Ascultarea astăzi

Zilele trecute am auzit pe stradă un dialog între o bunicuță şi nepotul ei pe care-l ducea la şcoală: „Te rog să fii ascultător”, se ruga bătrânica, referindu-se probabil la timpul pe care nepoţelul ei îl petrecea în afara familiei, în cadrul instituţiei şcolare. „Mai lasă-mă în pace, bunico, toată ziua îmi spui să fiu ascultător. Nu vreau”, a venit sec răspunsul copilaşului, care nu avea mai mult de opt-nouă anişori. Chiar dacă pe moment am fost contrariat de atitudinea micuţului, imediat am realizat că această revoltă şi lipsă a ascultării este mult mai profundă şi extinsă în actualitate. Sfântul Apostol Pavel surprinde una dintre calităţile Mântuitorului Iisus Hristos: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Iată-L pe Domnul şi Dumnezeul nostru învăţându-ne importanţa ascultării de cei cărora le datorăm existenţa şi vieţuirea noastră.

Vremurile pe care le trăim astăzi promovează însă lipsirea de acest dar minunat, dându-ne cu diavolească înşelăciune falsa impresie că suntem învăţaţi şi de multe ştiutori, nemaiavând nevoie să aplecăm urechea la învăţături „învechite” şi că, încă din fragedă copilărie, ne putem manifesta dispreţul faţă de sfătuitorii noştri. Neîmplinirea cuvântului părintesc aduce însă multă tulburare şi tristeţe în familie, în timp ce neascultarea de profesori înseamnă depărtarea de tainele care te aşază în realitatea contemporană. Neascultarea de medic umple spitalele de suferinzi, în timp ce ignorarea legilor provoacă accidente de tot felul şi umple închisorile. Exemplele laice ar putea continua, dar doresc să mă opresc şi asupra ascultării ca lucrare harică şi pe deplin folosită în Sfânta Biserică.

Vot obligatoriu în lumea monahală, supusă necondiţionării, ascultarea are un rol important şi în viaţa de parohie, acolo unde preotul este chemat să ducă pe calea mântuirii turma încredinţată.

Pentru atingerea acestui nobil scop el deţine posibilităţi multiple, cum ar fi relaţia duhovnic-penitent ce se manifestă la Taina Spovedaniei. Chiar contextul referendumului pentru familie a pus înainte această problemă. Credincioşi tulburaţi de presa potrivnică au votat, totuşi, în ascultare faţă de duhovnicul lor, în timp ce credincioşi care, deși se spovedesc des, au arătat că încrederea în spusele duhovnicului este mai mică decât ispitirea lumii.

Fără îndoială, avem nevoie de a trece prin intermediul propriei gândiri evenimentele la care suntem chemaţi să fim părtaşi. Avem poruncă dumnezeiască să batem la uşile cunoaşterii, să căutăm în imensitatea raniţei atemporale pe care Bunul Creator a lansat-o ca posibilă cercetare şi ca mod de aprofundare, dar şi de apropiere de ceea ce cu adevărat este dătător de veşnicie. Dar de aici şi până la a ne da cu părerea în orice domeniu şi, uneori, în totală necunoştinţă de cauză analizăm cu mare subiectivism orice problematică, este o cale lungă şi plină de riscuri. De aceea cred că nouă, slujitorilor Sfintelor Altare, ne revine obligaţia de a readuce normalitatea în problema ascultării, de a reaminti faptul că cel care ascultă îl urmează pe Smeritul Mântuitor şi că, până la urmă, întreaga problematică îşi are izvorul în tainica lucrare a Creatorului, care prin Pronia Sa îl luminează pe sfătuitor, ferindu-l şi fericindu-l în acelaşi timp pe cel ascultător. (Pr. Grigore Melnic)