Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Avem datoria de a nu uita“

„Avem datoria de a nu uita“

Un articol de: Cornel Cadar - 05 Sep, 2009

Auschwitz, Birkenau, Dachau, Treblinka, Mauthausen, Buchenwald sună şi astăzi înspăimântător în urechile noastre. Aceste lagăre de concentrare şi altele sunt simbolul ororilor celui de-al Doilea Război Mondial. Zeci de milioane de victime. Oameni nevinovaţi gazaţi, deportaţi, împuşcaţi, morţi pe front… Foame, frig, boală, moarte, exterminare, gropi comune: asta a însemnat cea mai mare conflagraţie din istoria omenirii. O tragedie imensă care a semănat în lume distrugeri şi pierderi cum n-au mai fost.

Totul a început acum 70 de ani. Pe 1 septembrie 1939, la ora 4:45, nemţii au tras primele lovituri de tun asupra localităţii Gdansk din nordul Poloniei. Concomitent, Wehrmachtul a început invazia pe uscat a Poloniei. Două zile mai târziu, Marea Britanie şi Franţa declarau război Germaniei. La finalul războiului, care a durat 2.194 de zile, Germania se găsea în conflict cu 54 de state. Aproape 110 milioane de soldaţi au fost angajaţi în luptă. Numărul victimelor se ridică la 60 de milioane, dintre care 378.000, soldaţi şi civili, au fost din România.

La monumentul de la Westerplatte, în apropiere de Gdansk, locul unde au căzut primele victime ale războiului, peste 20 de şefi de state şi de guverne din Europa au marcat la 1 septembrie cei 70 de ani de la începutul războiului. La ceremonie, care a durat mai bine de o oră, au fost prezenţi veterani de război şi tineri. Liderii Europei au amintit de ororile războiului, au îndemnat la pace şi au spus că asemenea lucruri nu mai trebuie să aibă loc. Printre cei care au vorbit au fost Vladimir Putin, prim-ministrul Rusiei, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

În decursul anilor au avut loc gesturi de reconciliere între ţări, precum Polonia şi Germania sau Ucraina şi Polonia. În ultimul timp, spiritul de reconciliere a cuprins şi Rusia. Prezenţa lui Vladimir Putin la ceremonie a fost grăitoare.

„Avem datoria de a nu uita… Avem obligaţia de a aminti, mai ales celor tineri, la ce forme de nemaiauzită violenţă pot ajunge dispreţul faţă de om şi încălcarea drepturilor sale“, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, la cateheza din Vatican, din ziua de 2 septembrie, amintind de cei 70 de ani de la agresiunea nazistă asupra Poloniei.

Episcopii germani şi polonezi au comemorat împreună, în ziua de 30 august, în Catedrala catolică „Sfânta Hedviga“ din Berlin, victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au afirmat că Biserica din Germania şi Polonia „trebuie să ceară împreună pacea pentru noi şi pentru lumea întreagă“. Răul nu poate fi depăşit decât prin iertare. Acesta a fost mesajul episcopilor polonezi încă de la încheierea Conciliului Vatican II. Atunci, ei au înmânat episcopilor germani o scrisoare în care notau: „Iertăm şi cerem iertare“.

Printre victimele celui de-al Doilea Război Mondial a fost şi preotul polonez Maximilian Kolbe. Arestat de Gestapo a doua oară la 17 februarie 1941, ajunge în lagărul de la Auschwitz, unde a avut mult de suferit. Un deţinut a evadat din lagăr. Zece bărbaţi au fost scoşi în faţă pentru a muri prin înfometare. Pentru că unul dintre ei a început să plângă şi să spună că are copii acasă, preotul a făcut un pas în faţă, cerând să moară în locul lui. După două săptămâni de înfometare, în urma unei injecţii cu formol, Maximilian şi-a dat viaţa pe altarul iubirii faţă de aproapele, la 14 august 1941. Avea 47 de ani.

Polonezul Karol Wojtyla şi germanul Joseph Ratzinger au simţit datoria de a merge la Auschwitz. Aici, la 28 mai 2006, în mijlocul lagărului nazist de exterminare, Benedict al XVI-lea afirma: „Papa Ioan Paul al II-lea era aici ca fiu al poporului polonez. Eu sunt aici ca fiu al poporului german şi tocmai din acest motiv trebuie şi pot spune împreună cu el: «Nu puteam să nu vin aici». Trebuia să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului şi a dreptului celor care au suferit, o datorie în faţa lui Dumnezeu, aceea de a fi aici ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea şi ca fiu al poporului german - fiu al acelui popor asupra căruia un grup de criminali a preluat puterea datorită promisiunilor mincinoase, în numele perspectivelor de grandoare, pentru a recupera onoarea şi relevanţa naţiunii, cu previziuni de bunăstare, dar şi cu forţa terorii şi a intimidării, astfel încât poporul nostru a ajuns să fie folosit şi abuzat ca instrument al maniei lor de distrugere şi dominare. Da, nu puteam să nu vin aici“.