Martin Luther King a fost un cunoscut predicator nord-american din secolul trecut. El a rămas în istorie ca fiind cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace, decernat lui fiindcă s-a declarat şi a manifestat împotriva discriminării rasiale. În timpul unui discurs, el a rostit următoarele cuvinte: „E adevărat, noi oamenii am învăţat să zburăm asemenea păsărilor, am descoperit mijloace prin care putem colinda fundul oceanelor asemenea peştilor. Dar nu am deprins încă arta de a trăi ca fraţii.“
Martin Luther King avea dreptate. Omenirea a reuşit să facă proprii fiinţei umane lucruri inimaginabile, dar nu a ajuns să fie conştientă că toţi cei care o compun sunt fraţi între ei.
Un înţelept întrebă odată pe învăţăceii săi cum se putea şti care anume este clipa când se sfârşeşte noaptea şi se ivesc zorile. „Poate atunci când putem să deosebim clar un câine de o oaie?“, îşi dădu cu părerea unul dintre discipoli.
Nu, spuse înţeleptul.
„Sau când putem distinge un curmal de un smochin?“, se repezi altul, crezând că soluţia propusă era cea adevărată.
Nu, zise din nou bătrânul. „Dar atunci, când anume?“, îl întrebară ucenicii.
Înţeleptul răspunse: „Atunci când, privind la chipul unui om oarecare, putem recunoaşte în el un frate sau o soră. Până în acea clipă, în inimile noastre este încă noapte“. Augustin Păunoiu (Adaptare după o povestire din volumul Istorioare pentru suflet, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)
.jpg)
