Aşteptare credincioasă

Cu paşi repezi ne apropiem de marea sărbătoare a Naşterii Domnului şi parcă de la an la an praznicele împărăteşti ne iau tot mai mult prin surprindere. Ne trezim brusc în tinda sărbătorii. Simţim că am trecut nepăsători prin timpul postului. Nu am fost mai buni, nici mai milostivi, şi nici mai rugători. Preocupaţi de serviciu, cumpărături, curăţenie, aranjamente şi împodobit, nu mai avem vreme să ne gândim la sărbătoarea Crăciunului. Ce a însemnat Naşterea Domnului pentru lumea de acum 2000 de ani şi ce înseamnă pentru lumea de azi? Sfânta Scriptură ne arată că este evenimentul central al istoriei, în funcţie de care lumea este împărţită. Avem Vechiul Testament, vremea aşteptării şi a profeţiei, şi avem Noul Testament, când au fost adeverite cele crezute. Colindele ne vorbesc despre pogorârea lui Dumnezeu şi bucuria întregii făpturi create. Îngerii se arată cu oamenii, slava Împărăţiei se descoperă din cer, iar abundenţa naturii şi rodnicia ei, exprimată prin "florile dalbe", arată milostenia lui Dumnezeu. Milostenia semnifică un dar gratuit, fără nici un merit din partea omului. Credinţa străluceşte cel mai mult acum, pentru că este darul cel mai simplu şi firesc pe care omul poate să-l întoarcă lui Dumnezeu. La Naşterea Domnului au participat numai persoane care s-au învrednicit de o credinţă fără margini. Fecioara Maria s-a încrezut desăvârşit în cuvintele Arhanghelului Gavriil şi în lucrarea Duhului: "Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău". Dreptul Iosif a fost credincios lui Dumnezeu care i-a descoperit că Maica Domnului va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Magii s-au încrezut într-o stea şi au străbătut lumea în căutarea Pruncului Împărat. Îngerii s-au bucurat pentru că în aşteptarea lor credincioasă "taina cea din veac ascunsă"

le-a fost descoperită. Primii mărturisitori ai Pruncului Iisus au fost păstorii care au crezut ceea ce îngerii le spuseseră. Toţi aceştia au dovedit o credinţă puternică într-o lume ostilă. Naşterea Mântuitorului a fost într-o peşteră, pentru că de la început lumea nu i-a oferit

sălaş. Domnul însuşi va spune "Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul". Soarele Dreptăţii a răsărit lumii din loc întunecos însemnând în lume taina Învierii încă de la Naştere. Îngerii au vestit păstorilor că un nou Împărat s-a născut lumii. Păstorii au cunoscut pe Cel care se va numi El însuşi peste ani "Păstorul cel Bun care îşi pune sufletul pentru oile sale". Aceşti păstori au reprezentat pârga curată a evreilor care au recunoscut în Hristos pe Mesia. Avraam a fost păstor. La fel şi Iacov şi David, a cărui blândeţe a plăcut cel mai mult lui Dumnezeu. Aceşti oameni simpli au cunoscut ceea ce toată înţelepciunea lumii nu a putut cunoaşte în totalitate, ci doar a intuit umbra luminii. Magii au fost înţelepţi, dar au fost călăuziţi de o stea la Pruncul Iisus. Păstorii au avut vederea cetelor îngereşti. Magii au adus daruri materiale, aur, smirnă şi tămâie. Păstorii au adus închinarea duhovnicească. Cea mai mare Naştere din

lume a fost smerită, cunoscută de puţini şi de umili. Simplitatea şi curăţenia par a fi darurile cele mai bineplăcute de Domnul. Astăzi, deşi mulţi am auzit de Crăciun şi de Naşterea Domnului, puţini suntem credincioşi lui Dumnezeu, puţini ne bucurăm de mântuirea sufletului, puţini îl întâmpinăm pe Domnul. Colindele vestesc în chipul cel mai frumos Naşterea lui Hristos şi ne îndeamnă la veghere şi la trezvie: "Sculaţi gazde nu dormiţi, vă sculaţi de prăznuiţi, Că vă vine un praznic mare, cel vestit de steaua-n zare. Că naşterea lui Hristos să ne fie de folos!".