Astrologia, regină a ştiinţelor în Imperiul Roman

Conform unui sondaj realizat la nivelul ţărilor Uniunii Europene, în anul 1991 s-a constatat, în mod ciudat, că o mare parte a populaţiei acestor ţări este convinsă că planetele sub semnul cărora se nasc indivizii influenţează destinul ulterior al acestora. În unele ţări, numărul celor care consideră astrologia şi horoscopul ca fiind „foarte“ ştiinţifice urcă până la aproape 30%, iar al celor care le consideră „într-un fel“ ştiinţifice trece chiar de 50%.

Lucrul acesta nu trebuie să ne surprindă: încă din Antichitate, după ce oracolele elenice au fost abandonate, a apărut astrologia, de origine caldeeană, înconjurată de întregul prestigiu al unei ştiinţe exacte, promiţând să determine evenimentele vieţii fiecăruia cu aceeaşi siguranţă ca şi datarea unei eclipse. A fost privită de foarte multă lume, de la oameni simpli până la împăraţii romani, ca fiind cea mai preţioasă dintre arte şi ca regină a ştiinţelor. Desigur, succesul său a fost legat, în primul rând, de cel al religiilor orientale, care i-au acordat sprijinul aşa cum şi astrologia le-a acordat sprijinul său.

În perioada Imperiului (31 î.Hr. - 476 d.Hr.), astrologia se bucură de o mare popularitate: Cezarii devin adepţii săi fervenţi, deseori în detrimentul vechilor devoţiuni. Tiberiu neglijează zeii, deoarece nu crede decât în destin, savanţi dintre cei mai cunoscuţi, ca Ptolemeu din perioada Antoninilor, expun principiile pretinsei ştiinţe, iar elitele le adoptă. Foarte curând, s-a ajuns până acolo încât nu se mai încheia nici o afacere, fie ea cât de mică, fără să fie consultat astrologul. Nu mai vorbim de evenimentele publice de anvergură, cum ar fi declanşarea unui război, întemeierea unui oraş sau încoronarea unui prinţ. Ba mai mult, căsătoriile, călătoriile, dar şi alte lucruri banale, cum ar fi invitaţia cuiva de a lua masa împreună, mersul la băi sau coafor, se organizau cu toate deopotrivă sub auspiciile stricte ale astrologilor.

Prin urmare, întreaga existenţă a indivizilor, ca şi cea a statelor, până în cele mai mici amănunte, se aflau sub impactul destinului impus de stele. Tot ceea ce este cotidian, de altfel, poartă această amprentă a astrelor. De pildă, atunci când numim zilele săptămânii, luni, marţi, miercuri, noi recurgem, în fapt, la astrologie fără să ne dăm seama, întrucât ea pretinde că prima zi ar fi supusă Lunii, a doua lui Marte, a treia lui Mercur şi următoarele patru celorlalte planete. Şi tot la fel, fără să realizăm, le recunoaştem acestor astre vechile calităţi când definim caracterul cuiva ca fiind „marţial“, „jovial“ sau „lunatic“, păstrând în mod implicit credinţa în acţiunea lor aici, pe pământ, când vorbim de o „stea bună“ sau de un „dezastru“.

Totuşi, trebuie admis că grecii au reacţionat, încă din perioada ei de glorie, împotriva astrologiei, împotriva acestei „nebunii“ care tindea să stăpânească lumea. Cel mai subtil dintre adversarii ei a fost probabilistul Carneade (sec. al II-lea î.Hr.). Argumentele aduse de el au fost preluate şi dezvoltate de polemiştii de după aceea. Dând dovadă de mult umor şi ironie, Carneade îşi punea, între altele, următoarele întrebări: oare, toţi oamenii care pier împreună într-o bătălie sau într-un naufragiu s-au născut în acelaşi moment, de vreme ce au aceeaşi soartă? Sau, nu e limpede că doi gemeni, veniţi în acelaşi timp pe lume, au totuşi caractere şi situaţii materiale dintre cele mai diferite?

Înainte de triumful creştinismului, care o acuză de idolatrie, astrologia a avut relativ puţini adversari, cu excepţia celor care negau posibilitatea existenţei oricărei ştiinţe. E vorba de neoacademicieni, care afirmau, sus şi tare, că omul ar fi incapabil să ajungă la certitudine, şi de scepticii radicali. Stoicii, în schimb, i-au fost favorabili, cu câteva excepţii, aşa încât se poate afirma că astrologia a ieşit biruitoare în urma primelor asalturi îndreptate împotriva ei. Cu o singură menţiune: toate obiecţiile care i-au fost făcute au determinat-o să-şi modifice unele dintre teoriile vehiculate până atunci.

În principal, astrologia porneşte de la ideea că există o solidaritate universală, cosmică, o relaţie de „simpatie“, o credinţă tot atât de arhaică precum societăţile omeneşti. Lumea, universul, reprezintă un organism cu toate părţile unite printr-un schimb neîncetat de molecule şi efluvii. Astrele, care generează în permanenţă energie, acţionează atât asupra pământului, cât şi a omului, ca microcosmos, ca sinteză a întregii naturi.

Pe de altă parte, astrologia pretinde că poate descoperi nu doar viitorul universului, ci şi viaţa viitoare a celor decedaţi. Conform unei învăţături caldeo-persane, acceptată de misterele păgâne, sufletele ar fi constrânse să coboare din înălţimile celeste pe pământ, pentru a anima trupurile care vor deveni asemenea unor închisori. Coborând spre pământ, sufletele traversează sferele planetelor şi primesc de la fiecare dintre astrele rătăcitoare, conform poziţiei, unele dintre calităţile acestora. După moarte, scăpând de captivitatea trupului, vor călători în sens invers, ajungând, ca esenţe pure, descătuşate de orice patimi, în mijlocul astrelor eterne, eliberate de forţa oricărui destin şi chiar de limitele şi limitările timpului.

Provenită din Babilonia, astrologia se răspândeşte încă din epoca alexandrină în toată lumea elenică, devenind, la sfârşitul păgânismului greco-roman, una dintre ţintele predilecte ale apologeţilor creştini. Cu toate acestea, ea rezistă împotriva tuturor criticilor şi se va impune pe mai departe, cel puţin parţial, în islam.

Instrumentele folosite de apologeţi pentru a combate astrologia au fost preluate din patrimoniul vechii dialectici greceşti, având ca argument principal faptul că determinismul anihilează orice libertate şi responsabilitate; recompensele şi pedepsele sunt absurde, iar oamenii acţionează în virtutea unui destin sufocant, indiferent că sunt eroi, sfinţi sau criminali notorii; dacă suntem supuşi unui destin irevocabil, atunci nimeni nu ne poate schimba niciodată şi niciunde hotărârile; rugăciunile adresate zeilor nu sunt altceva, aşa cum afirma Seneca, decât „consolări pentru spiritele bolnave“.