Astăzi S-a născut Hristos!

Colindul este o prelungire în istorie a cântului veşniciei, a doxologiei angelice (Lc. 2, 13-14), prin aceasta colindul fiind o parte a revelaţiei făcute lumii prin îngeri. La îndemnul îngerilor, păstorii se îmbărbătează unii pe alţii ca să meargă să vadă această minune. Aidoma se întâmplă şi cu noi în această noapte prealuminată: ne îndemnăm unii pe alţii să mergem în peştera-Biserică şi să-L vedem pe Hristos Mesia chip luminos. Celelalte vestiri sunt elemente condescendente ce survin încadrării evenimentului Naşterii minunate în ciclul istoriei mântuirii: unele sunt afirmări imnice de factură dogmatică sau morală menite să jaloneze sfătuitor înţelepţirea noastră cea după Hristos, altele sunt recircumscrieri liturgice ale structurărilor culturale spre a se genera în creaţie renaşterea şi creşterea ei în chipul cel dintâi. Acum v-aş propune să medităm împreună la acest mare eveniment din perspectiva liturgicului "astăzi" şi din perspectiva morfi-ului "chip".

Era o noapte întunecoasă şi rece, păstorii stăteau lângă foc păzind turmele lor, jos în valea de la Bet Sahur. Deodată se revarsă peste ei "o lumină mare/ca lumina cea de soare" şi glas de înger se aude cântând: "Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Lc. 2, 14), ce minunăţie! Ce "bucurie mare, care va fi pentru tot poporul" (Lc. 2, 10), oare când va fi aceasta? Astăzi, adică atunci, atunci când L-au aflat în iesle înfăşat păstorii, şi astăzi pentru noi, când Îl găsim înfăşat în inimile noastre. Căci aceasta este taina Crăciunului: Cel necuprins Se îmbracă în a mea frământătură. Dacă oamenii nu s-au suit la cer, Cerul s-a pogorât la oameni şi s-a sălăşluit întru noi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire (Rom. 1, 20). Şi El se pogoară, se pogoară tot mereu, spune colindul, şi "v-aduc pe Dumnezeu", Dumnezeul care păşeşte ca un Părinte lângă odihna fiului său pentru ca să se bucure din străluminarea chipului lui. Când? Atunci şi astăzi. Căci aşa ne spune Sfântul Roman Melodul: "Fecioara astăzi, pe cel mai presus de fiinţă naşte..", iar "astăzi" nu are sens cronologic, fiind la secole de momentul însuşi al Naşterii, ci un sens spiritual, ritual, atemporal, prin aceea că retrăirea, aducerea aminte de "vremea aceea" se petrece ca reactualizare, ca o contemporaneizare a noastră cu minunea aceea deoarece ei vin tot mereu şi "v-aduc pe Dumnezeu", pe "Dumnezeu adevărat/Soare-n raze luminat". Este momentul întăririi credinţei noastre zămislite din auzirea cuvântului "Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu,…, Imanuel - ce se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu" (Is. 7, 14). Iar întărirea credinţei zicem pentru că acum dobândim încredinţare că, dacă tot ceea ce s-a vestit atunci, acum, când se "umplu vremile", se împlineşte. Căci pentru noi, Cel fără de început Se face Prunc, preschimbând prin Duhul pământul pătimitor în scaun dumnezeiesc: "Căci mitrasul tău scaun l-ai făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat". Iar lucrarea aceasta nu este alta decât acea umbrire minunată a Duhului prin care Fecioara l-a primit "pe Cel fărâ de-nceput, cum au spus proorocii". Şi noi, fraţilor, putem să primim Duhul. Ascultaţi-l pe marele Pavel întrebând: "Aţi primit Duhul?" Şi răspundeţi-i: "Da, l-am primit în Botez!" Atunci fiţi părtaşi naşterii lui Hristos în lume dând slavă Lui, înmulţind pacea şi consensualizând voinţa voastră cu cea divină şi atunci toţi vor cunoaşte că este cu noi Dumnezeu, că al Lui neam suntem, că despre noi ziceau îngerii păstorilor: "Va fi mare bucurie la tot poporul". Şi El este acum la uşa ta, colindă cerul şi pământul aşa cum zice marele Atanasie: "Căci Cuvântul Se întinde pe Sine pretutindeni: şi sus, şi jos, şi în adâncime şi în înălţime. Sus, în zidire; jos, în întrupare; în adâncime, în iad; în lărgime, în lume; toate le umple de cunoştinţa Sa… a nimicit moartea şi ne-a reînnoit, dar pe de altă parte fiind nearătat şi nevăzut". Îmbărbătaţi-vă, aşadar, mărturisindu-vă credinţa unii altora şi îndemnându-vă să veniţi ca să "vedeţi mare minune" cum "Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face" pentru ca toţi să devenim fiii "Tatălui Meu", ai părintelui ce păşeşte încetişor ca să-şi vadă prin Fiul chipul cel zidit din nou întărit, din nou umplut de strălucire. Şi iarăşi să ne îndemnăm a fi "chip luminos", chip ce întru toate făptuirile sale umblă ca ziua şi nu în ascunderea întunericului, întorcându-i Lui chipul şi cântându-i "naşterea Domnului nostâ/mare bucurieâo fost", adică reaşezând între noi dialogul arătării chipurilor ca şi chip din Chipul cel veşnic al Treimii. Acest dialog însemnând: înmulţiţi vorbirea cu Dumnezeu şi în cântări duhovniceşti între voi şi atunci "vine, vine iarăşi Hristos pe acest pământ" pentru ca întru naşterea Sa din veci să înţelegem dumnezeirea, în naşterea din Fecioara să trăim nepărăsirea şi dăruirea, iar întru naşterea din morţi să dobândim nădejdea cea nepieritoare că toţi înviem dacă ne re-înnoim întru "Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru… lumina cunoştinţei" ce sfărâmă idolii acestui veac pentru ca îngerii să ne călăuzească mereu şi mereu spre peştera Betleemului celui primitor de Hristos. Trăind în chipul Lui, chipul din noi străluceşte cu putere spunând: "astăzi s-a născut Hristos/ Mesia chip luminos/ lăudaţi şi cântaţi/ şi vă bucuraţi" înspre folosinţa şi mântuirea tuturor.

Atunci au cântat odatâ îngerii păstorilor, însă pentru noi, fraţilor, cântă mereu "colindul clopotelor" şi ne cheamă să ne îmbărbătăm şi să mergem acolo unde se naşte "mereu şi mereu" Hristos şi unde călătoreşte cu noi ca să putem trece dincolo de Golgota pentru ca să facem din pământul făpturii noastre peşteră a Naşterii Sale. Acolo ni se dă nouă ca sămânţă a veşniciei Euharistia, rodul pomului vieţii, cel născut în timp din Fecioara şi în veci din Tatăl, minune peste a noastră ştire, dar luminată întru a Sa trăire şi pregustare în noi a veşnicei a Tatălui fericire. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii în sărutarea păcii şi cântaţi-vă unii altora ca "Naşterea lui Hristos să ne fie de folos". Sărbători fericite şi pline de binecuvântare!