Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
Binefăcător şi inchizitor
Oare ce-i mai bine? Să construim catedrale sau spitale? Bine ar fi să le facem pe amândouă, dar dacă până la urmă nu e posibilă decât una din variante, pe care să o alegem? Lumea, în general, consideră că bunurile de folosinţă imediată sunt mai importante şi atunci prea multă atenţie acordată celor impalpabile poate să trădeze nepăsarea faţă de nevoile de fiecare zi ale oamenilor.
Şi totuşi încă din Evanghelii sunt formulate adevăruri asupra cărora meditând ne dăm seama că aşa-zisa grijă pentru cei mulţi şi năpăstuiţi, dacă nu e dublată de har, până la urmă e stearpă şi nu rezolvă nimic. Ne e cunoscut acest fragment. "S-a apropiat de el o femeie având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii s-au mâniat şi au zis, de ce risipa asta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Domnul cunoscând gândul lor le-a zis, pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea cu mine. Pe săraci întotdeauna îi aveţi cu voi, dar pe mine nu mă aveţi mereu..." Sunt rânduri din Evanghelia lui Matei, remarcabile, pe care citindu-le şi recitindu-le ne dăm seama că mila fără duh e ineficientă. Iată însă ce găsim şi în romanul unui scriitor catolic de anvergura lui Georges Bernanos, "Jurnalul unui preot de ţară". "Te mânii astăzi împotriva femeii care mi-a stropit picioarele cu parfum de nard, plătit foarte scump, ca şi cum săracii nu ar trebui să profite niciodată de industria parfumurilor. Tu faci parte cu siguranţă din acea speţă de oameni care, după ce şi-au dat gologanii unui vagabond, se scandalizează că nu-l văd dând fuga imediat la brutar pentru a se îndopa cu pâine..." Concluzia, din cele prezentate, nu e decât una singură. Cel care va face numai şi numai aziluri sau spitale până la urmă va ajunge să construiască şi puşcării. În spatele oricărui binefăcător ale cărui rădăcini nu mai sunt în cer se ascunde un inchizitor. Sistemele totalitare au venit doar în numele celor mulţi şi oropsiţi şi dându-le raţia dorită, uneori nici pe aceasta, le-au răpit în schimb libertatea. De aceea Domnul o iubeşte mai mult pe femeia nesăbuită decât pe ucenicii chivernisiţi. Cel care risipeşte întru Dumnezeu e, paradoxal, mult mai înţelept decât cei care strâng bănuţi fie şi cu scop umanitar. Rostul unei biserici e de aceea jertfă pură. Cei care optează în favoarea ei ştiu că omul nu se hrăneşte numai cu pâine, ci în primul rând cu cuvântul Domnului. Burta goală şi inima plină înseamnă altceva decât inima goală şi burta îndestulată. Sau cel cu sufletul mutilat, deşi cu trupul întreg, suferă mai mult decât cel infirm, dar cu inima curată. De aceea, alegerea de la început este propusă în mod fals, deoarece este vorba de o diferenţă clară de nivel. Avem de-a face aşadar cu perspective cu totul diferite. Perspectiva pe verticală şi cea orizontală. Care până la urmă nu se resping. Sau superiorul include inferiorul. Ceea ce e de deasupra înglobează ce e dedesubt. Cine are catedrală are şi casă unde să locuiască şi cel care priveşte spre cer are sub tălpi şi un petic de pământ pe care să-l cultive şi să nu moară de foame.