Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Asceză personalizată, discernământ şi nejudecare
Apoftegma 36 despre avva Arsenie cel Mare ne oferă un exemplu practic de discernământ al Părinţilor pustiei, dar în acelaşi timp este o importantă sursă de informaţii cu privire la biografia acestui ascet. Născut la Roma, şi-a petrecut tinereţea în Roma cea Nouă, la Constantinopol, şi a fost educatorul celor doi fii ai împăratului Teodosie, Arcadie şi Honoriu. Aici se bucură de lux şi bunăstare. S-a retras însă din lume la chemarea lui Dumnezeu, rupându-se total de viaţa pe care a dus-o înainte. O schimbare deloc uşoară. Arsenie cel Mare a luat asceza pe cât se poate de în serios. Există numeroase povestiri care dau mărturie despre asprimea vieţii pe care şi-a asumat-o în pustie cel care fusese oarecând demnitar imperial. Se prea poate ca ruptura de confortul lumii să nu se fi făcut brusc, la fel cum se poate ca înspre sfârşit bătrânul Arsenie să îşi fi îngăduit mici comodităţi (sandale, bundiţă etc.). Cert este că avem o serie de apoftegme care vorbesc despre nevoinţa aspră a avvei, precum avem şi istorisiri despre micile sale îngăduinţe. În categoria celor din urmă se înscrie şi apoftegma 36. Pe scurt aceasta descrie sminteala unui monah egiptean care îl vede pe renumitul părinte Arsenie culcat pe aşternut şi cu o pernă sub cap. Ascet aspru, provenit dintre ţărani, egipteanul se revoltă în faţa priveliştii. Preotul care îl îngrijea pe Arsenie îl pune să compare viaţa pe care o ducea înainte de călugărie cu cea pe care o ducea în schit şi să compare schimbarea făcută de el pentru Dumnezeu cu cea făcută de Arsenie. În faţa acestor raporturi monahul cedează şi se foloseşte duhovniceşte de ceea ce a văzut.
Textul acesta scurt arată între altele încă o dată cât de aprigă era nevoinţa care se practica de către monahi la Sketis. Nici măcar bolnavi fiind nu îşi îngăduiau mulţi dintre ei să doarmă în aşternut şi cu pernă. Într-un asemenea context nu e tocmai nelalocul ei mirarea călugărului care îl vizitează pe Arsenie. Demnă de atenţie este şi atitudinea preotului care îl veghea pe avva. Acesta înţelege că nevoinţa, cantitatea şi felul ei nu se judecă după o măsură obiectivă şi universală. Asceza este personală şi ţine cont de înzestrările şi acumulările celui care o practică. Efortul de a renunţa la o viaţă de lux pentru a trăi simplu, ca în cazul lui Arsenie, este mult mai mare decât cel pe care îl face un cioban retras la mănăstire unde „mai mult se odihneşte“ în comparaţie cu ceea ce a trăit în afară.
Pe de altă parte, apoftegma 36 despre avva Arsenie este un îndemn indirect la nejudecare. Dincolo de ceea ce vedem când suntem tentaţi să judecăm există multe raţiuni care ne rămân străine şi care fac ca aprecierea noastră să fie invariabil strâmbă. Aşadar asceză personalizată, discernământ şi nejudecare, trei virtuţi la care suntem indirect îndemnaţi să luăm aminte.
.jpg)
