Botezul Domnului cântat în imne

Fiecare popor are tradiţiile sale şi "îmbracă" manifestările religioase într-un specific local. Teologia siriană are darul de a "cânta" tainele, eliberându-le de chingile conceptelor şi ale definiţiilor. Unul dintre exponenţii lirismului sirian este Sfântul Cuvios Efrem Sirul, vieţuitor în secolul al IV-lea în cetăţile Nisibi şi Edessa, la graniţa dintre Imperiul Roman şi Persia. Imnograf şi catehet, a fost supranumit "Harpă a Duhului" sau "Soarele Sirienilor", pentru că ne-a lăsat o serie de "imne", veritabile omilii în versuri cu strofe şi refren, cântate deopotrivă de cler şi credincioşi într-un dialog liturgic sirian. Două secole mai târziu, un alt sirian, elenizat de această dată, Cuviosul Roman Melodul, alcătuia celebrele "kontakia" bizantine, o "traducere" a madrashelor siriene în specificul constantinopolitan.

Diac. Ioan I. Ică jr., cel care a tradus "Imnele Naşterii şi Arătării Domnului" în limba română, aminteşte supranumele de "Harfă a Duhului" acordat Sfântului Cuvios Efrem Sirul, "cel mai fascinant şi fabulos poet creştin din toate timpurile, dar şi unul dintre cei mai profunzi teologi ai tradiţiei creştine".

În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, redăm fragmente dintr-un imn-dialog ("sogyatha") incluse într-un manuscris al Sfântului Efrem, dar fără o paternitate certă a imnologului sirian asupra lor. Refrenul imnului este "Laudă Ţie, Doamne, Căruia I se închină cu bucurie cerul şi pământul!" Momentul relatat de Sfânta Scriptură este descris în versuri, astfel: "L-am văzut pe Ioan plin de uimire cu cetele cereşti împrejurul lui şi pe slăvitul Mire cum se pleacă fiului celei sterpe (Elisabeta) ca să-L boteze". După o introducere a autorului, începe un dialog între Mântuitor şi Botezător alcătuit din mai bine de 40 de versuri împărţite în replici, fiecare cântând mai frumos dumnezeirea lui Iisus şi smerenia lui Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul recunoaşte în Cel Ce vine la malul Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu şi cere îndurare: "Rogu-Te, Doamne, să nu fiu silit la aceasta! Căci e cu neputinţă ceea ce mi-ai spus. Eu am nevoie să mă botez; căci Tu cu isopul Tău faci albe toate. (…) Cum poate aşchia să ţină cu mâinile ei focul, fiind lemn uscat! Ai milă de mine, Focule! Căci lucrul e cu neputinţă pentru mine. (…) Îngerii se tem şi nu cutează să se uite la Tine, ca să nu orbească. Şi cum Te voi boteza pe Tine, Doamne? Sunt prea slab să mă apropii de Tine". Mântuitorul Hristos îi răspunde, întărindu-l în lucrarea la care a fost chemat: "Te temi? Nu te împotrivi voii Mele! Căci Eu te-am rugat. Botezul mă aşteaptă cu nerăbdare. Împlineşte lucrul pentru care ai fost chemat! (…) La Botezul Meu vor vedea că Tatăl Care M-a trimis dă mărturie pentru Mine că sunt Fiul Lui şi a hotărât să Se împace întru Mine cu Adam, care s-a făcut mânia Lui".

Argumentele omeneşti ale Botezătorului pălesc în faţa înţelepciunii divine: "Prea mic e râul la care ai venit, ca să cobori în el şi să Te cuprindă. Cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta. Şi cum să te cuprindă botezul? (…) Oştiri cereşti stau aici, şirul de îngeri se închină. Tremur de spaimă să vin să Te botez". Acestora, Mântuitorul le răspunde: "Mai mic decât Iordanul e pântecul Maicii Mele şi totuşi am vrut şi M-am sălăşluit în Fecioară. Şi aşa cum M-am născut din pântec, Mă voi boteza şi în Iordan. (…) Oştirile şi cetele te laudă că Mă botezi. Pentru aceasta te-am ales din pântecele maicii tale. Nu te teme! căci Eu am vrut aceasta".

Credincios, Sfântul Ioan Botezătorul acceptă misiunea încredinţată: "Ascult, Doamne, cuvântul Tău. Vino la botez, căci iubirea Ta Te-a mânat spre el! Ţărâna cade în genunchi minunându-se de cum a ajuns să-şi pună mâinile pe Plăsmuitorul său".