Bucuria dăruirii

Auzim tot mai des, în această perioadă, invitaţia de a cumpăra diverse bunuri, mai mult sau mai puţin utile sau necesare. Ca strategie de marketing, îndemnul este argumentat de "spiritul Crăciunului", de tradiţie sau alte clişee comerciale. Cu toţii am căzut, măcar o dată, în capcana consumului nejustificat, a cumpărăturilor febrile sau a risipei. Dar, în ajunul Crăciunului, se poate vorbi de risipă? Să fim cumpătaţi nu intră, oare, în contradicţie cu să fim buni?

Care este conduita corectă în astfel de împrejurări ne învaţă, prin puterea exemplului, chiar sfinţii Bisericii. În frunte cu Sfântul Nicolae, găsim în calendar o sumedenie de cuvioşi/cuvioase şi mucenici/muceniţe care au dăruit, fără a risipi, au dat banilor o întrebuinţare creştinească şi au "cumpărat" chiar viaţa veşnică (asta da investiţie!).

Viaţa de astăzi nu este nici mai grea, nici mai uşoară decât pe timpul Sfântului Ierarh Nicolae sau al Sfintei Cuvioase Parascheva. Săraci şi oameni în nevoie - materială sau spirituală - sunt şi azi, la fel ca atunci, deci avem toate premisele urmării acestor exemple bineplăcute lui Dumnezeu şi folositoare aproapelui. Cine este aproapele? Ce şi cui să oferim? Ei, bine, la aceste întrebări ne putem răspunde singuri, deschizând bine ochii şi ascultând cu atenţie în jur. Dumnezeu, care lucrează prin oameni, ne dă fiecăruia şansa de a fi unealta sa, scoţându-ne în cale diverse ocazii de a face daruri aproapelui, dar şi noi trebuie să fim pregătiţi, asemeni fecioarelor înţelepte. Candela compasiunii şi a generozităţii trebuie să ne fie mereu aprinsă: să-i ascultăm pe cei care plâng, fără a-i judeca, să-i ajutăm pe cei care cer ajutor, ca şi pe cei care se sfiesc să ceară, fără a-i dispreţui, să spunem o vorbă bună celui tulburat, fără a-l certa şi... să iertăm.

Da, şi iertarea poate fi un dar preţios, căci duşmănia şi supărarea fac toate celelalte daruri să pălească. Pentru unii, să primească iertare este cel mai frumos dar de Crăciun (cititorii noştri ştiu că cel mai potrivit mod de a ierta este să îţi ceri iertare!), deci să ne iertăm unii pe alţii, în loc să ne cumpărăm mănuşi, globuri sau alte mărunţişuri, după buget.

Copiii sunt răsfăţaţii acestei perioade: toţi copiii primesc daruri de la toţi cunoscuţii, părinţi, bunici, prieteni. Oare chiar toţi copiii? Cred că deja ştiu ce dar le cam lipseşte copiilor noştri: darul generozităţii. Ne preocupăm - părinţi dedicaţi - să nu le lipsească nimic, să aibă şi ce n-am avut noi, să răspundem tuturor dorinţelor exprimate sau neexprimate de micuţii noştri, dar uităm să îi învăţăm să dăruiască, la rândul lor. De mici este bine să înţeleagă că sunt şi copii nefericiţi, săraci, orfani sau bolnavi. Din jucăriile şi bomboanele pe care oricum le primesc, să-i îndemnăm să pună deoparte câte ceva pentru un copil sau mai mulţi, care au primit mai puţin sau deloc. Mai mult, de sărbători, să ne facem timp să vizităm persoanele singure, triste, sau să le invităm în casa noastră împodobită.

Copiii, astfel îndrumaţi, se vor îmbogăţi sufleteşte, practicarea faptelor bune fiind de esenţa creştinismului şi a omeniei. De obicei, ne axăm educaţia pe ce nu trebuie copilul să facă. Nu tropăi, nu te murdări, nu vorbi urât... Pentru a nu înfăptui o educaţie represivă, care duce sigur la frondă, trebuie să adăugăm la formarea spirituală a fiilor şi fiicelor noastre şi o componentă pozitivă: să spui o vorbă bună, să te rogi, să ajuţi, să dăruieşti etc.

Dar conduita generoasă nu vine odată cu instinctele, din naştere! Ea trebuie dobândită de copil prin educaţie, prin puterea exemplului şi, mai ales, prin practicarea dăruirii de către el însuşi.

Din ce în ce mai des auzim că trebuie să oferim copiilor explicaţii, pentru toate regulile pe care le impunem/respectăm. Cred că pentru regula generozităţii este suficient să le vorbim/amintim despre bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, despre nenumăratele daruri pe care ni le oferă zi de zi, prezentând propria noastră faptă bună ca pe o umilă recunoştinţă. Este şi un medicament eficient împotriva mândriei, care ne pândeşte, atunci când facem fapte bune, ca să ne ia plata cea adevărată. Şi ce este mai frumos decât să vezi bucuria celui care primeşte darul tău şi recunoştinţa pe care ţi-o poartă. Iar răsplata nu o primeşti numai în ceruri, mulţumirea sufletească pe care o trăieşti atunci când oferi îţi dă putere să mergi mai departe.

Nu trebuie, deci, nici să cădem în patima consumului, nici să ne închidem în case, refuzând să sărbătorim. Nimic nu e bun sau rău, prin sine, noi facem lucrurile bune sau rele după credinţa pe care o avem şi după înţelepciunea pe care am dobândit-o.