Apocalipsa funciară

Totul a început în dimineaţa în care, în biroul domnului Bejan, primar al comunei Groapa de Jos, a intrat val-vârtej Manole, secretarul primăriei, agitând un ziar. Aproape înecându-se, acesta i-a strigat primarului că e jale mare şi i-a întins ziarul mototolit de emoţie. Calm, Bejan şi-a pus ochelarii şi a citit cu intonaţie: „Cercetătorii americani anunţă că un meteorit de două tone va cădea astăzi pe teritoriul României, în dreptul comunei Groapa de Sus. Dacă nu se vor lua măsuri de deviere a meteoritului, impactul va duce la sfârşitul vieţii pe Terra“. Bejan şi-a pus ultragiat mâna la gură, plesnind ziarul de muchia biroului. „Domâle, ce pacoste! Adică o dată în viaţă prindem un meteorit din ăsta şi pică exact în curte la cei din Groapa de Sus! Daâ ce noroc au ăştia, domâle, de trag toate la ei? Daâ noi, din Groapa de Jos, chiar n-avem parte de nimic?“ Manole tăcea încurcat, în timp ce Bejan se dezlănţuia: „Când au fost inundaţii şi li s-au dus douăjâ de case, le-a făcut statul douăjâ de case noi! Când cu aviara, de le-a dat ortuâ popii toate curcile, au venit ăia de le-au adus curci santinelă tocmaâ din America! Şi-au fost şi televiziunile călare pe ei. Păi ştii de câte ori a apărut Mardare, primarul lor, la televizor? De unşpe ori într-un an! Daâ chiar şi sfârşituâ lumii... tot în Groapa de Sus vine? Adică noi nu suntem în stare de nici o calamitate, ce, n-avem şi noi faţă de catastrofă?“. Neprimind nici un răspuns, Bejan se mai calmă, trântindu-se în fotoliu. Îi dădu apoi lui Manole ordin să convoace consiliul suprem de apărare a comunei. La şedinţă se prezentară domnii Dudău, şef de post, şi Pandele, directorul şcolii. Au ascultat cu toţii discursul primarului, timp în care s-au scărpinat în cap, nedumeriţi de ciudata veste primită. Însă, la un moment dat, lui Dudău i-a venit rândul la cuvânt. Dregându-şi vocea, acesta a spus: „Poate că-n altă ocazie n-aş fi făcut asta, dar dacă interesele comunei o cer, domâ primar, eu sunt gata să îmi pun la dispoziţie armamentul de braconaj! Am doborât cu el mistreţi care aveau ceafa mai lată decât plasma mea din sufragerie, darămite un pietroi din ăsta zburător. O favoare vă rog să-mi acordaţi, domâ primar: să trag fără somaţie! Vă rog, ăsta e visul meu!“. Primarul a rămas o clipă consternat de elucubraţiile organului legii, întorcându-se plin de speranţă către profesorul Pandele. Acesta l-a privit cu ochii mijiţi pe primar, spunându-i textual: „Domâ primar, voi fi sincer. Am oarece pretenţii de intelectual. Nu putem devia meteoritul în curtea noastră. E o chestie ce ţine de traiectorie, de gravitaţie, de fizică a pământului.“ A doua zi, Bejan, Manole, Dudău şi Pandele măsurau cu paşi apăsaţi pământul proaspăt arat de pe marginea şoselei. Într-un final, se opresc. Primarul înfige un indicator in brazdă. Pe indicator scrie Groapa de Jos. „Ai văzut ce simplu e, profesore? Uite aici fizică a pământului! Pământul din Groapa de Jos s-a mutat cu cinci sute de metri, în intravilanul Gropii de Sus! Dacă nu vine meteoritul la noi, venim noi la el! Dudău, asigură paza noii graniţe a comunei noastre!“ Grupul aşteaptă. Semne de nervozitate, nu se întâmplă nimic. E aproape seara. Începe să se audă un vuiet din ce în ce mai puternic. Toţi ridică privirile spre cer, strângându-se unul într-altul. Bejan urlă: „Ah, vine meteoritul! În sfârşit, vom fi celebri!“ Deodată, se aude un tunet şi începe să picure. Dudău îşi îndeasă chipiul pe cap, Pandele o şapcă, iar Manole un fes. Bejan scoate ziarul şi încearcă să-şi confecţioneze un coif. Tot răsucindu-l, redescoperă ştirea citită de Manole. Îl priveşte înnebunit pe secretar, apoi, cu glas tremurat, mărturiseşte: „Domnilor, apocalipsa nu va mai avea loc. Singura catastrofă la care asistăm este Manole, care ne-a citit o ştire dintr-un ziar apărut pe 1 aprilie!“