Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Anotimpurile lui Bogdan Bârleanu şi ale picturii sale
M-am întrebat la ceas aniversar cum îl descoperim pe artist în rama portretului său la 60 de ani de viaţă şi peste 40 de creaţie? E ca făptură omenească statuar de parcă l-ar fi plămădit al său părinte, Iftimie. A moştenit de la tata plăcerea trudei şi soliditatea tocmirii artistice. Dinspre mama, Lucreţia, se trage palpitul liric, scos la vedere doar la şevalet şi mai nou la masa de scris, când evocă păţaniile de pescar. Pe malul apei, asemenea lui Conuâ Mihai, nu-i atent doar la bătaia peştelui şi la mişcările altor vietăţi acvatice din ştioalne, bălţi, lacuri de acumulare, râuri, fluvii ori de pe „necuprinderea“ Deltei. Îl pasionează în egală măsură spectacolul naturii, miracolul vieţii vegetale, animaliere şi umane. Îl receptează plenar şi-l trăieşte cu graţie. Priveşti portretul cu tuşele lui din anotimpul rodirii şi, de eşti perseverent, poţi scoborî în sufletul lui parcă drapat cu nişte platoşe şi dai peste un cotlon al candorii. Mai important rămâne faptul că această contemplare, ce atinge pragul comuniunii, trece cu naturaleţe şi şarm pe pânze, se preface în act artistic. Pictorul găseşte accentele potrivite, reuşind să exprime în felul său propriu inefabilul vieţuirii, al cosmosului, al „Ţării de dincolo de negură“. Pământean şi oniric în lucrarea sa creatoare, el izbuteşte în ceea ce-şi propune pentru că ştie meserie şi are şi acea tenacitate fără de care e greu de ajuns la ţintă, tenacitatea cioplitorului întrupat de părintele său. Bogdan Bârleanu s-a arătat capabil să evolueze profesionist şi fără gratuităţi pe cele două tărâmuri, al clasicităţii cu veşmânt modern şi al nonfigurativului cu inflexiuni desprinse din recuzita şi sintaxa marii noastre tradiţii. Compune iscusit, utilizând ambele claviaturi invocate. În peisaje este cel mai acasă la dânsul, pentru că se rosteşte pe de-a întregul natura sa lăuntrică. Calea pe care merge în asemenea abordări este cea a sintezei, esenţializării şi poeticităţii subtile. Metaforele din pictura sa se plăsmuiesc într-o alchimie a decantării tâlcului din miez, din sâmburele primordial. Pictorul colorează suprafeţele cele mari în nuanţe princiare, de tapiserii de Bizanţ sau Putna. Adeseori apelează la griuri, conferindu-le luminozitate şi un lirism dens. Tablourile par irizate de subţiratice, dar proeminente, filamente de ocru, roşu, bleu. Desferecă, totodată, virtuţile de plasticitate ale griului, folosind, contrapunctic, un evantai larg de alte colori, în acorduri de fineţe. Le dăruieşte pe toate cu trăirea lui mistuitoare, le dezvăluie ascunsa spectralitate, logodind măiestrit şoptite diafanităţi cromatice. Se deschid prin aceste rafinate juxtapuneri şi interferări porţi către universuri ale neînchipuirii. Pictorul, ca „Vrăjitorul din Oz“, cu bagheta lui magică, ne face să vedem dincolo de aparenţe, să privim cu ochii minţii, cu fantezia cea slobodă.
La cei 60 de ani de viaţă, rostuiţi în acest octombrie 2014, Bogdan Bârleanu se prezintă publicului, la a cărui inimă s-a aflat mereu, ca un artist viguros întemeiat. Creatorul de frumos a fost norocit cu talent. Nu l-a risipit, deşi toate cele omeneşti nu i-au fost străine. Dimpotrivă, l-a sporit. A adăugat talantul său celui primit de la Dumnezeu prin părinţi de toată isprava. S-a bucurat de sărutul cel dulce, fierbinte al timpului. Acesta nu s-a scurs degeaba, pentru că robul Domnului nu s-a lăsat purtat de curgerea lui. S-a străduit să-i imprime sensul dorit. A însemnat cu fapte rotirea anotimpurilor, adică cu tablourile care grăiesc despre un univers sufletesc bogat, foşnitor în simţiri şi de un meşteşug bine strunit. Efigia dăltuită în timp şi anotimp este a unui semen al nostru, care şi-a cinstit harul şi condiţia de artist născut, iar nu făcut. De toate acestea dă seamă expoziţia jubiliară ce s-a deschis duminică, 19 octombrie 2014, şi albumul lansat cu prilejul vernisajului, intitulat „Anotimpurile lui Bogdan Bârleanu - Portret al artistului la 60 de ani“, pe care am avut plăcerea să-l iscălesc. Cele două momente de celebrare reprezintă reverenţa ieşenilor în faţa unui creator care se înscrie cu prestanţă în marea galerie de meşteri de subţire de la Iaşi.