Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Autonomia culturii înseamnă anarhizarea ei

Autonomia culturii înseamnă anarhizarea ei

Data: 29 Aug, 2010

Dacă izvorul şi idealul culturii creştine este Dumnezeu, secularizarea ei înseamnă că omul îi devine singur izvor şi ideal. Antropocentrismul acesta se numeşte, cu alt termen, individualism. Omul nu există decât ca noţiune abstractă. În concret există oameni ca indivizi deosebiţi. Şi când zicem omul devine măsura tuturor lucrurilor, exprimăm de fapt principiul anarhiei, ce domină cultura şi viaţa modernă. Autonomia culturii, adică anarhizarea ei. Căci nu există o raţiune umană, unică, să dea norme universale plăsmuirilor, în locul lui Dumnezeu, ci raţiuni individuale, fiecare devenindu-şi normă proprie, deosebită de la ins la ins.

Descentralizarea culturii moderne, adică ruperea ei de centrul spiritual religios, înseamnă fărâmiţarea ei în varietăţi individuale, lipsite de sensul superior al unităţii spirituale. Noi am văzut că această unitate spirituală, a cărei expresie sensibilă este stilul, o dă disciplina Bisericii. Dogma universală îşi pune pecetea pe stilul istoric. Cultura modernă se găseşte în imposibilitatea de a crea un stil din moment ce este dominată de individualism. În ea putem descoperi cel mult un stil personal, ca expresie a personalităţii creatoare. În această privinţă, filosofia ne serveşte exemplul cel mai izbitor. Dominată de individualism, adică autonomă, filosofia modernă este imaginea tragică a inteligenţei îngrădite în propriile sale margini.

(Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)