Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
„Arestul“ sufletului crud
▲ Nonconformismul tineresc este un semn de normalitate ▲
Cameră tapetată cu posterele unor ciudaţi de la MTV, ce dau tonul módelor efemere, haine care o determină pe bunica să-şi facă cruce, atitudine răzvrătită faţă de valorile autentice şi obedienţă faţă de trenduri care (2-3 luni) „fac legea“ sunt aspecte ale universului tânăr contemporan, mai ales ale celui adolescentin.
Evident, există şi tineri „liniştiţi“, care-şi văd de ţintele lor serioase, însă aceştia nu se văd, întrucât ceilalţi ne sar mai tare în ochi.
Nonconformismul adolescentin şi post-adolescentin este tratat, de obicei, dihotomic. Cei cărora le-ar fi plăcut să fi fost la fel la vremea lor spun: „Lasă-i, domnule, că-s tineri“. Puriştii - sau cei cărora le e de-ajuns biciul pentru salubrizarea oricărei societăţi, oricât de degradate - văd în pletele încâlcite (gen Bob Marley), în tunsori emo sau în cercelul din ureche semnele prin care se disting lepădăturile. Să fie chiar aşa?
Datul cu piatra este, într-adevăr, o metodă foarte „eficientă“ de a disciplina sau chiar de a reduce pe cineva la tăcere. Da, e foarte simplu să pui etichete fără să cunoşti, în prealabil, ce gust are produsul. Însă, problema care se pune în acest caz este următoarea: ce relevanţă şi, mai ales, ce funcţie poate avea o critică izvorâtă din complexe şi prejudecăţi, menită doar să distrugă? Evident, nici una!
Tinerii au fost, sunt şi vor fi altfel. Chiar şi noi, mai pe faţă, mai pe-ascuns, am fost, la timpul nostru, altfel decât doreau cei din jur. Dacă am pleca de la această premisă minimă, poate am înţelege mai bine cum stau, de fapt, lucrurile. Nonconformismul tinerilor nu este o atitudine născută special să-i oripileze pe adulţi. Nicidecum! E vorba de cu totul altceva.
E vorba, pur şi simplu, de un zbucium interior specific vârstei, de căutarea care îşi lasă amprenta şi în exterior. Tinerii nu ştiu, nu au învăţat, încă, să fie ascunşi. Adulţii da.
Adolescenţa este vârsta care are nevoie de modele, care trăieşte sufleteşte hrănindu-se din imitaţie. Tinerii au nevoie de magiştri care să-i îndrume, simt nevoia „să facă ascultare“. Şi dacă nu găsesc ceva mai bun, se vor încolona în spatele unui „guru“ livrat de mass-media. E vina sau neşansa lor? Greu de spus…
Probabil că aceia care forţează promovarea unor inşi ca etaloane pentru generaţiile tinere ştiu că sufletul necopt are nevoie de o perioadă de „arest“, de o perioadă de „îngânare“ ca să se regăsească pe sine însuşi. În cultura duhovnicească ortodoxă, această etapă de ucenicie este marcată de aşa-numita tăiere a voii, adică reglarea vieţii interioare şi exterioare în conformitate cu sfaturile venite din experienţa duhovnicului. Dacă în acest caz e vorba de o relaţie de încredere, în cazul tinerilor deveniţi discipoli ai starurilor de pe sticla televizorului, putem vorbi - fără probleme - despre sclavie inconştientă şi manipulare demonică.
Şi-atunci nu este nimic de condamnat în atitudinea unor tineri confiscaţi cu ipocrizie de discursuri şi ideologii perverse. Vina este a noastră, a celor care le criticăm suprafaţa, când, de fapt, ar trebui să le apreciem râvna; şi în loc să le oferim alternative tentante, îi desfiinţăm. Pur şi simplu.
Nonconformismul tineresc este un semn de normalitate. Cel care vrea să fie altfel caută, de fapt, să fie el însuşi. Anormală şi falimentară este arătarea cu degetul. „Dacă vrei să-ţi ajuţi aproapele, poartă-i neputinţa“, spun părinţii duhovniceşti. Adică încearcă să simţi la fel ca el.
Iată o soluţie pentru cei care privesc urât spre adolescenţii de azi şi strâng cu putere piatra în pumn: să încerce să înţeleagă ce simt ei. Problema va sta, cu siguranţă, altfel, iar soluţiile vor fi, de asemenea, cu totul altele. Iar piatra… piatra va cădea de la sine, surd, în praful prejudecăţilor noastre.