Arhimandritul Veniamin Piticariu şi preafrumoasa icoană (II)

Arhimandritul Veniamin a dorit să aducă de la Muntele Athos o icoană a Maicii Domnului. Cu acest gând a plecat către Grecia, adunând înainte bănuţ cu bănuţ pentru cheltuiala călătoriei şi a picturii.

Întrucât drumurile nu erau sigure, monahul a ascuns galbenii de aur într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, şi a plecat spre Sfântul Munte.

Drumurile erau lungi şi pline de peripeţii, dar hoţii nu-şi puteau închipui că o adevărată comoară era ascunsă într-un sărăcăcios baston. A luat corabia spre Constantinopol, dar furtuna era cât pe ce să-i înece. Abia au săpat cu viaţă, dar bastonul s-a pierdut în mare. Trist şi sărac, monahul a plecat spre Athos, dar nu şi-a putut împlini dorinţa. La întoarcere, aşteptând corabia pe malul mării, la Constantinopol, şi-a văzut bastonul într-un loc cu obiecte găsite în mare. Stăpânul dughenii i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat prea mult în apă şi nu-i va fi de nici un folos lui, un om încărcat de ani. Până la urmă, i l-a dat, căci nu ştia taina bastonului. Veniamin Piticariu s-a întors la Athos şi a comandat icoana mult dorită la un monah pictor la Schitul Lacu. Era anul mântuirii 1891.

Despre această icoană, arhiereul Narcis Creţulescu scrie:

„Icoana mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost zugrăvită la Sfântul Munte Athos de un pictor renumit. Sfânta icoană e prea frumoasă, îmbrăcată peste tot cu argint bun şi aurită peste tot, la Liov, în Galiţia, cu preţ de 1.200 de lei aur. Are juvele, stă sub geam cu privaz aurit. Este proprietatea părintelui ieroschimonah Veniamin Piticariu, arhimandrit şi egumen al sfintei Mănăstiri Râşca, cavaler. Titlul sfintei icoane este: «Această Sfântă icoană a Maicii Domnului se numeşte „Portăriţa“». Jos, pe argint, scrie: «Această icoană s-a făcut şi s-a împodobit cu spesele mele: Veniamin Piticariu - 1892. Sfânta icoană este copia artistică de pe chipul sfintei icoane „Portăriţa“, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru»“ (arhiereul Narcis Creţulescu - „Istoria Sfintei Mănăstiri Râşca din judeţul Suceava“).

De la Mănăstirea Râşca, icoana venită în chip minunat din patria sihaştrilor athoniţi, a fost adusă într-o procesiune la Rădăşeni, în timpul unei mari secete din anul 1921. La sfârşitul rugăciunilor pentru ploaie, icoana n-a putut fi dusă mai departe. Această tradiţie a fost mărturisită de mulţi martori ai minunii, ca şi de urmaşii lor. Cunoscutul misionar, arhimandritul Cleopa Ilie, liturghisitor de multe ori în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni, amintea deseori despre icoană şi despre minunile ei. Arhimandritul Veniamin Piticariu a hotărât în ziua aceea să dăruiască sfânta icoană Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, cu dorinţa de a fi îngropat şi el alături de acest lăcaş, ceea ce s-a şi întâmplat un an mai târziu, în anul 1922, când Dumnezeu l-a chemat întru împărăţia Sa. Trupul său adus de la Mănăstirea Râşca a fost aşezat lângă biserică, aproape de preţiosul dar lăsat satului Rădăşeni.

Arhimandritul Veniamin Piticariu a dăruit bisericii şi trei părticele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Sfinţitului Mucenic Haralambie şi ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, aşezate într-un medalion şi păstrate la grumazul Împărătesei Cerurilor.

Prin grija preoţilor şi a credincişilor, la mormântul Arhimandritului Veniamin Piticariu s-a aşezat un monument funerar din marmură neagră, în semn de recunoştinţă pentru acest vestit stareţ al mănăstirilor Râşca, Cozancea şi Coşula.

În oraşul Fălticeni, în vecinătatea Spitalului „Stamati“, într-o casă de la începutul veacului al XX-lea, funcţionează Secţia „Dermatologie“. Acest imobil a fost construit de către arhimandritul Veniamin Piticariu, după cum arată şi inscripţia de la intrare: „Această casă este proprietatea arhimandritului Veniamin Piticariu, superiorul sfintei Mănăstiri Râşca, construită în timpul domniei Majestăţii Sale Carol I, rege al României, în zilele Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei D. D. Partenie Clinceni, sfinţindu-se la 26 octombrie 1905, spre veşnica lui pomenire“.

Până la instaurarea regimului comunist, în locul spitalului funcţiona o biserică cunoscută în toată zona, în care s-a aflat pentru puţin timp şi icoana Maicii Domnului. Aflând de prezenţa icoanei în acest spaţiu şi ţinând cont de casa construită în apropiere, înclin să cred că toate acestea constituiau în anii aceia un metoc al Mănăstirii Râşca, al cărei stareţ era arhimandritul Veniamin Piticariu.

După moartea arhimandritului (1922), în casa construită de el au locuit comandanţi ai Regimentului 16 Dorobanţi (între anii 1937-1939 a locuit colonelul Vasile Creţoiu, comandant al Reg. 16 Dorobanţi, ajuns general, erou pe frontul de răsărit).

Pomenit cu evlavie la altarul căruia i-a făcut preţioasa danie, Veniamin Piticariu rămâne şi după trecerea anilor o „minunată privelişte fălticeneană“, despre care se aminteşte cu emoţie şi recunoştinţă.

Aceasta este, în câteva cuvinte, viaţa şi lucrarea arhimandritului Veniamin Piticariu, important slujtor al Bisericii de la începutul veacului al XX-lea.