Altorelieful sufletesc

E semn de îngustime crasă să crezi că oamenii şterşi nu ies în evidenţă prin nimic. Că sunt un soi de fiinţe fără relief, terne în gesturi şi nespectaculoase la înfăţişare, osândite să treacă mereu neobservate. Şi că nimic remarcabil nu li se va întipări vreodată în muchiile feţei sau în contururile trupului, spre a-i scoate din masa largă a muritorilor de rând. În realitate, oamenii şterşi conţin cel mai mare potenţial de surpriză sufletească şi doar ochiul nostru, deformat de teatralităţi izbitoare, este de vină că nu intuieşte stofa din care aceştia sunt croiţi. Căci e în noi o nerăbdare proastă care ne înceţoşează vigilenţa şi ne amestecă criteriile, împiedicându-ne să sesizăm prezenţa unor fiinţe de mare densitate lăuntrică. E ca într-o răsturnare de optică în virtutea căreia cabotinii cu fler histrionic ne sar în ochi, în timp ce retractilii profunzi îi trecem cu vederea. Ba, chiar ajungem să-i nedreptăţim, confundându-le seninătatea mată de mistuiţi interior cu liniştea inexpresivă a minţilor debile. De fapt, ei sunt precum cristalele acelea preţioase, care, în loc să crească în volum, sporesc în densitate. Cu cât sunt mai denşi pe dinăuntru, cu atât sunt mai seci pe din afară, după o regulă de proporţionalitate inversă: la câtă sărbezime estetică, atâta profunzime psihică.

Remarcabil este că, pe măsură ce ne maturizăm, ochiul nostru poate deosebi mai uşor firile şterse şi dense de naturile cabotine şi găunoase. De pildă, în cazul femeilor şterse, esenţa lor fermecătoare e de ordin eminamente simandicos, cu moliciuni lente ce ascund predispoziţii alese, iar în cazul bărbaţilor, cele mai promiţătoare apariţii sunt profilurile timide cu alură de asceţi prematuri, genul de figuri hieratice lovite de paloarea idealului la care râvnesc fără să îndrăznească s-o spună. În ambele cazuri avem de-a face cu latenţe bogate care abia aşteaptă să li se dea prilejul să se manifeste.

Dar, în toate cazurile, trăsătura lor generală e inexpresivitatea lucie a fizionomiei. O înfăţişare opacă şi mată, altoită pe o tensiune ce răbufneşte în surdină, către orizonturi numai de ei ştiute. E ca şi cum ar fi repliaţi în jurul nucleului dur al aspiraţiilor secrete, graţie unei abstrageri lăuntrice care nu are nevoie de abstracţii şi concepte generale, ci de incantaţii şi de dispoziţii lirice. Parcă ar purta o fiertură dând în clocot sub forma ascunsă a revelaţiilor intime, dar nişte revelaţii care rămân sigilate pe dinlăuntru. Relieful lor sufletesc e din categoria altoreliefurilor rare, cu profiluri săpate în adâncime, fără nici o proeminenţă la vedere. Alături de astfel de firi îţi poţi îngădui confidenţe delicate şi poţi totodată gusta savoarea atmosferei conspirative. Literal vorbind, conspiraţia nu înseamnă conjuraţie cu scop meschin, ci adunarea celor care se inspiră din acelaşi ideal. Cine conspiră respiră unul alături de altul sub inspiraţia aceluiaşi gând. Într-un fel, singura atmosferă suportabilă e alături de astfel de firi şterse, dezvoltate pe dedesubt, în făgaşul scobit de adâncitura altoreliefului lor.

Iradierea pe care o emană firile şterse e, cel mai adesea, insesizabilă, de aceea la prezenţa lor reacţionezi de obicei cu întârziere, dovadă că prezenţele modelatoare nu sunt captivante, ci insinuante. Se strecoară pe nesimţite, după un canon imprevizibil şi foarte obscur, care te subjugă sub forma unei fascinaţii discrete.

În fine, detaliu aparte, firile şterse au o libertate specială, şi asta fiindcă comportamentul lor nu poate fi prevăzut. Când poţi anticipa reacţiile unui om, ai de-a face cu un manechin îndopat cu condiţionări psihice, genul de păpuşă docilă de la care nu ai de aşteptat surprize neplăcute. În schimb, din categoria frumoşilor şterşi cu alură simandicoasă sau hieratică se aleg specimenele slobode, oamenii surprizelor mari şi ai promisiunilor mirabile. Pe ei trebuie să-i căutăm în lumea aceasta.