În articolul trecut am spus că prima consemnare biblică a Învierii Domnului, din punct de vedere cronologic, nu este făcută de Evangheliști, ci de Sfântul Apostol Pavel care spune: „Căci v-am dat, întâi de
17 Mai, 2024
Atitudini
Cum ar trebui să ne raportăm faţă de suferinţă, faţă de rău? Să stăm cu braţele încrucişate înaintea lor? Nu. Hristos spune că trebuie să facem tot ce putem pentru a le îndrepta. Avem porunca să desăvârşim lumea, să ne desăvârşim pe noi înşine, să facem bine unii altora. Numai atunci când nu mai stă în puterea noastră de a îndrepta relele, ne putem opri. Dar nici atunci să nu ne răzvrătim şi să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu. O parabolă orientală povesteşte că un ucenic s-a dus la un mare dascăl să înveţe mai mulţi ani cum să înţeleagă viaţa şi pe Dumnezeu. După câţiva ani, dascălul, supunându-l unui examen, i-a vorbit astfel: „Tinere, iată, acum ţi-ai desăvârşit învăţătura şi vei pleca. Să zicem că te vei duce în satul vecin şi oamenii răi de acolo îţi vor tăia mâna dreaptă. Ce vei face? Ce vei zice?“ Învăţăcelul a răspuns: „Voi fi mulţumitor lui Dumnezeu că mi-a lăsat-o pe cea stângă.“ „Şi dacă ţi-o vor tăia şi pe cea stângă?“ „Voi fi mulţumitor lui Dumnezeu că mi-a lăsat picioarele.“ Şi aşa mai departe, până ce a ajuns la tăierea capului. „Ce vei zice atunci“, întrebă cu un zâmbet uşor mentorul pe ucenic. „Le voi mulţumi că m-au scăpat de o viaţă de chin şi m-au trimis la Dumnezeu.“ Tânărul nostru la fiecare etapă a unei noi suferinţe găsea o raţiune pentru care să nu cârtească, ci să fie mulţumitor lui Dumnezeu. (Augustin Păunoiu)
