Biserica Albă din Baia

Aflaţi în vizită la catedrala catolică din Baia ne-am îndreptat mai apoi spre partea de nord-vest a localităţii, unde se află Biserica Albă, cu hramul "Sfântul Mucenic Gheorghe".

Aici ne-a întâmpinat părintele paroh Viorel Dorel Iftime. Cu toate că se grăbea la o înmormântare, a găsit totuşi ceva timp să ne explice istoria bisericii. Prin cuvintele Sfinţiei Sale zidurile prindeau viaţă. Am înţeles totodată munca anevoioasă pe care a depus-o alături de enoriaşi pentru a aduce lăcaşul de cult la frumuseţea pe care o are acum.

Uimirea a fost mare când, intraţi înăuntru, am descoperit picturi. Ştiam că biserica nu este pictată, de aceea şi numele: Biserica Albă. Părintele paroh ne-a desluşit nedumerirea: pictura s-a făcut în timpul din urmă.

Naosul este despărţit de pronaos printr-o deschizătură dreptunghiulară. La uşi, la ferestrele şi la brâul de la soclu se vede piatra cioplită. Pronaosul este dreptunghiular, acoperit cu două bolţi. Naosul are două mici abside. Altarul este semicircular, ferestrele mici şi ogivale.

Imaginea mare de pe peretele dinspre nord, din interior atrage atenţia. Aceasta descrie ce s-a întâmplat în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, când a avut loc lupta dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. Cu puţin timp mai înainte, regele Ungariei a invadat şi a prădat satele din Moldova cu gând de a ajunge la Suceava şi de a pune mâna pe tron. Făcând un mic ocol, a poposit împreună cu armata la Baia, de unde mai avea de străbătut circa 30 km. Cronicarul Grigore Ureche notează: "Având Ştefan Vodă ştire şi prinzând limba, marţi noaptea, decembrie 15, au aprins târgul asupra lor, când erau fără nici o grijă". Rănit, regele maghiar a scăpat cu fuga, armata lui fiind decimată.

Printre legendele purtate de timp este şi una care spune că sub altarul Bisericii Albe se află o cheie. Este vorba de cheia cu care a fost încuiată uşa de la gura minei părăsite, Groapa lui Hârjap, după ce a fost închis trădătorul moldovean care l-a ajutat pe regele maghiar Matei Corvin, rănit în luptă, să treacă munţii. Mina s-ar afla în apropierea localităţii Bogata, de lângă Baia.

Prin tradiţie, biserica a fost ctitorită de Voievodul Ştefan în urma acestei lupte. Deşi nu s-a păstrat nici un document în această privinţă, construcţia bisericii poate fi o dovadă a epocii când a fost ridicată. Este construită în plan dreptunghiular, din piatră brută şi cioplită. Zidurile sunt foarte groase (1,8-2 m), iar sistemul de boltire este caracteristic acestei epoci: cele patru arcuri principale care formează centrul naosului sprijină turla.

Timpul însă şi-a spus cuvântul. Biserica, aflată multă vreme în câmp, a ajuns în ruină, rămânând fără acoperiş şi fără turlă.

În forma actuală, biserica a fost refăcută, aşa cum notează pisania din partea dreaptă a uşii, între anii 1907 şi 1914. Bolţile şi turla au fost refăcute din cărămidă. Turla a luat forma unei prisme cu opt laturi, aşezată pe o bază stelată cu 12 colţuri şi pe alta pătrată. Absidele laterale, semicirculare, se înscriu în grosimea zidurilor. Biserica astfel restaurată a fost sfinţită de mitropolitul Moldovei şi Sucevei la 26 aprilie 1915.

În urma celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a avut din nou de suferit. Reparată, a fost resfinţită la 15 aprilie 1945. În anul 1953 a fost iarăşi necesar să se intervină la acoperiş.

Părintele paroh ne-a povestit apoi că a trebuit să înceapă o muncă serioasă de refacere începând cu anul 2002: reparaţia capitală a acoperişului şi a zidurilor exterioare. În interior de data aceasta biserica a fost pictată, finalizându-se în anul 2009. Cel care a realizat pictura este prof. univ. dr. Nicolae Sava. Cheltuielile le-au suportat enoriaşii şi ctitorul Mihai Chiriac, originar din Baia.

Am admirat catapeteasma, tabloul votiv şi pictura cu târgul Baia în care apar toate cele trei monumente istorice: catedrala catolică (1410), Biserica Albă (1467) şi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1532).

"E frumoasă biserica!", a exclamat la plecare prietenul cu care venisem. "Cea mai frumoasă biserică este cea plină cu oameni", a venit răspunsul părintelui paroh.