Alexandru Macedon şi Constantin cel Mare

Dacă astăzi lucrurile nu stau bine în lume este şi pentru că cei care o conduc au uitat că menirea lor este de a o sluji, şi nu de a o subjuga. E de preferat ca în memoria umanităţii cei cărora Dumnezeu le-a dat să cârmuiască popoare să lase un nume bun.  Nu există manual de istorie universală antică să nu pomenească de cel mai mare împărat pe care l-a avut spaţiul mediteranean înainte de era creştină. Numele lui stă înscris cu multă glorie în cartea marilor strategi şi conducători militari din toate timpurile. Este vorba de Alexandru Macedon. Deşi nu a trăit decât 33 de ani, între 356 şi 323 î.Hr., Alexandru cel Mare a dat dovadă de eroism şi perseverenţă în tot ce a întreprins. Cuceririle sale, Siria, Egiptul, Persia, le-a reuşit numai datorită exemplului de curaj şi bunătate oferit soldaţilor săi, care l-au urmat oriunde în luptă. La întoarcerea din ultima campanie militară, cea din India,  în drum spre Babilon, lui Alexandru, care niciodată nu mergea călare atunci când soldaţii lui erau în marş, i s-a făcut sete. A cerut apă şi ostaşii s-au repezit să-i aducă regelui apă într-un coif. Era foarte cald în deşert. Tuturor le era sete. I-a fost adusă din ultima rezervă de apă. Alexandru a luat coiful, a vrut să-l ducă la gură, dar a văzut ochii celor care-l priveau. Erau oamenii lui şi femeile lor, căci campaniile militare durau ani de zile, iar soldaţii cu greu îndurau singurătatea. Parcă toţi aşteptau un gest de la rege. Acesta s-a oprit, a luat coiful şi a răsturnat apa adusă de slujitori în nisipul încins al deşertului. Imediat a izbucnit un vuiet de urale şi toată armata a mers mai departe, mândră că are un asemenea comandant. Dar dacă Alexandru era atât de exigent cu sine, aceeaşi măsură o cerea şi din partea subordonaţilor săi. Cercetându-şi ostaşii, a descoperit pe unul dintre ei, care purta acelaşi nume de Alexandru, că era rău, crud şi nu asculta poruncile mai-marilor săi. Aflând aceasta, împăratul l-a mustrat aspru şi i-a spus: „Sau lepezi acest nume căruia acum nu-i faci cinste, sau fă-te vrednic de el“.

Zilele trecute, Biserica Ortodoxă ne-a pus în faţă un alt mare conducător, primul împărat roman creştin, pe Sfântul Constantin cel Mare. Dacă acum credinţa adevărată se propovăduieşte pretutindeni, este şi datorită acestui om care a oprit persecuţiile împotriva celor care se închinau Mântuitorului. Şi astăzi, tuturor celor care, deşi creştini, duc o viaţă departe de învăţătura lui Hristos, acest sfânt le spune, asemenea lui Alexandru Macedon: „Sau lepădaţi numele de creştin, sau faceţi-vă vrednic de el“.