Binecredinciosul Domn Ștefan și Frații Jderi

Începutul lunii iulie a fiecărui an ne prilejuiește binecuvântate momente de proslăvire a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, un luptător jertfelnic pentru credinţa şi demnitatea neamului românesc, ce şi-a turnat chipul lui Hristos Dumnezeu în bronzul inimii sale incandescente mistuite de dragostea față de Dumnezeu și de țara lui. S-au scris multe studii, s-au organizat simpozioane, subliniindu-i-se calitățile, dar îndeosebi lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în zbuciumata-i viaţă pă­mân­tească, evidenţiindu-i-se dom­nia glorioasă, precum şi alesele-i înfăptuiri. Totuşi, niciodată nu va fi îndeajuns. Mai este loc să găsim noi mărturii şi slove alese despre măritul Ştefan al Mol­dovei. Astăzi vă propun să le cu­legem din literatură: romanul Frații Jderi de Mihail Sadoveanu. Cu o pasiune rar întâlnită, cunoscutul literat a așternut în paginile celor peste de o sută de volume lăsate moștenire posterității numeroase fapte istorice, dar și portrete memorabile ale domnitorilor bătrânei Moldove: Ştefan cel Mare, Petru Aron, Ioan Vodă cel Cumplit, Vasile Lupu, Ştefan Tomşa, Petru Şchiopul, Gheorghe Duca, Grigorie Ghica, Ieremia Movilă, Cuza Vodă şi alţii. Printre ei, figura-efigie a măritului domn Ştefan cel Mare pare a ocupa un loc special. Îl regăsim în mai multe scrieri sadoveniene; astăzi vă propun să ne reamintim doar de una dintre ele, Frații Jderi.

În cadrul cunoscutei trilogii, autorul realizează o strălucită epopee din istoria Moldovei în decursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea. Pe lângă figura dominantă a strălucitului domn moldav, scriitorul eviden­țiază și alte personaje, din neamul Jderilor, în cele trei volume: Ucenicia lui Ionuț, Oamenii Măriei Sale și Frații Jderi. Spre deosebire de romanul Viața lui Ștefan cel Mare, în Frații Jderi, personalitatea voievodului, măiestrit zugrăvită, se reconstituie nu atât din făptuirile sale, ci cu precădere din spusele apropiaților domnitorului. De exemplu, Ionuț Jder aude din gura unui preot, după victoria de la Podul Înalt: „Să știi, comise Onu, că veacul său nu-l prețuiește îndeajuns pe Măria Sa”. De altfel, voievodul începuse să capete o aură de legendă încă din timpul vieții, datorită răsunătoarelor victorii repurtate împotriva turcilor. De aceea, orice apariție publică a lui Ștefan însemna pentru popor o veritabilă revelație: chiar din primele pagini ale Uceniciei lui Ionuț, când Vodă Ștefan, sosind la hramul Mănăstirii Neamț, și-a făcut apariția călare pe un cal alb, mulțimea prezentă la slujbă se îmbulzea, încercând măcar să-l zărească. De emoție, o femeie însărcinată și-a născut pruncul exact în clipele când Ștefan dădea să intre în curtea mănăstirii. Aflând de cele întâmplate, domnitorul a cerut să se facă loc și, apropiindu-se de fericita mamă, a exclamat: „Să fie finul nostru și numele lui să fie Înălțare, după sfânta zi de azi”. Imaginea de legendă a voievodului este sporită și de unele glasuri care șopteau de vreo rugăciune specială ce i s-a făcut când tatăl său, Bogdan-Vodă, l-a dus pe Sfântul Munte Athos. În urma acelei tainice blagoslovenii, Ștefan a primit puteri miraculoase în lupta cu păgânii. Imaginea de poveste a domnului moldav o întregește unul dintre cei trei frați Jderi, părintele Nicodim Jder, călugăr la Schitul Vovidenia; cu inspirate cuvinte, el îl descrie pe vajnicul apărător al creștinis­mului a fi chiar „arhanghel”, căruia Dumnezeu i-a dat poruncă să ucidă balaurul: „Vine vremea ca luptătorul să cheme pe domnii pământului întru prigonirea fiarei care s-a ridicat asupra semin­țiilor. Mehmet e fiara: are șapte capete, adică păcatele capitale și zece coarne, adică înfruntarea celor zece porunci. E scris ca luptătorul pe cal alb s-o întâmpine și s-o lovească”.

Este interesant faptul că Sadoveanu, deși în romanul cu nume omonim dedicat uriașei per­sonalități a binecredinciosului Ștefan îl zugrăvește cu incontestabile calități umane și spirituale, în trilogia Jderilor insistă în mod deosebit asupra trăsăturilor ce l-au impus în viața politică și militară nu doar a țării, ci a întregii regiuni: neatârnarea, dârzenia, fermitatea. Strălucita figură a căpeteniei moldovenilor îi determina pe toți cei ce i se înfățișau să o facă „cu cutremur”, căci „Vodă numai de mișcă un deget, e gata. Suntem sub tălpile luminăției sale ca niște semințe de cânepă”. Eludând amănuntul legat de statura fizică a domnitorului, deloc impunătoare, autorul cărții reu­șește ca nimeni altul să construiască un personaj cu o autoritate de nezdruncinat, care a pus mai presus de toate interesele țării și ale poporului. Jumătate în glumă, jumătate în serios, unul dintre sfetnicii de taină ai măritului domn, arhimandritul Amfilohie Șendrea, afirmă: „Atunci când strănută Vodă, apoi boierii din divan fac toți la fel”. Cartea este înțesată cu multe astfel de întâmplări și cugetări; la un loc, ele întregesc caracterul demofil al domniei măritului Ștefan: el și-a sprijinit întreaga-i activitate pe oamenii de rând, ridicându-i prin demnități sociale și ostășești în rândul boierilor fideli; se demon­strează astfel limpede tăria de granit a voievodului urcat din legendă în sinaxare.

Din firul epic al scrierii desprindem profilul unui cârmuitor dârz: deși evlavios și temător de Dumnezeu, nu ezită să-i pedepsească pe cei ce încalcă legile și interesele țării. În timpul domniei ștefaniene, țara a ajuns prosperă prin înlăturarea anarhiei și a corupției, prin cultivarea credinței și a dreptății, ce au luat locul de­selor neorânduieli care bântuiau prin toate cotloanele Moldovei. Nu putea lipsi din portretul domnitorului abilitatea de neîntrecut strateg și militar, el apărând prin diplomație, dar și prin armă interesele neamului său. Peste toate, Sadoveanu revine ciclic în tot cuprinsul cărții la o altă mare și mântuitoare virtute a lui Ștefan: neîmpuținata sa credință, chiar și în vreme de restriște, când „Voievodul a poruncit slujbe în biserici și însuși Măria Sa a intrat în paraclis, stând îngenunchiat multă vreme, ca și cum și-ar fi uitat trupul său acolo, înălțându-se numai cu sufletul la Izvorul tuturor nădejdilor”.

Multe se pot spune despre măritul Ștefan, așa cum ni-l prezintă cunoscutul roman la care am făcut referire. Vă las să le desco­periți printr-o însorită lectură, încredințându-vă, ajutați de inspiratele slove sadoveniene, că în măreața efigie a Binecredinciosului Ștefan există ceva din destinul poporului român. Credința lui în Dumnezeu și modul paradigmatic de a o manifesta au rămas un reper luminos în devenirea noastră.