Biserica Ortodoxă Română joacă „un rol independent într-o Ortodoxie europeană supusă unor influenţe divergente“

Revista franceză „Istina“, publicaţie trimestrială care îşi propune, de mai bine de 70 de ani, să abordeze, ştiinţific, teme ale dialogului dintre creştinii din Răsărit şi cei din Apus, în procesul lor de mai bună cunoaştere reciprocă şi de apropiere, dedică mare parte din numărul 2/2008 vieţii bisericeşti din ţara noastră, cu precădere noului context în care Bisericile din România, în general, şi Biserica Ortodoxă Română, în special, îşi desfăşoară misiunea, într-o perioadă caracterizată de dinamismul şi de provocările societăţii actuale.

Respectivul număr al revistei cuprinde, mai întâi, cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul întronizării sale ca cel de al şaselea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, la data de 30 septembrie 2007, intitulat „Comuniune frăţească în Biserică şi misiune spirituală în societate“.

Celălalt articol semnat de Părintele Patriarh Daniel subliniază necesitatea redefinirii, în noile condiţii create după schimbările politice şi sociale din 1989, a principiilor pastoral-canonice şi administrative care guvernează viaţa şi lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească contemporană. Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, definitivat şi adoptat de Sfântul Sinod în două şedinţe din lunile octombrie, respectiv noiembrie, ale anului 2007, a fost ulterior recunoscut de Guvernul României, în ianuarie 2008. Deşi, în multe privinţe, noul Statut reia principii prezente şi în precedentul Statut, totuşi sunt numeroase prevederile care aduc clarificări şi îmbunătăţiri în ceea ce priveşte organizarea şi lucrarea Bisericii noastre, care ţin de contextul nou în care aceasta este chemată să dea o mărturie vie şi credibilă. Acestea privesc intensificarea manifestării sinodalităţii şi a co-responsabilităţii, atât la nivelul Sfântului Sinod, cât şi în privinţa participării laicatului la viaţa Bisericii; sublinierea necesităţii unei prezenţe active a Bisericii la viaţa socială, prin „intensificarea misiunii sale liturgice, pastorale, culturale şi filantropice“; atenţia sporită acordată fenomenului migraţiei, cu implicaţii profunde în viaţa familiilor, inclusiv printr-o pastoraţie adaptată noilor nevoi ale diasporei ortodoxe româneşti ş.a.

Numărul revistei „Istina“ dedicat vieţii bisericeşti din România mai cuprinde şi un articol, semnat de Georgică Grigoriţă, doctorand la Universitatea Gregoriana de la Roma, pe tema „Regimului juridic al libertăţii religioase în România de astăzi“, în care este analizat, din perspectivă istorică şi din cea a prezentului, în care a fost redactată noua Lege privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, atât contextul românesc, cât şi cel european, unde, deşi nu este propus un model unic, totuşi principiile fundamentale rămân aceleaşi. Autorul face şi unele consideraţii privind terminologia, nu întotdeauna foarte precisă, folosită în respectiva lege, în special în legătură cu termenii de „cult“, „cult religios“ şi „cult recunoscut“, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de recunoaştere a unui cult, precum şi de retragere a unei atari recunoaşteri, în anumite situaţii. În acelaşi timp, autorul subliniază, pe de o parte, aspectele pozitive ale noii legi, între care: recunoaşterea rolului social al cultelor, clarificarea statutului patrimonial al acestora, integrarea învăţământului religios în sistemul de învăţământ public ş.a., iar, pe de altă parte, noutăţile aduse, între care modelul „trapezoidal“ al organizării structurilor religioase, unic în Europa, precum şi „numărul record“ de culte deja recunoscute.

De asemenea, în paginile revistei găsim şi un articol realizat de Dan Ruscu, privind „Naşterea Bisericii Române unite în Transilvania - câteva aspecte eclesiologice“, în cuprinsul căruia abordează unele aspecte ce privesc apariţia acestei Biserici în spaţiul transilvan. Mai întâi, autorul prezintă contextul complex istoric, politic, social şi bisericesc existent în Transilvania sec. XV-XVIII, marcat de contra-Reformă şi de expansiunea Imperiului Habsburgic în Europa Centrală şi Răsăriteană. Apoi, după ce sunt analizate unele repere istorice ce privesc pe românii ortodocşi „toleraţi“, excluşi dintre naţiunile şi dintre cultele recunoscute oficial în Transilvania, autorul vorbeşte despre metodele de atragere a acestora, fie către calvinism, fie către catolicism. În acest ultim caz, Congregatio de Propaganda Fide a primit sarcina de a realiza unirea cu Roma, după modelul de la Ferrara - Florenţa (1438-1439), mizându-se pe faptul că, spre deosebire de calvini, catolicii le recunoşteau românilor ortodocşi caracterul eclesial şi le dădeau posibilitatea de a-şi păstra ritul şi disciplina bisericească. Autorul prezintă, apoi, cele două încercări de unire a ortodocşilor români cu Roma, în timpul episcopilor Teofil şi Atanasie Anghel. Prezentarea contextului politic în care are loc unirea ce urmează sinoadelor de la 1698 şi 1700, ca şi recunoaşterii de către împăratul Leopold I a acesteia, nu demonstrează decât faptul că unirea a avut doar un substrat preponderent politic, acceptarea celor „patru puncte florentine“ străine Ortodoxiei făcându-se fără ca acestea să fi fost împropriate liber de influenţe exterioare.

Revista „Istina“, în numărul pe care îl analizăm, mai cuprinde şi textele a două protocoale de colaborare în domeniul inserţiei sociale semnate de Guvernul României cu Patriarhia Română (2 octombrie 2007), respectiv, cu Conferinţa Episcopilor Catolici din România (4 decembrie 2007). Prin aceste protocoale, precizează revista citată, părţile se obligă ca împreună să „promoveze dialogul social, să definească priorităţile în elaborarea programelor şi proiectelor comune, să identifice măsuri, politici şi strategii în implementarea acestor priorităţi“, în domeniul inserţiei sociale a celor aflaţi în dificultate.

Dacă ar fi să tragem o concluzie pe marginea celor prezentate în acest număr dedicat, aproape în totalitate, Bisericilor din România şi, în special, Bisericii Ortodoxe Române, credem că este grăitoare următoarea idee a directorului de redacţie al „Istina“, Hyacinthe Destivelle, care spune în prefaţă: „Particularităţile şi dinamismul Bisericii Ortodoxe Române îi permit să joace un rol independent într-o Ortodoxie europeană supusă unor influenţe divergente“.