Botoşăneană…

▲ Nu este de admis ca, în textul de evocare a uneia dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii şi ale culturii române, să întâlnim greşeli de scriere de nivelul ciclului şcolar elementar ▲

Un cititor al „Luminei“, din Botoşani (I. I.), ne trimite câteva fotografii şi ne solicită sprijinul: am putea, oare, lumina ochii şi minţile forurilor culturale şi edililor locali spre a-şi respecta personalităţile şi prin corectitudinea inscripţiilor ce îşi propun să le perpetueze acestora amintirea?

Corespondentul nostru este nemulţumit, ba chiar, şi pe drept cuvânt, indignat, că în textul inscripţiei de pe o casă din Botoşani, de pe strada Puşkin nr. 9, fiinţează o penibilă greşeală de grafie. Deşi este reprodusă fotografia inscripţiei respective, reluăm textul pentru o lectură în afara oricărui dubiu:

„în această curte cu tei a fost casa în care a locuit Harieta, sora lui Mihai Eminescu şi unde în anii 1887-1888 l-a îngrijit pe poet în timpul covalescenţei sale“.

Am redat cu litere cursive neologismul scris greşit, dar nu am intervenit pentru a marca virgulele lipsă, una după numele poetului (conform regulii apoziţiei), iar două pentru a încadra precizarea perioadei menţionate. Ca să nu mai vorbim de lipsa unui pronume demonstrativ, aceasta şl-a îngrijit…ţ, care, după regulile unei corecte exprimări, este necesar. Mă rog, o asemenea elipsă ar intra în (proastele) obiceiuri, din timpurile cele mai vechi, ale lapicizilor, termen care îi numeşte pe „lucrătorii specializaţi în gravarea pe piatră“: dată fiind dificultatea operaţiei, ca şi spaţiul, de regulă redus, al suportului inscripţionării, aceştia renunţau la tot ce putea fi subînţeles, ba au şi „inventat“ o serie de abrevieri, recurgând uneori chiar la o scriere consonantică (revenită la mare preţuire astăzi în mesajele de pe blog).

Dar, în nici un caz, nu este de admis ca, în textul de evocare a uneia dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii şi ale culturii române, să întâlnim greşeli de scriere de nivelul ciclului şcolar elementar. Poate vă aduceţi aminte de eticheta, ironică, pe care o folosea învăţătorul în asemenea cazuri, când corecta caietele: „Icsulescu, eşti flămând? Iar ai mâncat litere! Se scrie (de exemplu) înverzit, nu îverzit (sau conştiincios, nu coştincios)!“.

De acest nivel este greşeala autorului textului, respectiv a celui care a recepţionat opera „artistului“, şi este de mirare că, până acum, nu s-a găsit cineva care să-i „urechească“ pe cei răspunzători de cultura botoşăneană şi să-i determine să înlocuiască placa purtând inscripţia agramată şi an-ortografică la care ne referim (nu le-am recomanda să zgârie, sub formă de corecturi, litera şi virgulele lipsă, deşi ar fi mai… economicos). Poate, cu această ocazie, s-ar gândi cineva că şi peretele pe care este plasată placa ar binemerita o renovare minimă…

În sfârşit, dacă se va evalua (!) situaţia, ca să-i scutim pe cei în cauză de efortul căutării prin dicţionare, subliniem faptul că substantivul care face obiectul acestei discuţii se scrie convalescenţă, respectând forma împrumutului din franceză (convalescence) sau din latină (convalescentia), şi pentru a nu ne îndepărta, prin neglijenţă grafică, de sensul cuvântului; în franceză, la bază este substantivul convalescent, explicat ca pornind de la lat. convalescere „a prinde puteri“ după o boală, aşadar „a se întrema“, înrudirea semantică fiind cu termenii valid şi valoare.

Oricum, grafia actuală poate fi comparată cu scrierea, într-o condică de serviciu, a notei telefonice primite de paznicul de noapte de la vreo primărie rurală, care s-ar prezenta cam aşa: „Se cere să fie covocaţi toţi cosilierii, pentru covorbiri privind cotribuţia locuitorilor pentru coservarea clădirilor; trebuie încheiată o covenţie…“.