Bani pentru biserici, biserici pentru oameni

În aceste zile s-au intensificat dezbaterile publice asupra structurii bugetului naţional pentru anul în curs. Vor urma şi alte consultări şi decizii asupra bugetelor comunităţilor regionale şi locale. Fiecărei părţi din organismul social i se alocă un procent negociat din întreg şi ideal ar fi ca, la toate nivelurile, să se poată susţine cât mai bine activităţile publice care privesc un număr cât mai mare de oameni (educaţie, spiritualitate şi cultură, asistenţă medicală şi socială).

Fără a neglija importanţa celorlalte componente strict necesare funcţionării normale a ansamblului social, considerăm că rolul Bisericii de partener social, cultural şi educaţional al Statului trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Conlucrarea Bisericii cu Statul pentru slujirea binelui comun are o tradiţie consolidată de-a lungul veacurilor, iar sprijinul material acordat Bisericii se întoarce în plan social ca sprijin spiritual şi fapte de întrajutorare între oameni.

Vechile noastre biserici sunt monumente de spiritualitate şi cultură definitorii pentru identitatea sufletului românesc şi, pretutindeni, dar mai ales în lumea satului românesc, biserica este cartea de vizită a comunităţii locale. Într-un sat cu o biserică frumoasă, şi şcolile, şi dispensarul, şi primăria, şi biblioteca arată bine. Totodată, educaţia nonformală şi informală edificată în lumina rugăciunii cultivă respectul reciproc, bunătatea şi generozitatea în comunitatea respectivă. Mai mulţi oameni gospodari, familii mai bine organizate, delincvenţă scăzută şi o atmosferă generală dominată de speranţă şi de bucuria vieţii.

Voinţa ctitorilor de altădată, dăltuită în piatra pisaniilor sau înscrisă în actele de danie, reprezintă pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni un testament, o datorie sfântă de a le păstra cu sfinţenie şi rostul şi întemeierea. Statistic privind, sunt biserici care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi universal, dar pe care comunităţile care le administrează - parohii, mănăstiri - nu mai pot să le întreţină aşa cum se cuvine unor monumente de valoare inestimabilă.

Pe de altă parte, la acestea se adaugă astăzi proiectele social-filantropice dezvoltate cu mijloacele proprii ale unităţilor bisericeşti, dar care au, datorită anvergurii şi impactului lor social, nevoie de susţinere de la bugetul public în anumite faze ale implementării.

Bisericile sunt pentru toate comunităţile umane piloni ai statorniciei, factori de întrajutorare şi coeziune socială. Mai mult decât în orice altă parte, uşa bisericii este deschisă tuturor. În aceeaşi cristelniţă primesc Botezul şi bogaţii şi săracii, aceleaşi cununii sunt aşezate pe frunţile mirilor, indiferent de starea lor socială, la acelaşi Sfânt Potir este chemat, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, întreg poporul dreptcredincios. Demnitatea umană fundamentată pe credinţă poate merge până la sacrificiul suprem - precum cel al tinerilor care au murit în decembrie ‘89.

Religiozitatea mărturisită a poporului român şi proporţia de peste 80% a creştinilor ortodocşi în rândul populaţiei de azi sunt date statistice care ne conduc la ideea că şi în structura autorităţilor legislative şi executive de la noi reprezentativitatea confesională este asemănătoare. În aceste condiţii, alocarea de mijloace financiare de la bugetul statului pentru susţinerea activităţilor bisericeşti nu este doar un sprijin pentru o lucrare cultică desprinsă de realităţile vieţii sociale, ci este un mod de a dărui, pentru ca darul să ajungă multiplicat şi încărcat de iubire la cât mai mulţi oameni. De la oameni, prin biserici, către oameni.