Am citit, ne-a plăcut: Problema teologico-politică la români

În vreme ce actorii politici sunt în continuare măcinaţi de luptele cu miză mică inspirate de Palatele Cotroceni şi Victoria, Sfântul Sinod al BOR a luat decizii cruciale (...); preoţii şi şefii lor au primit aprobarea să candideze ca independenţi pentru consiliile locale şi judeţene. Din comunicatul reprodus de către presă se înţelege că decizia a fost luată deoarece preoţii sunt „la curent cu problemele sociale ale comunităţii“. Preoţii vor trebui să evite afilierea cu diferitele partide (cum s-a petrecut mai ales în trecut, când apropierea de FSN a fost dezastruoasă, mai ales că venea după apropierea de PCR şi de Securitate), iar candidatura lor va fi permisă numai cu permisiunea specială primită de la „ierarhul locului“.

Reacţiile multora din aşa-zisa societate civilă de la noi a mers către interpretarea acestei decizii în termenii „luptei pentru ciolan“ (caşcaval, tort, plăcintă etc.). Pe aceşti papagali diletanţi îi anunţ că paradigma distribuţională a fost depăşită de mai bine de două decenii în ştiinţa politică modernă. Studiul empiric şi factual al politicii i-a condus pe teoreticieni către paradigmele nondistribuţionale. Cu alte cuvinte şi mai ales pe înţelesul diletanţilor, politica nu mai este de multă vreme doar o luptă pentru resurse, cum credeaţi voi sau cum aţi fost învăţaţi de politicienii băştinaşi. Citiţi teoria partidelor politice, mai ales distincţia dintre „policy-oriented parties“ şi „office-seeking parties“! Veţi înţelege că până şi partide precum PNL, PSD sau PD-L sunt în primul rând interesate de realizarea unor politici. Altminteri, nu puteam intra nici în NATO, nici în UE şi nici nu aveam creştere economică sau sutele de legi de care aveam nevoie (pe care presa nu se înghesuie să le observe, dărmite să le explice, fiind preocupată mereu de legile proaste sau nefuncţionale). Desigur, fripturiştii continuă să existe, dar pe noi ne interesează construcţia instituţională a politicului şi analiza sa instituţională.

Unii cred că nouă ne lipsesc mari oameni de stat (şi că de aceea a ajuns unul precum Băsescu să fie considerat „mare“), dar, de fapt, nouă altceva ne lipseşte. În spaţiul ortodoxiei, nu au existat gânditori individuali de talia unor Marsilio de Padova, William of Ockham, Machiavelli, Locke sau, mai recent, Leo Strauss ori Robert Nozick, dar nici întreaga tradiţie reflexivă care, lucrând la problema teologico-politică, să producă modernitatea politică (din care au ieşit democratizarea, liberalizarea, capitalismul, pluralismul politic, drepturile omului, politica nondistribuţională, adică preocupată de interesul public). Din modul cum Sfântul Sinod şi-a motivat decizia, eu înţeleg că, în sfârşit, asistăm la asumarea problemei teologico-politice în spaţiul predominant ortodox de la noi. Altfel spus, târziu, dacă nu chiar tardiv, Biserica acceptă provocarea asumării unor funcţii sociale şi politice deficitare, pe care partidele politice le-au cam ratat. (...)

Prin implicarea preoţilor la „baza politicii“, adică în alegerile locale, se acordă atenţie construcţiei democratice „de jos în sus“, care a fost neglijată la noi, pentru că partidele s-au apucat să democratizeze „de sus în jos“, fără noţiuni de inginerie constituţională în cap, fără a pricepe democraţia, liberalismul, modernitatea. Preoţii îşi asumă responsabilitatea politică, de care intelectualii rataţi de la noi s-au ferit ca dracul de tămâie. Şi-au dat seama că, dacă lasă politica la îndemâna maneliştilor şi a vedetelor TV, ratăm din nou modernitatea.

* Extrase din articolul „Problema teologico-politică la români“, publicat de Dan Pavel în cotidianul „Ziua“, din 10 martie 2008