Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Atingerea care vindecă

Atingerea care vindecă

Un articol de: Nicolae Dima - 26 Apr, 2009

Oare care a fost ultimul gând al lui Iuda înainte de a muri? Cum este să-ţi dai seama, cu o fracţiune de secundă înainte de a muri, că vei fi singurul care va rata un eveniment a cărui urmare principală va fi să ofere viaţă veşnică tuturor, cu excepţia marilor ticăloşi ai istoriei, printre care te numeri şi tu? Oare care o fi fost gândul lui Petru, atunci când şi-a dat seama că tocmai el, care fusese mereu cel mai curajos dintre apostoli, care-L văzuse pe Hristos înveşmântat în gloria divină pe Tabor, care a mers pe apă fără să se teamă, L-a părăsit pe Domnul, pe Care se jurase să Îl urmeze chiar până la moarte?

Şi la ce s-a gândit acelaşi apostol, când a văzut mormântul gol din Ghetsimani, când nu ştia dacă ceea ce va primi în schimb pentru laşitatea sa va fi pedeapsa sau iertarea? Care a fost oare sentimentul celor mai nefericiţi oameni din câţi au existat vreodată, Adam şi Eva, când L-au văzut pe Dumnezeu coborându-se la iad ca să le dăruiască din nou ceea ce ei au pierdut atât de copilăreşte cândva, la începutul istoriei? Ce cuvinte ar putea descrie atâta entuziasm smerit, atâta bucurie dezlănţuită, atâta putere de viaţă renăscută?

Mereu suntem, în noaptea Învierii şi înainte sau după ea, fie trădători, fie prieteni ai lui Hristos. Deşi El a murit şi a înviat acum două milenii, trăim din nou aceeaşi emoţie de fiecare dată, neştiind cum va aprecia El starea inimii noastre din anul care a trecut de la precedenta Înviere. Pentru că mereu promitem că vom fi mai buni, că vom privi mai insistent către cer, dar mereu ne speriem atunci când ni se cere o mărturisire de credinţă. Şi tresărim ca Petru, prea târziu, după ce L-am trădat iarăşi pe Marele răstignit.

Învierea vine oricum, în fiecare an, indiferent dacă te pregăteşti sau nu pentru ea. Esenţial este, pregătit sau nu, să nu ratezi această şansă repetată. Te consideri un mare păcătos? E foarte posibil să fii chiar astfel. Dar tocmai de asta a existat răstignire şi înviere, pentru păcătoşi ca tine. Doar că n-ai voie să ratezi Învierea, iar asta nu înseamnă doar să răspunzi la întrebarea dacă ai mers ori nu la biserică în noaptea de Paşti, ci înseamnă să rămâi cu Hristos în inimă pentru tot restul vieţii tale. Este impresionant şi pilduitor să ţi-l aminteşti pe Apostolul Petru, care nu mai era chiar un om tânăr, cum a alergat într-un suflet către grădina unde fusese îngropat Iisus, doar ca să vadă şi el ceea ce văzuseră femeile mironosiţe: că mormântul este gol. Nu conta pentru Petru faptul că-l părăsise pe Hristos, nu a fost mai mare vinovăţia pe care o purta pe conştiinţă, ci mai importantă şi mai puternică a fost chemarea către Prietenul şi Învăţătorul său. El a simţit imediat că Învierea lui Hristos este un mare eveniment tocmai pentru că nu este doar învierea Lui, ci este şi promisiunea mântuirii noastre.

Între tainele descoperirilor vitale se regăseşte şi Toma, cu a sa mână întinsă spre rănile Mântuitorului. Iubind fără margini pe Hristos, nu-şi putea permite să se bucure de Înviere înainte de a se încredinţa total de ea. A descoperit astfel miracolul credinţei - convingere fără pipăire, fără vedere, fără argumente.

De la dezastrul trădării lui Iuda, la bucuria de nedescris a Maicii Domnului care şi-L recapătă pe Fiul său, după ce-L văzuse murind. De la laşitatea ucenicilor, la curajul femeilor care mergeau, ca nişte umbre tăcute, spre Ghetsimani, în dimineaţa acelei duminici miraculoase. De la adâncă durere, la enormă fericire. Aceasta este Învierea: bucuria noastră care sfidează orice neputinţă, orice păcat. Este, dincolo de orice, demnitatea pe care o simţi atunci când vezi şi pipăi mâna întinsă a lui Hristos Cel înveşmântat în lumină.