Am citit pentru dumneavoastră: Gânduri pentru reîncreştinarea Europei

„Nu te lua după ce văd ochii. Căci ochii văd cele de deasupra, nu cele din adânc; văd veşmântul, nu miezul; văd actorul, nu omul; văd omul, nu pe Dumnezeu. Mintea binecuvântată vede ceea ce ochiul nu poate vedea; vede adâncurile de sub suprafaţă, vede miezul de sub veşmânt, vede omul de dincolo de actor, şi pe Dumnezeu dincolo de om. Cele ce nu se văd sunt pentru cei maturi; cele ce se văd sunt pentru copii. Toate profunzimile şi înălţimile fiinţei sunt nevăzute; tot miezul, toată esenţa şi tot rostul tuturor lucrurilor este nevăzut - nevăzut pentru ochiul simţitor, dar văzut pentru ochiul lăuntric, pentru vederea dumnezeiască din lăuntrul nostru, iar aceasta este mintea. Întrâun cuvânt, ochiul trupesc vede semnele sau chipurile, iar mintea vede duhul şi rostul. ...

Omul împlinit cunoaşte tainele, căci se străduieşte neîncetat să afle cele dinlăuntru. Poveştile sunt pentru copii. Simbolismul, esteticul naturii e pentru copii. Toate acestea sunt frumoase şi fireşti. Este frumos să fii copil şi este firesc pentru copil să se ia după ochii trupeşti şi să treacă cu vederea trupească peste suprafaţa lucrurilor. Dumnezeu iubeşte copiii. «Prunc este Israil, şi eu am iubit pre el» (Iosia 11:1) a zis Domnul prin prorocul Său. Dar este urât când omul în vârstă dă în mintea copiilor. Urât şi nefiresc. Apusul a dat în mintea copiilor. În aceasta stă urâciunea şi nebunia lui. În perioada sa creştină, Apusul era ortodox, el vedea cu duhul şi privea cu mintea. Însă, cu cât s-a îndepărtat mai mult de adevărul şi de virtuţile creştine, cu atât i s-a scurtat vederea duhovnicească, până ce, în veacul al XX-lea, aceasta s-a întunecat de-a binelea. Nu i-au mai rămas acum decât ochii trupeşti, pentru vederea materială. Apuseanul şi-a înarmat ochii cei trupeşti cu multe instrumente nemaiîntâlnite, pentru a vedea mai bine şi mai în amănunt lumea materială, forma şi culoarea ei, numărul, măsura şi distanţa. El se uită prin microscop şi vede viermişorii, microbii, precum nu i-a văzut nimeni, niciodată. Se uită prin telescop şi vede stelele ca şi cum ar fi deasupra hornului casei, aşa cum nimeni altul dintre oameni nu le-a mai văzut vreodată. Dar până aici; atât, şi nimic mai mult! Însă, în ceea ce priveşte întreaga vedere şi pătrundere duhovnicească în miezul ascuns al lucrurilor, în rostul şi înţelesul întregii zidiri din marele cosmos de deasupra noastră, o, fraţii mei! - în această privinţă, omenirea apuseană de astăzi e mai oarbă decât Arabia musulmană, decât India brahmanilor, decât Tibetul budhist şi decât China animistă. O mai mare ruşine pentru Hristos decât aceasta, ca cei botezaţi să fie mai orbi decât cei nebotezaţi, nici că se poate. Apostolul Pavel ar fi rostit întocmai şi astăzi cele dezvăluite galatenilor botezaţi, pentru bătrânul Apus căzut în mintea copiilor. Aşa a scris el galatenilor: «O, fără de minte galateni, cine pre voi a zavistuit ca adevărului să nu vă plecaţi, voi înaintea ochilor cărora zugrăvit au fost Iisus Hristos întru voi răstignit? Aşa fără de minte sunteţi? Dupre ce în Duh aţi încăput, acum în trup săvârşiţi?» (Gal. 3:1, 3) Şi Europa de odinioară începuse cu duhul, iar, acum, în trup se săvârşeşte, adică în vedere trupească, în judecată trupească, în dorinţe trupeşti şi în câştiguri trupeşti. Ca şi cum ar fi fost înşelată! Întreaga ei viaţă din vremurile noastre este cuprinsă între două dimensiuni: lungime şi lăţime. Ea ştie numai de spaţiu, adică de lungime şi lăţime. Nu ştie nici de adâncime, nici de înălţime. Din această pricină, se luptă pentru pământ, spaţiu, extindere. Pentru spaţiu, numai pentru spaţiu!... Dumnezeu nu L-a zidit pe om să fie doar o vietate în spaţiu, ci ca să pătrundă cu mintea în adâncimea tainelor şi să se ridice cu inima la înălţimile dumnezeieşti. Războiul pentru pământ este unul împotriva adevărului. Iar războiul împotriva adevărului este unul împotriva firii dumnezeieşti şi omeneşti. O, tristeţe mai amară decât pelinul! Cât de mult suferă, se nevoiesc şi se jertfesc oamenii pentru trecătoarea şi amăgitoarea împărăţie pământească! Dacă ar fi primit să pătimească măcar a suta parte din aceste chinuri şi jertfe pentru împărăţia cea cerească, războiul de pe pământ le-ar fi fost pricină de râs în hohote! Cu greu dau doi bănuţi lui Hristos, iar templului diavolului Marte îi dau copiii şi toată avuţia! Fie ca Europa să se reboteze şi să se întoarcă spre Hristos. Să pomenească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe cei 12 mari Apostoli, iar solzii de pe ochii ei vor cădea. Şi va fi din nou frumoasă, precum era în urmă cu o mie de ani, Europa ortodoxă a lui Hristos. Şi va fi fericită, iar noi împreună cu ea. Şi se vor bucura popoarele înlăcrimate ale Europei şi vor cânta cu noi cântare de slavă lui Dumnezeu, în vecie: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaoth, plin este cerul şi pământul de slava ta. Amin.»“ (Sf. Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei)