explică dorinţa de a rămâne cu Iisus. După ce mulţi dintre ucenicii lui Iisus Hristos s-au smintit când nu au putut purta „noua Lege“, în care trebuiau să mănânce Trupul euharistic al Domnului şi să bea Sângele lui euharistic pentru a avea viaţă veşnică, Petru este întrebat de Domnul dacă nu cumva vrea şi el să plece. El îi răspunde: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice“ (Ioan 6, 68). Se poate înţelege că Petru credea că dacă ascultă cuvintele lui Hristos atunci va dobândi viaţa veşnică după moarte. Doar că în integralitatea lui, textul de la Ioan cap. 6 este cea mai bună dovadă a ceea ce specialiştii au denumit „eshatologie realizată“. Deşi nu este foarte cunoscut, acest concept nu este foarte greu de înţeles. Eshatologia desemnează conceptele referitoare la sfârşitul chipului acestei lumi, la judecata universală, la evenimentele Apocalipsei. Atunci când spunem eshatologie realizată arătăm că aceste realităţi nu sunt numai la sfârşitul lumii, ci ele sunt într-o tensiune cu istoria şi în intersectare cu ea. Spunem că într-o anumită măsură sunt accesibile în viaţa omului încă înainte de moarte. Evanghelistul Ioan arăta că la final Hristos va veni să desăvârşească ceea ce El a adus deja în inimile şi sufletele creştinilor. De aceea, Hristos spune înainte de întrebarea lui Petru că El împlineşte voia Tatălui dăruind celor care cred viaţă veşnică, dar nu ca un dar de la sfârşitul vieţii pământeşti, ci ca un dar încă din lumea aceasta: „Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 40). La Sfântul Apostol Pavel vedem că grija pentru dobândirea vieţii cereşti se transformă în legi care prevăd sporirea dragostei dintre oameni, a întrajutorării, a filantropiei, a iertării, a îngăduinţei. Acest lucru arată că viaţa veşnică nu stă scrisă în table de piatră sau de hârtie sau pe alt material, ci în inima omului, şi este o realitate cu care suntem confruntaţi în fiecare minut din viaţa noastră. Este un dar eshatologic al lui Dumnezeu pe care îl vom trăi deplin în lumina neînserată a Împărăţiei cerurilor, dar este şi o lucrare a sufletului omului ca pregustare încă de pe acum.