Arhimandritul Melchisedec Dumitriu, printre încercările vieţii (V)

Consemnăm alte slove din bogăţia epistolară a părintelui arhimandrit Mel­chisedec Dumitriu, poveţe şi sfa­turi de viaţă creştină pentru monahii de atunci, de astăzi şi dintotdeauna.

Sfânta MĂNĂSTIRE NEAMŢ,
JUDEŢUL NEAMŢ
6 mai 1938

IUBITE PĂRINTE NICODIME,

Credeam că m-ai înţeles să nu mă mai turburi. A bate apa în piuă nu-i de folos nimănui. Cum poţi să slujeşti răsvrătit şi să ai mângâere că-i primită o astfel de rugăciune? Nu-ţi mai citeşti moliftele de îm­păr­tăşire înainte de slujbă? ÎNTÂI TE ÎMPACI CU CEI CE TE-AU SUPĂRAT… căci de cei ce i-ai supărat nici nu ţi se mai amin­teşte. Dar nu vreau să te turbur mai mult. Te rog iartă-mă, cred că este nu numai de prisos, dar chiar vătămător a mai stărui.

Aş dori când Domnul ne în­deamnă la desăvârşită iubire, când Paştile ne aduc din nou dumnezeescul glas: PACE VOUĂ şi când Biserica ne în­vaţă cântând ca unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem „fraţilor“ şi celor ce ne urăsc pe noi... (...)

Să te smereşti lui Dum­nezeu şi dacă toată viaţa nu ţi s-ar mai da posibilitatea să lucrezi, să-ţi plângi păcatul, să nu te răsvră­teşti, căci eşti nevrednic de cinstea şi de încrederea ce ţi s-a acordat. Desbracă-te de omul rău şi vechiu, mori ţie, ca să viezi lui Dumnezeu şi roagă fierbinte pe Dumnezeu ca să te ierte şi să rânduiască cele ce trebuie să faci ca lumina din ti­ne să iasă şi să fie lumină, nu ademenire spre păcat şi spre răsvrătire. Dacă tot împietrit vrei să rămâi lasă-mă să-ţi strig cum a strigat Domnul lui Iu­da: Fă ce ai de făcut cât mai degrabă..., numai lasă-mă, căci iată mă târăşti în grozave păca­te şi am destule şi până acum.

Nu pot termina fără a-ţi recomanda să asculţi, să te linişteşti, să zici vlădicăi Irineu cele mai frumoase cuvinte şi să-l rogi sincer să-ţi comande ce să faci şi să execuţi ca de la Dumnezeu. (...) Domnul să te lumineze şi închei cerându-ţi iertare şi rugându-te din tot sufletul, nu-mi mai aprinde su­pă­rarea.

ROMÂNIA
8 septembrie 1937
MĂNĂSTIREA NEAMŢ-SECU
JUD. NEAMŢ
STĂREŢIA

IUBITE PĂRINTE NICODIME,

Datoresc două răspunsuri la cele două scrisori ce mi-ai tri­mis: a) Îţi mulţămesc din suflet şi-ţi rămân îndatorat personal pentru graba cu care mi-ai venit în ajutor, grabă ce a prins foarte bine acolo unde ai trimis banii. Cred că vă va confirma primirea, după ce cumnata mea, soa­cra lui, va ajunge acasă, spre a-i explica. În sfârşit îţi mulţă­mesc. Tot în acea scrisoare îmi arăţi efectul ce l-a avut scri­soa­rea ce ţi-am trimis, desigur foar­te sinceră, dar din puţinul ce-l am. Să-ţi mărturisesc însă că m-a cam înrăit. Cred că ai în­ţeles sen­sul înră­i­rei mele: nu te vreau uşor, ca să te iei după vânturi…

SFÂNTA MĂNĂSTIRE NEAMŢ, JUDEŢUL NEAMŢ
13 ianuarie 1937

IUBITE PĂRINTE NICODIME,

Mulţi ani cu sănătate, voie bună şi milă de la Dumnezeu.

Primind scrisoarea sfinţiei tale, m-am grăbit de am con­ceput răspunsul, care poate ar avea nevoie de unele modi­fi­cări, ca de exemplu despre pă­rintele Teofil, care-mi scrie din Noul-Neamţ şi poate şi altele, dar eu voi copia răspunsul aşa cum l-am întocmit, căci îmi pa­re o spo­ve­danie sinceră şi de aş modi­­fi­ca-o, mi-ar părea că am mai redus din duhul ei.

Deci te rog înarmează-te cu răbdare în vreo seară cu inso­m­nie şi ci­teşte în tihnă tot ce am putut într-un moment a gân­di: „Mulţi ani cu spor spre cele bune şi de mântuire, cu sănătate şi milă de la Domnul şi de ai voi şi nu crezi că ar dis­plăcea, tran­smite şi Prea Sfin­ţitului Episcop Grigorie respectuoase felicitări şi urări de tot binele de la smerenia mea, fără însă a-i citi scri­soarea, care trebuie să ră­mână o convorbire duhovni­ceas­că în­tre mine şi sfinţia ta. Şi aşa să faci şi în viitor cu ches­tiuni ce crezi că nu ar zidi cele bune, când sunt comunicate.

Dar acum Ioil s-a dus, fiin­d­că aşa-i croit: zbuciumat şi fără rost să fie, indisciplinat de altfel ca fiecare din noi, căci ne pare că avem toată înţelepciu­nea de a ne conduce şi de a­ceea şi res­pingem cu brutalitate ceea ce nu consună cu păre­rile şi aspiraţiile noastre. Moartea progresului sau cel puţin stă­vi­lirea oricărui spor spre bine. (Nu certa pe cel prost că te va urî) Să lucrăm fiecare cu ce ne-a dat Domnul la în­dem­ână (...) Am voit însă la pă­rintele Nico­dim să am un loc unde să-mi deschid sufletul, să-l deprind să fie duhovnic, care şi greşelile mele să nu le mai pu­blice ca să mărească sminteala, dacă pe el cu pă­catele mele l-am turburat. Mă doare vestea despre starea rea a seminarului din Cernica. Zori triste avem însă deocamdată. În Bucureşti bun ar fi că­mi­nul, dar să ştii chiar de l-ai avea, va fi pustiu de vei cere celor din el viaţă du­hov­nicească. Preferă o liberta­te, aşa cum o poate în­ţelege, căci călu­găria, vezi bine, cere sacrificiul conştiincios al persoanei, spre a fi pace în suflet şi bucurie în Domnul.

După primirea scrisorii sfin­ţiei tale, a doua zi a sosit şi a lui Benedict. O scurtă felicitare şi mai apoi trista veste că arhi­man­dritul Teodosie Bon­teanu este la «uniţi», la Bixad. Bine că mi-ai pus adresa lui ca să-i pot răspunde. Ce gânduri mă fră­mântă? Ce mai cred de mona­his­mul nostru? Numai bine. Ce ţi-am scris până aici sunt constatările zilei de azi. Am fost totdeauna optimist, poa­te cam în­cet în socotelile mele şi cu plan, dar nu dispe­rez. Iată că nu din «Cernica» ai ieşit. Recrutea­ză mai bine direct din lume. Ace­lora toar­nă-le aluat din sufletul sfinţiei tale şi ai să vezi atunci cum merge treaba. Seminarul cer­nican plân­ge, poate să moa­ră, cu toate că ar trebui făcute toate sforţările să trăiască şi să fie silit a da roadele cuvenite.

Totuşi nu disper şi aşa te îndemn şi îndeamnă la rându-ţi pe toţi nu numai să nu dispere cei cu gând curat, ci să lucreze aşa cum pot pentru Domnul. Rodul muncii lor se va revărsa ca o binecuvântare peste toţi şi-i va scoate şi pe ei la suprafaţă - nu pentru demnităţi lumeşti.

Cu pace, cu dragoste, cu dor de bine, cu binecuvântare de la Domnul şi cu smerită rugă a nu mă uita în rugăciuni, te îmbrăţi­şez frăţeşte în numele Dom­nului.“