Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Apa și Crucea

Apa și Crucea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Dan Toader - 05 Iul, 2019

Viața, prin dubla ei perspectivă, cea trecătoare și cea veș­nică, se raportează la două elemente vitale: Apa și Crucea.

Apa, se zice (am învățat cu toții la școală), nu are culoare, nu are gust, nu are miros. Totuși, ea are gustul pământului, aroma lui. Izbucnește sincer în izvoare, se mărturisește deplin în fântâni. Oamenii vorbesc între ei despre apă cum vorbesc despre aerul la fel de necesar; puțin, cu grijă.

Un elogiu prin tăcere, o pre­țuire neprefăcută în cuvinte. Dar, la capătul vieții, omul își măsoară fericirea distingând: are sau n-are cine să-mi dea un pahar cu apă?

Fântâni noi, de beton, fântâni vechi, înverzite, fântâni cu vrăbii, adânci, limpezi, răcoroase; izvoare încordate, cuminți, halucinante, învălmășite, vălurind nisipul de la fund sau zvâcnind ca o arteră ruptă. Fântâni de lut, de piatră suavă, poroasă, de lemn, cu căuș, cu roată, cu cumpănă - și în cumpănă, ce se află totdeauna în cumpănă: fiare de plug, șenile de tancuri, roți, dinți de grapă, legate cu sârmă și zdrăngănind, clănțănind, amenințând la fiecare urcare, de câte ori viața continuă cu apă. Fântâni cu trepte, cu foișor, cu troiță, cu portiță, cu jgheaburi, cu acoperiș de șindrilă ca mierea. Totdeauna omul se simte în siguranță lângă fragedele oglinzi. Trupul fântânilor, deschis în toate zările, este, pe rând: plop de sticlă verde îngropat, galerie, tunel, țeavă, turn și lunetă. Privirea din capăt: taler, pleoapă, timpan, lună, nour, tăcere, albastru, ochiul tău Iubire. E destul o sincopă - și pe văzduhul privirii, din orice punct imaterial și până la stânci și dezbinări de munți, înțeapă, vine, se arată, plânge, răsare, străpunge, purcede, întârzie un fir de apă, o vână de hohot, o răsuflare de apă, și trece de-a dreptul, pieziș, ocolit, întorcându-se peste picioarele, peste trupul, peste capul celui ce-o privește, peste cel mai înalt zburător. Sufletul lui însuși se întoarnă pe pietre în sus, spre izvoare, și nu le ajunge, și nu le îmbrățișează pe toate.

Apa de început, apa inițială, ce înveșmânta pământul care era încă netocmit și gol, avea să fie arătată prin puterea de viață dătătoare a Crucii. Apa susține viața în asumarea Crucii cu putere în urmarea lui Hristos, Care a spus: De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va intra în Împărăția cerurilor (Ioan 3, 6). Și: Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine și să ia crucea și să-Mi urmeze (Marcu 8, 34).

Domnul Iisus, Care a oferit femeii samarinence apa cea vie a vieții veșnice, ne mijlocește și nouă izvorul acesteia - Sfânta Cruce. La începutul lumii, apa lua forma pământului, iar noi, la începutul vieții în Hristos, prin apa Botezului și lucrarea de foc a Duhului Sfânt, luăm chipul lui Hristos Cel răstignit și înviat.

Legătura între Hristos și apa vieții veșnice, relevată la Fântâna lui Iacov, avea să mi se deslușească, încă o dată, pe drumul ce duce către Mănăstirea Surpatele din Vâlcea. Parcursul, inițiatic și plin de mister, era străjuit de Fântânile cu Cruci, adevărate borne revelatoare. Aceste semne, conform cuvintelor Mântuitorului, m-au făcut să înțeleg cum cei plecați dincolo trăiesc în lumina Crucii și prin faptele bune pe care le săvârșim pentru ei noi, cei rămași pe pământ.

Între rânduielile purtării de grijă pentru cei adormiți, mai ales în primele 40 de zile, era căratul apei, timp de exact 40 de zile; peste care nu se putea trece. Important era ca această slujire s-o împlinească unul dintre mem­brii familiei, foarte apropiat de cel dispărut. Prima grijă a acestuia era ca, în fiecare dimi­neață, după rugăciune, să meargă la fântâna cu apă bună, să umple găleata și s-o ducă acolo unde era mai mare nevoie. Cel ce-o primea prețuia tare mult această apă: o folosea doar pentru băut, ca pe o agheasmă.

Crucile întâlnite la fântânile vâlcene mi-au adus aminte de această rânduială, pe care creștinii o respectau cu sfințenie. Împlinirea rânduielii se făcea printr-un drum la fântâna de unde s-a cărat apa, unde se oficia o slujbă de pomenire a celui dus. Odată cu acest moment, era adusă și implantată o cruce de lemn, cu numele celui plecat, spre aducere-aminte. Rânduiala se mai păstrează şi în prezent în unele zone rurale.

Dar apa vine din vechime la noi cu încă o semnificație. Pentru primii creștini, mai ales cei săraci și nevoiași, apa era ofranda adusă de ei la agapele fraternale, unde era tratată la valoarea unei rugăciuni.

Așa cum omul nu poate trăi fără apă, nu poate trăi nici fără rugăciune. Rugăciunea este res­pirația vieții. Apa Duhului - Care prin lucrarea binefăcătoare a Harului ne deschide porțile Cerului – și Crucea ne însoțesc cu puterea lor de-a lungul celor două ipostaze ale vieții noastre: cea trecătoare și cea veșnică.