Biruind răul cu bine

De multe ori atunci când vorbim despre dreptate în relaţiile pe care le avem cu aproapele gândim în termenii legii talionului. Adică, dacă cineva mi-a greşit am dreptul la răzbunarea echivalentă. Mahatma Gandhi, scriitor şi om politic indian, spunea: dacă punem în aplicare acest principiu, ochi pentru ochi, întreaga lume va orbi. Şi avea dreptate.

Răul îl biruieşti nu cu rău, ci cu bine, şi numai cu binele poţi să schimbi sufletul celui care ţi-a făcut rău. Căci dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepseşti, dar nu-l îndrepţi. Şi când îi va veni bine, îţi va face din nou rău.

Dacă stăm şi ne gândim, cea mai mare biruinţă pe care poate s-o obţină cineva în relaţiile cu oamenii e ca dintr-un duşman să-şi facă un prieten. Nu e uşor, dar e cu adevărat o mare victorie. Singurul mijloc prin care poţi face din vrăjmaşul tău prietenul tău este să-l tratezi cu iubire, cu iertare, cu înţelegere, cu speranţă. Acordându-i un avans de încredere, vei face din el un săvârşitor de bine.

Se povesteşte că unul dintre marii conducători ai Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, în momentul când trebuia să fie ales preşedinte, avea un opozant foarte puternic care mergea din oraş în oraş şi ţinea cuvântări împotriva lui, vorbindu-l de rău, aşa cum se obişnuieşte în confruntările electorale. Lincoln a reuşit totuşi să primească cele mai multe voturi şi să fie ales preşedinte. Când şi-a alcătuit guvernul, pe cine credeţi că a ales ca ministru al apărării în cabinetul său? Tocmai pe omul care-l blamase în chip infam pe tot parcursul campaniei electorale. Prietenii şi-au întrebat proaspătul preşedinte: „De ce ai făcut aceasta?” Abraham a răspuns: „Cum poţi să-ţi biruieşti un duşman decât făcându-ţi-l prieten? (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989)