Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Atitudini

Atitudini

Data: 23 Feb 2015

Cum ar trebui să ne raportăm faţă de suferinţă, faţă de rău? Să stăm cu braţele încrucişate înaintea lor? Nu. Hristos spune că trebuie să facem tot ce putem pentru a le îndrepta. Avem porunca să desăvârşim lumea, să ne desăvârşim pe noi înşine, să facem bine unii altora. Numai atunci când nu mai stă în puterea noastră de a îndrepta relele, ne putem opri. Dar nici atunci să nu ne răzvrătim şi să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu. O parabolă orientală povesteşte că un ucenic s-a dus la un mare dascăl să înveţe mai mulţi ani cum să înţeleagă viaţa şi pe Dumnezeu. După câţiva ani, dascălul, supunându-l unui examen, i-a vorbit astfel: „Tinere, iată, acum ţi-ai desăvârşit învăţătura şi vei pleca. Să zicem că te vei duce în satul vecin şi oamenii răi de acolo îţi vor tăia mâna dreaptă. Ce vei face? Ce vei zice?“ Învăţăcelul a răspuns: „Voi fi mulţumitor lui Dumnezeu că mi-a lăsat-o pe cea stângă.“ „Şi dacă ţi-o vor tăia şi pe cea stângă?“ „Voi fi mulţumitor lui Dumnezeu că mi-a lăsat picioarele.“ Şi aşa mai departe, până ce a ajuns la tăierea capului. „Ce vei zice atunci“, întrebă cu un zâmbet uşor mentorul pe ucenic. „Le voi mulţumi că m-au scăpat de o viaţă de chin şi m-au trimis la Dumnezeu.“ Tânărul nostru la fiecare etapă a unei noi suferinţe găsea o raţiune pentru care să nu cârtească, ci să fie mulţumitor lui Dumnezeu. (Augustin Păunoiu)