Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Biciul lui Dumnezeu şi răspunsul nostru

Biciul lui Dumnezeu şi răspunsul nostru

Un articol de: Sever Negrescu - 21 Iulie 2010

În fiecare dintre noi există câte un Sfânt Ilie. Nu înseamnă că sunt mai mulţi sfinţi Ilie. Este unul, cel prăznuit în miez de vară, la 20 iulie. Aplicăm eronat, de cele mai multe ori, mentalitatea aceasta de Sfânt Ilie, în relaţia cu noi înşine şi cu cei din jur; judecăm fără a ne judeca, certăm fără a ne certa, urâm minciuna - fără a spune adevărul, nu suportăm nedreptatea - fără a fi noi înşine drepţi. Sfântul Ilie Tesviteanul a fost iute, aspru şi tăios atât cu sine, cât şi cu ceilalţi; nu a avut pentru interior o unitate de măsură şi pentru exterior o altă unitate de măsură, de acum - a fost puternic! Şi... ascultat de Dumnezeu!

Întreaga viaţă a mărturisit prezenţa unui Dumnezeu al puterilor, unui Dumnezeu viu. Noi, de cele mai multe ori, îl izolăm pe Dumnezeu într-un sofisticat trecut sau într-un îngrijorător viitor al Judecăţii de Apoi. Şi, pe aceasta, ca ultim act al unui alt început, o transformăm parcă în judecata noastră, şi nu a lui Dumnezeu. De ni s-ar putea vedea în oglindă sufletul...

Dar, prin graiul sfinţilor, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, în rest: poeţii, filosofii, teologii caută prin cuvintele lor să-L exprime pe Dumnezeu, ajungând în cele din urmă să fie ei exprimaţi de Logosul întrupat precum nişte mii de spiţe în roata veşniciei. Văduva de Sorepta Sidonului, întâlnindu-l pe Sfântul Ilie, îşi dă seama imediat, mărturisind: iată, acum ştiu că eşti om al lui Dumnezeu şi că adevărat este în gura ta Cuvântul Domnului.

Salutul cotidian al Sfântului Ilie este acesta: Viu este Domnul, Dumnezeul puterilor! De aceea, Dumnezeu îl întreabă în repetate rânduri: Ce faci aici, Ilie? Ce mult mi-aş dori să mă-ntrebe şi pe mine, din când în când, Dumnezeu: Ce faci aici, Sever? - dar mi-e teamă că întrebarea va fi doar la trecut, şi aceasta doar din vina mea.

Totuşi, viaţa Sfântului Ilie este extraordinară, trei elemente din aceasta ating sublimul, definindu-l.

1. Dumnezeu se întristează de lacrimile văduvelor.

Murind din pricina foametei, fiul văduvei din Sorepta Sidonului, Sfântul Ilie îl roagă pe Dumnezeu: Dezleagă, Stăpâne, legăturile morţii şi-l înviază pe el! Dumnezeu îi răspunde lui Ilie: Dezleagă şi tu cerul...!

Aici, la această confluenţă dintre rugăciune şi poruncă, stă ascuns bobul de mister: omul ajuns sfânt poate lega şi dezlega taina cerului; Dumnezeu coborât în umanitate, răstignit şi înviat poate să dezlege legăturile morţii. Puterea omului şi voia... Domnului; Sfântul Ilie înviază, nemurind vreodată, şi este ridicat direct la cer, într-o căruţă de foc.

2. Via lui Nabot. Regele Ahab şi Izabela, soţia lui, cer lui Nabet, om simplu şi cu bun-simţ, via acestuia în schimbul altei bucăţi de pământ sau în schimbul banilor. Nabet refuză răspunzând: Ferească-mă Dumnezeu să dau eu moştenirea părinţilor mei!, refuz ce îi va atrage perfida condamnare din partea ticăloasei perechi regale, fiind ucis cu pietre. Direct, fără nici un ocoliş, Sfântul Ilie le prevesteşte lui Ahab şi Izabelei sfârşitul: Câinii vor linge sângele lui Ahab şi o vor mânca pe Izabela. Aşa a fost.

3. Imaginile apocaliptice care-l însoţesc pe Sfântul Ilie culminează chiar cu întâlnirea lui cu Dumnezeu. Nimic nu pare mai actual: viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, pomii şi-au ascuns roadele, păşune nu s-a mai arătat pe pământ, toată verdeaţa s-a ascuns şi copacii s-au uscat, iar apele au secat. Şi iată Dumnezeu a trecut, mai înainte printr-o vijelie năprasnică, despicând munţii şi sfărâmând stâncile - dar în vijelie a fost Domnul; după vijelie a fost cutremur şi foc, dar nu în cutremur şi în foc a fost Dumnezeu: după foc a fost adiere de vânt lin şi acolo a fost Dumnezeu.

De ce nu trebuie să ne temem de Sfântul Ilie?! Pentru că el, om aspru şi dintr-o bucată, urând minciuna şi ipocrizia, plecăciunile şi linguşelile, îl întâlneşte pe Dumnezeu, paradoxal, nu ca o manifestare violentă, ci ca o Putere caldă, blândă, iertătoare şi senină.

Sfântul Ilie - cel din noi, nu cel din Vechiul Testament - poate să ne răscolească firea peste firesc, făcându-ne vrednici de o astfel de întâlnire cu Dumnezeu şi de o astfel de întrebare din partea Acestuia: Ce faceţi voi aici?! Sfântul Ilie Tesviteanul rămâne acel Bici al lui Dumnezeu, semn mare peste veacuri, cât o întrebare. Şti-vom noi răspunsul, sincer?

 

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul