Apă… plată!

▲ De la adjectivul banal şi de la sinonime ale acestuia trebuie să pornim pentru a explica denumirea unei ape oarecum obişnuite, adică fără unele ingrediente aparte, dar care se vinde îmbuteliată ▲

Prin articolul de faţă încercăm să răspundem curiozităţii unei prietene cititoare, o româncă stabilită de două decenii în Germania, care ne-a pus întrebarea, justificată până la urmă, de unde şi cum a apărut în discursul public de la noi această sintagmă. Căci, până să-l întâlnim în denumirea comercială la care ne referim, adjectivul plat era cunoscut mai ales cu sensurile din limbile de origine, din care l-am împrumutat, franceza şi germana, şi anume „lat, turtit“ (cu nuanţa aparte din medicină: picior cu platfus înseamnă „picior ce are talpa prea puţin scobită“), figurat (despre stil), însemnând „fără expresivitate, plicitisitor, banal“.

De la adjectivul banal şi de la sinonime ale acestuia trebuie să pornim pentru a explica denumirea unei ape oarecum obişnuite, adică fără unele ingrediente aparte, dar care se vinde îmbuteliată. Aceasta a primit caracterizarea în discuţie şi pentru a i se atribui o „aură“, însă fără a complica lucrurile. Considerăm că… botezul s-a produs pentru a nu i se zice, ne-atrăgător, apă obişnuită sau fadă, dar pentru a o deosebi, cumva, de apa minerală „carbogazoasă“. Dacă i s-ar spune „obişnuită“, trecând peste detalii chimice (căci nu este vorba de apă chioară!), unii s-ar putea întreba de ce să cumperi aşa ceva la sticlă!

Termenul a apărut cam de vreo zece - cincisprezece ani, iar consumatorii sunt, de regulă, din categoriile mai avute, sau bolnavi, cărora le este recomandată de către medici şi trebuie să remarcăm că unele firme care o distribuie se numesc, semnificativ, „Apa bună“ şi „La fântână“.

Dar iată câteva comentarii de pe internet, care încearcă să pună la punct unele aspecte interesante. „Nu am găsit acum rapid un link să te lămureşti, dar cert este că foarte mulţi confundă apa plată cu apa ne-carbogazoasă, ceea ce este o mare enormitate. Apa plată este microbiologic pură!“; „Nu cu mult timp în urmă cei de la D… au vrut să fie şmecheri şi au scris apă plată pe eticheta apei «Izvorul Alb». Până la urmă au fost obligaţi să scoată chestia aia şi să scrie adevărul: «Apă de Izvor». Apa plată nu are nici o legătură cu apa de izvor“.

Aşadar, nu numai cineva din străinătate şi-a pus această problemă de terminologie, ci şi unii dintre cei din ţară, care dau şi explicaţii, mai mult sau mai puţin fundamentate şi în registre variate. De exemplu: „Nu confundaţi apa plată cu apa de izvor sau extrasă de mai ştiu eu unde... adică apa de ţeavă“; „La Herculane şi în Bucovina extrag băieţii apa plată de la peste 1200 metri…!“ „Apa plată este apa pură, fără nimic altceva. H2O, fără săruri, fără microorganisme... mă rog, cât se poate“.

Iată că pe mai mulţi îi preocupă această plată oarecum subversivă! Îmi aduc aminte că, în urmă cu vreo zece ani, când produsul respectiv nu era încă foarte răspândit în comerţ, am întrebat la un mic chioşc alimentar din Galaţi dacă au şi apă plată… „Nu avem acum nici un fel, dar când avem, la noi totul e cu plată, se plăteşte; altfel de ce am sta aici în picioare toată ziua?!“ a fost răspunsul mirat al vânzătoarei. O relatare comparabilă am găsit şi pe internet: „Am cerut o apă plată. Uimitor pentru mine, dar vânzătoarea nu ştia ce este apa plată (a aproximat-o cu apa light)…“. Dar partida nu este… pierdută: recent, pe etichete putem citi „apă minerală naturală plată“.

Să încheiem optimist, în favoarea apei în discuţie (şi fără teama că am putea fi acuzaţi de vreo publicitate mascată), copiind sfaturi de bun simţ, tot de pe internet: „Un pahar de apă plată, dimineaţa pe stomacul gol, detoxifiază organismul şi previne indigestia“; sau: „După o indigestie alimentară, beţi ceaiuri neîndulcite şi multă apă plată!“. În acest caz, referirea directă era la perioada de după revelion, dar se potriveşte şi după alte sărbători.