Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Bădia Isodor (Dămii), un ctitor aparte între cei mulți

Bădia Isodor (Dămii), un ctitor aparte între cei mulți

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Ce‑ar fi Biserica fără ei, fericiții și de‑a pururi pomeniții ctitori ai sfintelor noastre lăcașuri? Fie că sunt biserici sau mănăstiri, schituri ori mărețe catedrale, ele oglindesc strădania unor oameni de a închina Domnului truda, timpul și talanții lor sub forma unei zidiri.

Apostolii au fost prin excelență ziditori de suflete, care au lucrat la temelia Bisericii. Urmașii lor, chiar dacă nu toți sunt sacerdoți, le‑au continuat exemplul, de a lucra la zidirea lăcașurilor de închinare, Case ale Domnului, în care Preasfânta Treime este lăudată neîncetat…

Biserica se roagă în cadrul slujbelor pentru fericiții și de‑a pururi pomeniții ctitori ai sfintelor lăcașuri. Din recunoștință, dar și pentru a afirma că toți cei care s‑au ostenit pentru ridicarea unui loc duhovnicesc sunt pomeniți veșnic, întrucât faptele lor de bunăvoință sunt eterne și răsplătite de Domnul Vieții veșnice.

Mântuitorul Hristos ne învață: Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi‑vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Matei 6, 19‑21). Osteneala și bunăvoința ctitorilor se îngemănează cu bucuria de a aduna comori în cer, iar parte din inima celui care zidește se identifică cu ctitoria sa, care merge ca mărturie înaintea Domnului la dreapta judecată.

Printre ctitorii cei mulți, deși unii sunt aproape anonimi, a fost și Mihai Dămii, cunoscut drept bădia Isodor.

În satul Știubieni, care a dat Bisericii și țării mulți preoți și monahi, între care pe Arhiepiscopul Adrian Hrițcu și Episcopul Varlaam Ploieșteanul, l‑am cunoscut pe acest om al lui Dumnezeu, Mihai (Isodor) Dămii.

Ce bucurie să întâlnești asemenea oameni! Ce mărinimie sufletească, cum de toată casa și ograda lui se transformau într‑un salon care‑i primea pe toți, deopotrivă, cu cele mai bune bucate și roade ale pământului, pe care atunci, în anii ’90, când l‑am întâlnit, îl lucra cu atâta drag.

Scriind, mă refer la el ca la un om venerabil, care a primit de la Dumnezeu ani mulți și daruri pe măsură, iar din ce a avut a dăruit cu bucurie Bisericii. Pentru comunitatea parohială din Știubieni a fost un adevărat stâlp de sprijin, lucrând cu neîntrecut zel misionar pentru zidirea noii biserici, care s‑a ridicat prin râvna preotului osârduitor Emilian Moruz și a Episcopului-vicar din acea vreme al Arhiepiscopiei Iașilor, fiu al satului, Adrian Hrițcu Botoșăneanul.

Mai târziu, a pus umărul și la ctitorirea mănăstirii care s‑a zidit în satul lui. Nu știu dacă a fost cel dintâi dintre gospodarii satului ori printre cei râvnitori, dar cu siguranță a fost un om de o rară așezare sufletească, plin de bunătate, lăsând în urmă un ciorchine de lumină, indiferent de situația în care se afla.

Dacă l‑ar fi întâlnit Sadoveanu, în urmă cu mulți ani, i‑ar fi închinat cu siguranță o pagină; dacă unii dintre marii pictori l‑ar fi zărit, i‑ar fi așezat chipul într‑un portret, pentru că lumina faptelor și a bunătății sale nu poate fi trecută cu vederea.

Poposind de câteva ori la Știubieni, drumul meu a dus și către casa lui. Din gospodăria lui se hrăneau mulți și se bucurau, deopotrivă, cei care aveau și cei care nu aveau cele de trebuință. Vinul cel bun, plăcinte, bucate alese erau oferite din belșug, adeseori.

L‑a cinstit în mod deosebit pe Arhiepiscopul Adrian Hrițcu. În ziua prohodirii lui, la Mănăstirea Pogleț, la finele lunii februarie 2013, a venit și dumnealui, plângându‑l pe arhiepiscopul călător prin lumea cea mare, care‑și avea obârșia la Știubieni.

Fapte multe, bune lucrări, rugăciuni stăruitoare, rânduieli de demult păstrate cu sfințenie și, mai ales, bunătatea inimii l‑au definit pe acest om al lui Dumnezeu, bădia Isodor, personajul de roman și vrednic să fie trecut în Cartea Vieții.

El face parte dintre ctitorii, ajutătorii și binefăcătorii Bisericii care și‑au pus sufletul pentru Biserica Mântuitorului Iisus Hristos și pentru satul dreptmăritor, Știubieni, din ținutul Botoșanilor.

Bădia Isodor rămâne pentru noi, după cuvintele lui Labiș, o frumoasă amintire.

Citește și: „Mihai Dămii, om de încredere, harnic şi respectat”

 

Citeşte mai multe despre:   Arhiepiscop Adrian Hritcu  -   Mănăstirea Pogleţ