Am citit pentru dumneavoastră: „Dar unde găseşti, printre oamenii politici, creştini adevăraţi?“

„- Spuneţi-mi, unde vă este antipatică - ca teolog şi ca preot - tema politicului, a raportului între Biserică şi istorie?

Pr. Dumitru Stăniloae – Pentru că noi ne luptăm cu metodele politice, împotriva politicii, a politicii rele, care vrea să se folosească de puterea lumii pentru avantajul unora care conduc. Biserica luptă spiritual, duhovniceşte, până la martiriu. Din acest punct de vedere, nu face parte din istorie care, în general, este dominată de politic şi de interese materiale, pământeşti. Biserica foloseşte în istorie pe oamenii care apără credinţa, aşa cum i-a folosit pe Ştefan cel Mare, pe Mircea cel Bătrân, pe cei care s-au jertfit la Mărăşeşti, pe cei din ultimul război, care au mers lângă nemţi să nimicească comunismul pe care îl apăra Occidentul. Numai jertfe am adus. Şi Occidentul ce-a făcut în timpul ăsta? A susţinut comunismul.

– Bine, dar ce facem acum când trebuie să-l nimicim? Când comunismul s-a arătat că nu este o ideologie, ci că are la bază o satanologie, oare nu era necesară o intervenţie promptă a Bisericii de a penaliza şi de a dezvălui mecanismul maimuţărelii: autocritica, maimuţărind spovedania, şedinţa de partid care maimuţăreşte Liturghia ş.a.m.d. Nu este cazul ca Biserica să developeze public acest mecanism îndrăcit, care-i măsluieşte organismul teandric?

Pr. D.S. – Nu acuz Biserica, pentru că Biserica nu înseamnă câţiva ierarhi sau unii preoţi. Eu cred că poporul ortodox luptă împotriva acestui sistem, dar cu metode spirituale. Noi trebuie să ne înduhovnicim, să ne spiritualizăm, să avem episcopi mai duhovniceşti, oameni mai hotărâţi pentru încreştinarea societăţii. Societatea noastră este foarte descreştinată şi nu o poate ajuta numai autoritatea Bisericii. Trebuie să luptăm cu toţii pentru încreştinarea acestei societăţi.

– Şi încreştinarea asta nu se face prin propovăduirea realismului creştin? Fiindcă, în viziunea mea, creştinismul reprezintă cea mai realistă opinie a lumii noastre; realismul său este însă unul eshatologic. Nu-i nevoie oare astăzi, mai mult ca oricând, de acest tip de realism?

Pr. D.S. – Da, e nevoie să devenim cât mai creştini ca să nu mai fie validate prin metodele votului popular acele grupări care sunt necreştine. Cu toţii, de la cei de sus până la cei de jos, trebuie să ne încreştinăm. Dar unde găseşti, printre oamenii politici, creştini adevăraţi? Când cei care sunt mai populari declară senin că este depăşit creştinismul... Dacă s-ar forma un partid cu adevărat creştin, sunt sigur că tot poporul într-acolo ar merge.“ (Din vol. „7 dimineţi cu părintele Stăniloae - convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu“, Editura Anastasia, 1993)