Aspiraţiile noului an

Nu e pentru prima oară când mulţi dintre noi privesc spre anul care a trecut cu un sentiment rănit. Depinde însă de perspectiva în care ne situăm. Pe de o parte, pesimistul incurabil va număra nereuşitele, analizând cu patimă şi tristeţe complexitatea factorilor negativi şi împuţinându-şi drastic elanul năzuinţelor care îl motivaseră până nu de mult. Anul care a venit îl găseşte dezabuzat, fără noi planuri de viaţă. Condamnă sistemul vicios în care activează şi se gândeşte tot mai insistent să plece din ţară. Asta dacă realităţile externe, şi ele din ce în ce mai puţin îmbietoare, nu-l adâncesc într-un imobilism şi mai păgubos. Pentru că îl face tot mai ineficient profesional, dar nici nu-l determină să plece, de teama unui alt eşec, dilema emigrării temporare sau chiar permanente îi aduce incertitudine, confuzie şi, de fapt, vulnerabilitate.

Pe de altă parte, optimistul (să-l socotim şi pe el incurabil) vede binele şi frumosul acolo unde mulţi ar renunţa să le caute. Pentru el "n-a fost chiar aşa de rău". Crede în virtuţile patriotismului autentic, în reconstrucţie şi, mai mult, chiar într-o rânduială a Cuiva care ne plasează pe toţi, părinteşte, într-o pedagogie a responsabilităţii şi a luptei pentru izbândă existenţială mântuitoare. Aceasta îl face să vadă partea plină a paharului, indiferent cât de gol i l-ar arăta ceilalţi. Nu se lasă afectat de gravele metehne socio-economice ale prezentului (care, evident, nu l-au ocolit nici pe el), ci găseşte resurse, sufleteşti şi materiale, cu care să rămână în termenii unui echilibru interior dinamizant chiar şi pentru cei din jur. Ei bine, aceste două tipuri de poziţionare psiho-socială îşi dispută mentalul autohton. În plan îndepărtat, poate că ar trebui să-l menţionăm şi pe "avutul" care, spre deosebire de alţii, decenţi şi puţini, din aceeaşi categorie socială, îşi etalează cinic opulenţa la televizor, reproducând apoteotic imaginea evanghelică a bogatului la poarta căruia stătea Lazăr.

Pentru toţi, anul 2012 conturează, în mod firesc, aşteptări care presupun noi energii umane. Fiecare început are darul de a resuscita idealuri şi nădejdi, chiar dacă nu naşte de fiecare dată altele noi. Ferindu-ne de aerul uşor bombastic al unor astfel de formulări (şi de potenţialul lor decepţionant), ar trebui să descoperim cât mai repede un alt orizont semantic al schimbării, al începutului. Unul cu adevărat semnificativ şi vital. Acesta nu ţine neapărat de pesimismul, optimismul sau gradul de înavuţire ale cuiva, ci de capacitatea personală a unei opţiuni continue în plan spiritual. Nu mai este greu de observat că regresul economic la care asistăm neputincioşi merge în tandem cu un declin profund al percepţiei şi asumării sacrului. Bunăstarea a devenit un obiectiv dificil, dar alarmant este că spiritul hemoragic al umanităţii îşi pierde componenta religios-morală. Ca atare, eventualele promisiuni sau calcule trebuie să se adreseze propriei conştiinţe şi doar ei. Ea este singurul for capabil să înceapă şi să susţină o schimbare profundă a perspectivei de viaţă. Plecând de la lucruri aparent nesemnificative şi neatrăgătoare prin banalitatea lor: modul de a te raporta la semeni, calitatea spirituală a propriilor clipe de singurătate, semnificaţia superioară a micilor gesturi sau interogativitatea asupra vieţii prezente în raport cu veşnicia. Bunăoară, desăvârşirea cu pasiune a competenţei, a studiilor, a preocupărilor, oricare ar fi ele, nobile, pare multora, mai ales la noi, o aberaţie din punct de vedere strict pragmatic. Toate acestea şi altele asemenea lor pot constitui puncte de plecare în noul an. Noi aspiraţii, grele, pretenţioase poate, dar nu imposibile.