Bucuria Înălţării

În fiecare an, la patruzeci de zile după mântuitoarea Înviere a Domnului Hristos, toată suflarea moldavă se îndreaptă cu gândul şi mulţi chiar cu paşii către vestita lavră nemţeană, care a fost aşezată de vrednicii ei ctitori sub semnul Înălţării cu trupul la cer a Mântuitorului Hristos, dorindu-i astfel un rol înălţător în viaţa Bisericii şi a credincioşilor din Moldova şi nu numai.

Mănăstirea Neamţ se înveşmântează an de an în straie de sărbătoare, după cum istoria multiseculară a voievodalei chinovii ne-a confirmat-o din cronici şi colb de pisanii, foşnet de strai voievodal şi omofor învechit în mierea harului dumnezeiesc. Vlădici şi clerici, voievozi şi dregători, monahi şi mulţime de popor şi-au unit rugăciunile către Cer din această cetate spirituală de mai bine de cinci veacuri, au mulţumit Domnului pentru binefaceri, îngemănându-şi nădejdile de mai bine. Sărbătoarea Înălţării Domnului ne spune tuturor că Mântuitorul Iisus Hristos a coborât pe pământ, S-a întrupat, a luat chip de om, a luat natura noastră, a sfinţit-o, a îndumnezeit Trupul Său, l-a înălţat la Ceruri, ca să ne arate nouă, oamenilor, că destinaţia noastră finală nu este mormântul, ci suntem chemaţi să trăim veşnic în iubirea Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor. Domnul, prin aceasta, nu indică doar care este ţinta noastră, ci ni se face itinerar şi energie, ca şi noi să ajungem la această binecuvântată stare.

Slujbele religioase pricinuite de hram încep în ajun cu slujba de priveghere. Cete de pelerini veniţi de departe sau de aproape înconjoară altarul ridicat în incinta mănăstirii, lângă măreaţa biserică ştefaniană, descoperind lumina lină a întâlnirii cu Hristos prin cântările de la slujba Vecerniei, Litiei şi Utreniei. După priveghere, liniştea se pogoară peste sfântul lăcaş. O linişte aparentă. Părinţii monahi, în frunte cu stareţul lor, pregătesc cu meticulozitate ultimele detalii pentru ziua praznicului, iar credincioşii, deşi retraşi prin diferite unghere ale mănăstirii sau schiturilor din împrejurimi, încă stăruie în rugăciune dorind să-I spună Domnului tot păsul pentru care au venit la Neamţ din îndepărtate ţinuturi. La revărsatul zorilor cerul se luminează, aducându-şi obolul la strălucirea sărbătorii. Soarele pare mai luminos ca de obicei. Şi chiar este. Cu o sete nestăvilită îşi înmoaie razele în lumina credinţei ce licăreşte în sufletele miilor de credincioşi care parcă iau cu asalt mănăstirea. Programul liturgic al zilei de praznic începe cu oficierea slujbei de Sfinţire a apei, săvârşită, după tradiţie, în faţa agheasmatarului, sub mângâierile calde ale Maicii Domnului din icoana făcătoare de minuni adusă aici în procesiune din biserica mare a lavrei. După ce pelerinii primesc binecuvântarea divină prin stropirea cu agheasmă, soborul de slujitori şi poporul dreptcredincios intră în curtea mănăstirii şi se îndreaptă către locul special amenajat şi frumos împodobit cu flori şi perena cetină de brad, loc unde se oficiază dumnezeiasca Liturghie. Aici se produce parcă o minune. Cu ochii minţii credincioşii devin martori la Înălţarea Mântuitorului la Cer, dar Duhul Sfânt le mângâie fiinţa coborând Cerul în sufletele lor.

La fiecare hram al Neamţului trăiesc o negrăită emoţie. De două decenii văd aceeaşi mângâiere duhovnicească, aceeaşi evlavie, aceeaşi dispoziţie spirituală a miilor de pelerini care vin să participe la bucuria hramului şi să „se petreacă“ pe sub icoana Celei Preamilostive, Născătoarea de Dumnezeu. Din acest an Domnul mai oferă o nespusă mângâiere duhovnicească poporului lui Dumnezeu, iubitor de sfinţenie. Proslăvitele moaşte ale stareţului cu viaţă aleasă a marii lavre nemţene, Sfântul Cuvios Paisie, au fost scoase spre închinare.

Aşadar, ajungând la Neamţ, pelerinii se hrănesc cu nespuse bucurii, ei înşişi devenind bucuria sărbătorii, căci primesc binecuvântarea Hristosului înălţat întru slavă de la pământ la Cer. Poţi citi în ochii lor o dulce osteneală. Deşi poate toropiţi de drum şi de zăduful zilelor de drum, închinătorii sunt încărcaţi precum harnicele albine de îmbelşugat nectar duhovnicesc. Adună în ei pacea şi binecuvântarea Cerului, iar la Neamţ, ca o necesară încununare a trudnicei lor călătorii, primesc bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Înălţat la Cer prin mijlocirea Duhului Sfânt. Privesc pe aceşti pelerini cu o bucurie nespusă, dar şi cu o nevinovată curiozitate. Mă căznesc să regăsesc în chipurile lor pe vrednicii moldoveni de odinioară imortalizaţi de cunoscutul romancier Mihail Sadoveanu într-una din cărţile sale de referinţă, „Fraţii Jderi“, în care a realizat un tablou memorabil al unuia din hramurile veleatului XV la Neamţ.

Hramul de la Neamţ este, aşadar, bucurie, evlavie, istorie şi legendă.