Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Avva Agathon, despre dragoste

Avva Agathon, despre dragoste

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 08 Oct, 2013

Între apoftegmele despre avva Agathon găsim trei istorisiri privind modul în care înţelegea bătrânul dragostea. Se poate observa şi o anumită gradaţie, un anumit crescendo în înşiruirea lor. Vorbim despre istorisirile 25, 26 şi 27. Iat-o pe prima dintre ele:

„Câţiva fraţi vorbeau despre dragoste şi avva Iosif le-a zis: Oare ştim noi ce este dragostea? Şi le-a dat exemplu pe avva Agathon. Acesta avea un cuţit şi a venit la el un frate care i-a lăudat cuţitul, iar avva nu l-a lăsat să plece până când nu a luat şi cuţitul.“

Povestirea aceasta nu are la prima vedere nimic spectaculos. E vorba doar despre un om care insistă ca celălalt să primească un dar din partea lui. Dacă privim mai îndeaproape, lucrurile nu stau chiar aşa de simplu. Trebuie să avem în vedere că cei doi se găseau în pustiu, unde îşi câştigau existenţa din împletitul coşurilor. Pentru a putea face asta aveau nevoie de o singură unealtă: un cuţit. Când avva Agathon insistă ca celălalt să primească în dar cuţitul lui, pustnicul pune dragostea faţă de celălalt deasupra oricăror ataşamente omeneşti, ba chiar deasupra instinctului de supravieţuire. Renunţă cu totul la sine. Renunţă chiar la siguranţa precară pe care i-o putea oferi munca la împletitul coşurilor, cu unica unealtă pe care o avea: cuţitul pe care îl dăruieşte fratelui. Se lasă, deci, cu totul şi fără nici o ezitare în mâna lui Dumnezeu, cel care a poruncit: Iubeşte-l pe aproapele tău, ca pe tine însuţi.

A doua apoftegmă din cele trei despre dragoste nu mai relatează un fapt, ci prezintă un ideal de iubire: „Avva Agathon zicea: Dacă aş putea găsi un lepros, să-i dau trupul meu şi eu să îl iau pe al lui, aş fi tare fericit. Aceasta este iubirea desăvârşită“.

Dragostea nu înseamnă să te lipseşti, în favoarea celuilalt, de ceea ce nu ai nevoie. Dragostea nu înseamnă nici măcar să cedezi celuilalt ceva ce foloseşti constant şi de care depinzi. Dragostea desăvârşită depăşeşte toate acestea. Dragostea cea mare pentru aproapele presupune disponibilitate totală faţă de el. Până acolo încât, dacă s-ar putea, să dai trupul tău sănătos în schimbul unuia bolnav. Nu să marginalizezi sau să excluzi un om bolnav, un lepros, ci să faci tot ceea ce ţine de tine, până la sacrificiu, ca să-l salvezi.

Acesta este idealul de dragoste pe care îl prezintă avva Agathon, şi pe care, într-un anume fel, îl şi întruchipează, după cum vedem în apoftegma 27: „Mai ziceau despre el (Agathon) că venind odată la oraş ca să-şi vândă coşurile, a găsit un străin aruncat pe drumuri, bolnav, care nu avea pe nimeni să-i poarte de grijă. Bătrânul a închiriat o cameră şi a rămas cu el. Din munca mâinilor sale plătea chiria camerei, iar restul cheltuia pentru nevoile bolnavului. A rămas patru luni de zile, până când bolnavul s-a făcut bine. Atunci bătrânul s-a întors în pace la chilia sa.“

Dragostea despre care vorbeşte şi pe care o practică avva Agathon este dragostea desăvârşită. Dragostea care uită de sine cu totul pentru a se dărui aproapelui. Renunţă la sine, la confort, la siguranţa de orice fel, se încrede exclusiv în Dumnezeu, singurul Care-i poartă de grijă şi Care i-a poruncit să iubească. Prin urmare nu preţuieşte cuţitul cu care îşi câştigă existenţa. Nu preţuieşte trupul său şi nu pregetă să dăruiască din timpul şi avutul său celor care au nevoie. Aceasta este dragostea pe care o trăieşte, plin de încredere în Dumnezeu, avva Agathon din Patericul egiptean.