Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Avatarurile libertății în societatea contemporană

Avatarurile libertății în societatea contemporană

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Diac. Alexandru Ojică - 18 Apr, 2021

Învățătura teologică a Duminicii Mariei Egipteanca, cuvioasă care e sărbătorită în fiecare an la 1 aprilie, dar și în această duminică, a cincea din Postul cel Mare, poate fi sintetizată în câteva concepte-cheie: libertate fără limite, plăcere și relativism moral, dar și pocăință, care așază lucrurile la locul lor. În cele ce urmează vom vorbi doar despre primele trei.

„Este interzis să interzici.” Aceasta este moștenirea ideologică a mișcării din mai 1968. Drumul spre o libertate sporită, o libertate fără limite, se construia pe baza cererilor studen­țimii din Franța și Germania. O generație care nu cunoștea ororile celui de-al Doilea Război Mondial și care beneficia de o nemaiîntâlnită putere de cumpărare, aflată la începutul vieții lor profesionale, după o școla­rizare de lungă durată, cât și personale (întemeierea unei familii), a lăsat nu doar o moștenire aparent bună, dar a dăruit și o eliberare de constrângerile încă legale pe atunci, dar care con­țineau o morală sănătoasă din punct de vedere creștin. La peste 50 de ani distanță, rezultatele nu doar că se văd sau se simt, ci au ajuns împropriate firii europeanului de rând, născut, educat sau trăitor în Occident. Dar cum într-o societate globalizată nimeni nu e scutit și nu se poate opune schimburilor culturale, comerciale sau de orice altă natură ar fi ele, aceste consecințe sunt prezente în toată lumea.

Libertatea este o valoare fundamentală în primul rând a europenilor, făcând parte intimă din mentalul locuitorilor acestei zone. Faptul că a căpătat această importanță se datorează fără îndoială creștinismului. Însă, în cadrul societății secularizate în care trăim asistăm în mod evident la o formă de delir al liber­tății prin însăși redefinirea ei. A accepta orice, din punct de vedere moral, nu înseamnă altceva decât o pervertire a liber­tății și o nouă percepție asupra morali­tății. La fel, restrângerea libertă­ții în diferite chipuri și forme, mai ales în ultimul an, cu justificarea protecției sanitare a dus nu numai la o acceptare a acesteia, în numele binelui comun, ci și la numeroase derive atât din partea autorităților, cât și a cetățenilor. Iar în acest angrenaj, libertatea de a gândi și de a spune lucrurilor pe nume nu a mai putut fi exercitată în unele situații normal, ci prin actele de violență deja cunoscute și în același timp marginalizate sau chiar ignorate, din Statele Unite, dar și din Europa. O societate care nu mai are posesia unor reguli comune nu doar că se privează de un limbaj comun și valabil pentru toți, ci creează falii adânci între indivizi, ajungând în cele din urmă să se autodistrugă.

Societatea noastră este una în care individul trebuie să își caute reperele și libertatea față de robia ideologiei consumeriste de orice fel. Ele, din păcate, nu ne mai sunt date, căci morala a fost expediată, în cel mai bun caz, în spațiul privat al familiei. Dar cum familia stabilă trebuie redescoperită de societatea secularizată, morala rămâne adeseori o dulce nostalgie. Însăși libertatea noastră aparentă de a face orice ne place (lucru valabil îndeosebi înainte de martie 2020) arată cât de mult servește finalmente economiei ceea ce noi conștient sau nu alegem. Cu toate acestea, avem instinctul supra­viețuirii într-o lume dată aproape cu totul peste cap. Și chiar la o simplă vedere știm și simțim că omul este singura creatură capabilă să-și realizeze dorințele schimbând lumea. Iar omul a schimbat lumea nu doar din Renaștere, când s-a plasat în centrul tuturor preocupărilor, ci și în ultimul veac, prin existen­țialiști. Filosoful ateu Jean-Paul Sartre va rămâne în istoria filosofiei prin cele două mari idei ale sale: L’homme n’est rien d’autre que ce qu’il se fait și L’homme est condamné à être libre. Dar aceste dorințe, adeseori inoculate de societatea consumeristă în care trăim, ne arată, de fapt, falsa noastră libertate și robia sau adicția în fața plăcerii de orice fel (ridicată nu în puține cazuri la rang de performanță), în fața a ceea ce este considerat drept etalon al fericirii de către societate. O carte scrisă în urmă cu peste trei decenii, în 1985, sub semnătura lui François Brune, Le Bonheur conforme. Essai sur la normalisation publicitaire  (tradusă și în limba română), ne arată starea lucrurilor. Plăcerea gustului, spre exemplu, nu a rămas o simplă funcție a organismului, ci a ajuns să capete va­lențele unui culturi. Iar acest caz nu este unul singular. Critica dură a societății consumeriste este deja făcută nu doar prin diferite cărți și studii (Jean-Claude Guillebaud, La tyrannie du plaisir), ci și în viața de zi cu zi. Limita acestui sistem este cunoscută și atinsă. Ieșirea din norma socie­tății înseamnă ieșirea de sub ­tirania plăcerii, de orice fel ar fi ea, care are capacitatea de a ne controla și de a ne subjuga.

Unul dintre îndemnurile concrete adresate locuitorilor din Corint de către Sfântul Apostol Pavel a fost tocmai ieșirea din logica și modalitatea de funcțio­nare a unei societăți hedoniste, axată pe dobândirea plăcerii, pe considerarea vieții ca fiind numai hic et nunc tocmai printr-o sintagmă reluată de două ori în prima epistolă: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva/dar nu toate zidesc” (1 Corinteni 6, 12; 10, 23). Acest slogan al locuitorilor din Corint, „toate îmi sunt îngăduite”, este chin­tesența so­cietății în care trăim. Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca - ce înseamnă nu doar alegoric, ci cât se poate de real, ieșirea din tirania și robia plăcerii - ne arată de fapt nu doar iluzia plăcerii și prezența unei libertăți aparente, ci totodată și lipsa de repere a unei vieții coordonate doar de „este ­interzis să interzici!”.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Sfintei Maria Egipteanca  -   libertate