Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ateismul francez şi rezistenţa creştinismului

Ateismul francez şi rezistenţa creştinismului

Un articol de: Nicolae Dima - 24 Mai, 2008

Revista franceză „Le Monde des Religions“ a comandat în urmă cu ceva timp un studiu al cărui rezultat i-a surprins chiar şi pe cei mai optimişti dintre analiştii revistei: Franţa se secularizează atât de rapid, încât în foarte scurt timp, cele mai multe dintre bisericile şi catedralele ei vor fi transformate definitiv în muzee. Religiozitatea în Franţa se diminuează, practic, de la an la an: în anii â90, aproximativ 80% dintre francezi spuneau despre ei înşişi că au drept religie catolicismul; astăzi, abia dacă acest fapt mai este recunoscut de jumătate dintre francezi. 31% se declară atei, deşi cu 12 ani în urmă numărul celor fără religie se ridica la nu mai mult de 23%. Mai mult, minoritatea celor care încă mai cred în Dumnezeu este şi ea divizată în mod drastic: circa 20% dintre ei cred într-un Dumnezeu personal, care există ca fiinţă supremă, în timp ce majoritatea copleşitoare de 80% crede în Dumnezeu ca forţă, ca energie supranaturală nedefinită (dar în care e bine să crezi, în virtutea unor principii mai mult de natură superstiţioasă). Avem, deci, un grup foarte mic de francezi care cred în Dumnezeu şi au o viaţă religioasă apropiată de cerinţele credinţei lor. În acest timp, datorită migraţiei energice, numărul musulmanilor de origine africană sau orientală creşte foarte mult, ceea ce va duce în curând la o inversare a reprezentării religioase în această ţară, în favoarea musulmanilor.

Comentatorii studiului amintit au extras câteva concluzii din aceste rezultate, concluzii care nu servesc drept rezolvare a situaţiei, ci doar anticipează unele evoluţii ale chestiunii interesului faţă de religie. Ei au insistat pe aspectul că, odată deveniţi minoritari, creştinii francezi (cei mai mulţi dintre ei fiind catolici) se vor ataşa mult mai mult decât până acum de Biserica Catolică, iar asta se va întâmpla ca un reflex identitar. Tendinţa aceasta este confirmată de acelaşi sondaj, care arată că mai mult de trei sferturi dintre francezi au o părere bună despre Biserica Catolică. Să ne imaginăm deci cât de complicată este situaţia: francezii sunt în majoritate atei sau indiferenţi faţă de religie, cei care cred în Dumnezeu nu ştiu ce înseamnă, de fapt, ideea de Dumnezeu, iar cei care au o viaţă religioasă abia dacă ajung la 1-2%. Şi totuşi, peste 75% dintre ei au o părere bună despre Biserică! Situaţia este foarte complicată, pentru că ea dovedeşte că indiferenţa religioasă a francezilor nu vine pe fondul unor reproşuri care se fac clerului, ci pe fondul indispoziţiei generale privitoare la spiritualitatea religioasă. Recuperarea Franţei din punct de vedere creştin devine, din momentul acesta, un proces de o dificultate ieşită din comun.

Din punctul de vedere al mentalităţilor, ca şi din punctul de vedere al cifrelor ce arată apartenenţa religioasă activă, Franţa nu mai este o ţară catolică. Cel puţin aceasta este opinia redacţiei revistei citate deja. Analiştii revistei „Le Monde des Religions“ mai spun că Franţa este o ţară laică, în care totuşi catolicismul va rămâne o prezenţă constantă, chiar dacă minoritară, în raport cu opţiunile secularizate. Ceea ce nu explică autorii analizei este de ce se observă într-un interval de timp relativ scurt, de doar 10-15 ani, o atât de drastică scădere a numărului oamenilor interesaţi de viaţa religioasă. Una dintre posibilele explicaţii este aceea a interferenţei europenilor cu religiile non-creştine reprezentate de afluxul de imigranţi; stabilită la repezeală, politica de laicitate oficială ca soluţie la posibilele conflicte motivate religios a făcut victime colaterale printre cei indecişi sau superficiali. Lista explicaţiilor, evident, este deschisă şi fiecare dintre comentatori poate să-şi dea cu părerea referitor la motivaţia secularizării unei ţări care, oricum, nu avea o dinamică spirituală foarte accentuată. Însă ceea ce contează mai mult este lista cealaltă, care să conţină soluţii pentru corectarea situaţiei constatate. Lipsa acestora expune Occidentul întreg unui pericol care va însemna, finalmente, amputarea sufletului Europei.