Amintiri despre Florin Zamfirescu

Pe Florin Zamfirescu l-am întâlnit prima dată prin anii ’90, în redacţia „Monitorului de Iaşi“. Aveam acolo prieteni comuni, pe care îi admiram pentru dăruirea cu care se angajaseră în meşteşugul gazetăriei, cu dorinţa mărturisită de a cuceri prim-planul presei ieşene postdecembriste. Era de fapt un domeniu reinventat în spaţiul public, care se dezvolta odată cu noua generaţie de jurnalişti. Cine a lucrat zi de zi cu el în acei ani îşi aminteşte de risipa de energie pe care o făcea, de avalanşa de idei cu care însufleţea echipa redacţională şi de implicarea în reconstrucţia demnităţii civice a unei societăţi de tranziţie.

După reaşezările de la reţeaua „Monitorul“ şi trecerea la „Ziarul de Iaşi“, primeam adesea ştiri contradictorii despre prietenii jurnalişti de altădată, însă oriunde apărea ceva nou pe piaţă se afla şi numele lui Florin Zamfirescu. Căutător de noi formule, formator de noi echipe.

Ca jurnalist cu experienţă şi om trăitor discret al valorilor creştine l-am regăsit mult mai târziu, prin anul 2004. Era redactor-şef la „Lumea ieşeanului“, un cotidian angajat în disputele politice pentru putere din urbea bahluviană. Chiar în contextul luptelor politice din campaniile pentru alegerile locale, „făcătorul de ziare“ lucra la un alt mod de a face presă: mai puţin senzaţional şi mai multă normalitate, un ziar în care să se regăsească respectul pentru oameni, bunul-simţ şi cultivarea binelui social, chiar atunci când faptele par mici şi neînsemnate. Iar în această nouă abordare, valorile tradiţionale şi credinţa creştină trăită în actualitate se împleteau într-o mai profundă înţelegere şi asumare a realităţii.

„Lumea ieşeanului“ avea o pagină de spiritualitate creştină, iar din tonul general al publicaţiei se putea citi deschiderea către o viziune în care Biserica are un rol benefic şi actual în sistemul social. Ne întâlneam uneori, împreună cu câţiva colegi de la Institutul cultural-misionar TRINITAS, şi reflectam asupra modului în care presa bisericească şi presa laică din acea vreme pot stabili convergenţe şi punţi de comunicare. Ţinta era un produs jurnalistic unificator, destinat publicului larg. Îmi amintesc că la reîntoarcerea de la un simpozion de presă creştină desfăşurat la Strasbourg i-am adus lui Florin câteva numere din cotidianul „La Croix“. Le-a analizat cu interes şi după câteva zile m-a căutat ca să-mi spună ce consideră el că poate fi aplicat în mediul jurnalistic de la noi şi ce nu. A publicat în „Lumea ieşeanului“ fragmente din volumul meu „Comunicare pentru comuniune. O perspectivă ortodoxă asupra mass-media“ şi era atent la orice preocupare privind dialogul dintre religie şi media.

Poate că dincolo de strădaniile omului de presă care caută noi proiecte de succes, erau eforturile regăsirii de sine în lumina lui Dumnezeu. Regăsirea în credinţa  mamei sale, îmbrăcat în armura meşteşugului gazetăresc dobândit cu trudă în anii de tinereţe. Şi-a îmbisericit meseria şi s-a deschis către lume ca un creştin implicat în societate. Aşa s-a împlinit la Iaşi, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, o dorinţă mai veche a multora, dar pe care nimeni până în februarie 2005 n-a îndrăznit să o pună în lucrare. Astfel s-a născut „Lumina“, ziar de informaţii şi comentarii redactat din perspectivă creştină.