Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ambiţia perfecţiunii morale

Ambiţia perfecţiunii morale

Un articol de: Pr. Paul Siladi - 17 Apr, 2014

Cele patru apoftegme rămase de la avva Alonios sunt, fiecare dintre ele, surprinzătoare. Ultima însă nu doar că nu are în ea nimic previzibil, dar vine parcă să contrazică aşteptările noastre: avva Agathon, despre care ne amintim că timp de trei ani a stat cu o piatră în gură ca să deprindă tăcerea (Agathon 15), îl întreabă pe Alonios cum să procedeze să îşi stăpânească limba, să nu mintă. Răspunsul e şocant: „Dacă nu vei spune minciuni, mai multe păcate ai să faci“. Explicaţia acestei afirmaţii bulversante este următoarea: „Doi oameni au omorât în faţa ta, şi unul dintre dânşii a fugit în chilia ta. Dregătorul îl caută şi te întreabă: «În faţa ta s-au întâmplat acestea?» Dacă nu minţi, îl trimiţi pe om la moarte. Mai bine îl laşi în faţa lui Dumnezeu, cu mâinile dezlegate, căci El le ştie pe toate“.

Putem observa de la bun început că Alonios respectă o ierarhie a valorilor prea puţin convenţională, dar care respiră un duh întru totul creştin. Scara valorilor avvei Alonios îl pune în vârf, la modul absolut, pe Dumnezeu Care „le ştie pe toate“. Nimic nu scapă ochiului Său ager şi nimeni nu se poate ascunde de la Faţa Lui („Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta“ - Ps. 138, 7-10). Acest Dumnezeu în care crede avva Alonios nu este unul care s-a retras lăsând lumea de izbelişte, ci este viu şi activ. Atâta doar că acţiunile Sale sunt limitate de gâlceava voinţelor omeneşti divergente. Abia în clipa în care omul îşi taie voia şi se smereşte, face mai mult loc lui Dumnezeu. Nejudecarea la care îndeamnă avva este un mod de a nu interveni agresiv în lucrarea lui Dumnezeu.

Aici însă mai e ceva. Fără să devină scolastici, făcând apel la harisma discernământului, Părinţii acceptă posibilitatea ierarhizării binelui şi a răului. În situaţia ipotetică pe care o prezintă bătrânul, judecata implicată este una complexă, ce presupune o serie întreagă de elemente.

Conform unei legi morale rigide şi riguroase, corect ar fi fost ca monahul să-l denunţe pe ucigaş. Alonios sugerează însă o altă soluţie: asumarea riscului de a face tu un rău în plan moral, adică de a minţi, pentru a salva un om de la moarte şi a-l lăsa în mâna lui Dumnezeu, cu nădejdea pocăinţei şi a îndreptării acestuia.

Când însă răul mai mic e preferat celui mai mare, răul îşi păstrează statutul, nu devinde automat bine şi nici săvârşirea lui o virtute. Grila nu este măsluită, ci suferă adaptări contextuale, născute din discernământ. Altfel spus, binele şi răul nu sunt simplu organizate pe o scală ce poate fi oriunde şi oricum aplicată. Pentru citirea ei este nevoie de discernământ, singura calitate care oferă înţelegerea adecvată.

Părinţii pustiei nu au răspunsuri generice, absolute, ci au răspunsuri personale. Cuvântul avvei Alonios către avva Agathon nu oferă o soluţie definitivă, valabilă în orice context la situaţia ipotetică pe care a descris-o. Alonios vine doar să contracareze ambiţia perfecţiunii morale a avvei Agathon şi prin aceasta să confirme încă o dată că nu există reţetare duhovniceşti perfect funcţionale şi să afirme primatul discernământului contextual. E tocmai ceea ce citim în altă parte că face nonconformistul avva Ammonas atunci când a fost chemat să surprindă un frate ce păcătuia cu o femeie în chilia lui: pustnicul s-a aşezat pe butoiul sub care aceasta era ascunsă, pentru a îndemna discret la pocăinţă şi a lăsa judecata în mâinile Domnului (Ammonas 10).