Amintirea unuia dintre monahii aleşi ai neamului românesc

Cu bucurie duhovnicească, numeroşi ierarhi, stareţi şi stareţe, preoţi, monahi şi credincioşi au răspuns invitaţiei Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române de a participa la momentul comemorativ organizat de Patriarhia Română în Catedrala patriarhală şi în Aula Teoctist Patriarhul, la împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice a cunoscutului şi mult preţuitului duhovnic.

 

Comemorarea sa la sfârşitul unui an încărcat de evenimentele dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de aceeaşi cinstire cu Apostolii, nu este întâmplătoare.

 

Părintele Cleopa pomenea adeseori în cuvântările sale grija manifestată de către mărinimosul Împărat Constantin şi evlavioasa lui mamă, împărăteasa Elena, faţă de Biserică, în urma unei lungi perioade de persecuţii, oferindu-i mereu ca exemplu în vremea stăreţiei de la Mănăstirea Slatina, în comparaţie cu cei aflaţi în fruntea ţării la începuturile regimului comunist, fapt care a condus la arestarea lui şi apoi la retragerea sa în munţi pentru o perioadă îndelungată, până când patriarhul Justinian a intervenit personal pentru reabilitarea lui, oferindu-i posibilitatea întoarcerii în mănăstirea de metanie, Sihăstria.

 

Pe de altă parte, părintele Cleopa a primit la botez numele Constantin (Costache), adeseori spunând el însuşi că lui Moş Costache i s-a apropiat ziua plecării din această lume, la fraţii lui, trecuţi la cele veşnice cu mulţi ani înainte.

 

Moş Costache nu mai poate fraţilor, spunea altădată, Moş Costache a îmbătrânit, Moş Costache este acum moşul putregai... etc.

 

Întreaga viaţă a părintelui Cleopa, şi mai ales cei 70 de ani de trăire în cinul monahal s-au aflat sub ocrotirea şi mijlocirile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe care i-a cinstit permanent, cu multă evlavie.

 

În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, la solicitarea vrednicului de pomenire Justinian Patriarhul, părintele arhimandrit Cleopa Ilie a fost chemat la Bucureşti, locuind câteva luni în Reşedinţa patriarhală (toamna anului 1954 - primăvara anului 1955), unde s-au fixat bazele unui amplu program misionar, pe care ulterior părintele Cleopa l-a desfăşurat în mai multe mănăstiri din ţară, în special în Muntenia şi Banat, vizitând şi predicând în mănăstirile Pasărea, Ghighiu, Samurcăşeşti-Ciorogârla, Ţigăneşti, Suzana, Zamfira, dar şi la Arad, Hodoş-Bodrog şi Gai, ostenindu-se pentru călăuzirea vieţii monahale româneşti pe calea sfintei Tradiţii a Bisericii noastre dreptslăvitoare.

 

Cea mai înaltă cinstire a memoriei părintelui Cleopa Ilie, de care se bucură sufletul său din ceruri, este punerea în practică sau trăirea conform poveţelor duhovniceşti care se află în cărţile scrise de el ori consemnate de ucenicii săi.

 

La împlinirea a 15 ani de la trecerea părintelui Cleopa la cele veşnice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat tipărirea unui volum omagial intitulat Părintele Cleopa Ilie - luminător de suflete pe calea mântuirii  (Editura Basilica, 2013), lucrare ce constituie o anamneză pentru acest vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, căruia îi păstrăm vie în inimile noastre amintirea jertfelniciei ce o manifesta faţă de Biserică şi poporul dreptcredincios, aducându-ne pururea aminte de chipul luminos şi bunătatea lui sufletească.

 

Evocările ierarhilor, clericilor, monahilor şi personalităţilor laice publicate în prezentul volum împodobesc chipul duhovnicesc al acestui monah de vocaţie, aducând în vremea noastră mărturii, sfaturi şi amintiri ale întâlnirilor petrecute în decursul vremurilor cu părintele Cleopa. 

 

Lucrarea se deschide cu mărturia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a zugrăvit chipul luminos şi a surprins lucrarea duhovnicească a unui avvă trimis de Dumnezeu spre a fi călăuză spirituală în vremuri tulburi şi luminător de suflete pe calea mântuirii, oferind imaginea unui părinte duhovnicesc în duhul Tradiţiei, un păstor înţelept şi un misionar plin de zel, un mângâietor al tuturor celor osteniţi şi împovăraţi de suferinţe, împărtăşind pace, bucurie şi lumină în sufletele tuturor celor care veneau la el spre a primi dezlegare de păcate şi cuvânt spre mântuire. Părinte înţelept şi milostiv, arhimandritul Cleopa Ilie şi-a iubit părinteşte toţi fiii duhovniceşti, indiferent de statutul social sau înzestrarea intelectuală, întrucât simţea duhovniceşte prezenţa harului lui Dumnezeu în toată făptura, fiind astfel un neîntrecut teolog-mărturisitor al prezenţei iubitoare a Providenţei, în frumuseţea sufletelor oamenilor smeriţi şi în natura creată de El.

 

Părintele Cleopa Ilie a fost, aşa cum a subliniat Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „omul lui Dumnezeu printre oameni“, „trâmbiţa Duhului care mărturiseşte Adevărul celor care iubesc Adevărul, dar şi celor care-L urăsc“. Glasul său a fost cuvântul Domnului - izvor de apă vie care s-a revărsat năvalnic în minţile, inimile şi conştiinţele celor care i-au cerut rugăciunea şi binecuvântarea, iar cerdacul chiliei sale de la Sihăstria a devenit, pentru mai bine de patru decenii, altar, amvon şi bolniţă.

 

Cartea Părintele Cleopa Ilie - luminător de suflete pe calea mântuirii cuprinde mărturii elocvente şi atent scrise de foarte mulţi ierarhi (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Înaltprea-sfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului; Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului; Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop-administrator al Episcopiei Dacia Felix; Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, aşadar aproape jumătate din membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cei mai mulţi dintre ei întâlnindu-l măcar o dată şi păstrând în sipetul amintirilor cuvinte şi trăiri înalte. Ierarhilor s-au adăugat arhimandriţi, preoţi şi scriitori talentaţi care au surprins măcar o faţetă strălucitoare a diamantului, cu alte cuvinte o latură a acestei personalităţi de mare şi rară ţinută care face parte dintre oamenii care se nasc o dată la o sută de ani.

 

În aceste cuvinte, prea sărace să ilustreze bogăţia vieţii duhovniceşti şi a darurilor îmbelşugate ale Duhului Sfânt de care părintele Cleopa s-a învrednicit, aş vrea să amintesc starea de har pe care toţi cei care erau în preajma părintelui o simţeau, efectul vindecător al cuvântului său ce avea putere multă, înnoirea omului lăuntric pe care o încercau toţi cei care veneau la Sihăstria cu dorul dobândirii vieţii veşnice. 

 

Nu în cele din urmă, vreau să dau mărturie despre iubirea nemărginită pe care o avea faţă de aproapele, despre durerea acută pe care o resimţea văzând suferinţa din jur şi despre blândeţea şi înţelegerea faţă de neputinţele semenilor. Mi-au rămas adânc întipărite în minte şi în inimă cuvintele sale despre cei care urcau, zi de zi, treptele spre chilia sa de la Sihăstria: „Ei vin, săracii, aduşi de îngerii lor păzitori..., fiecare cu năcazuâ lui..., el vine cu credinţă şi, dacă se tămăduieşte, nu-i de la mine, îi de la Dumnezeu!... Vin, săracii, ca albinele; când îi văd, m-apucă plânsu'..., aleargă, săracii, ca să câştige iertarea păcatelor, pentru credinţa lor curată cu care aleargă la Domnul...“ Câtă dragoste, smerenie şi durere fără margini răzbat din aceste cuvinte!