Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Bucuriile Învierii şi încredinţarea lui Toma pentru noi

Bucuriile Învierii şi încredinţarea lui Toma pentru noi

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei

Paginile Sfintei Scripturi pe care Părinții Bisericii le-au rânduit spre lecturare în cadrul Sfintelor Liturghii de după măritul praznic al Învierii vorbesc despre momentele care au adus bucurie negrăită în inimile ucenicilor, femeilor mironosițe și ale celor care L-au întâlnit pe Domnul Cel înviat din morți.

Evanghelia Duminicii după Sfintele Paști vorbește despre momentul în care Domnul S-a arătat ucenicilor adunați la un loc în comuniunea dragostei Lui. Ardea inima lor de dorul după Hristos, iar sentimentul firesc și profund avea să-l aducă și pe Toma împreună cu ceilalți discipoli ai Domnului. Mântuitorul S-a arătat la căderea serii, în chip minunat, iar Toma a rămas cunoscut pentru dorința de a-I atinge semnele cuielor și ale rănilor Răstignirii, insistând să se încredințeze că era El.

A intrat când ușile erau încuiate. Formularea Sfântului Evanghelist Ioan în capitolul 20, versetul 19, ne arată că Apostolii încă trăiau în teama pe care au avut-o când fuseseră amenințați, când Domnul a fost persecutat de cei care nu L-au iubit și care au căutat mereu să-L prindă în cuvânt și să-L omoare. Nu a venit în timpul zilei, tocmai ca ei să fie împreună. Ziua fiecare avea un program, muncea, trudea pentru pâinea lui, dar când grijile lor încetau, se întâlneau pentru a vorbi despre Domnul, despre ce le spusese El, să se bucure împreună cu cei care Îl văzuseră înviat din morți.

Mântuitorul le-a spus Pace vouă! Nu vă tulburați, amintindu-le de cuvintele: Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă! În lume, strâmtorare veți avea! (Ioan 16, 33). Ucenicii s-au bucurat văzându-L pe Domnul. Iarăși Mă veți vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (Ioan 16, 22).

După Înviere, Mântuitorul le-a spus: Pace vouă! De aici a învățat și marele Pavel să binecuvânteze: Har vouă și pace (Romani 1, 7; 1 Corinteni 1, 3; 2 Corinteni 1, 3; Efeseni 1, 2 etc.).

Risipind toate cele mâhnitoare, Domnul menționează biruințele Crucii, iar acestea constituie pacea. Deci, bucurându-se de bucuria cu El și oferindu-le pacea să o transmită până departe, Mântuitorul le-a zis: precum M-a trimis pe Mine Tatăl și Eu vă trimit pe voi, și a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veți ține, vor fi ținute (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Același mare sfânt ne spune că precum un împărat care trimite guvernatori le dă autoritatea și de a arunca în închisoare, și de a elibera, tot la fel, El, trimițându-i, îi investește cu această putere.

Domnul Hristos, arătându-Se ucenicilor Săi, le-a zis: Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, arătând ce fel de lucrare le încredințează. După 40 de zile, El le-a dăruit și un alt dar: Veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi și Îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea... (Faptele Apostolilor 1, 8).

Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând aceste cuvinte ale Evanghelistului Ioan, ne spune: Mare este vrednicia preoților. Cărora le veți ierta păcatele, zice, le vor fi iertate. De aceea și Apostolul Pavel îi învăța: ascultați pe mai marii voștri și supuneți-vă lor (Evrei 13, 17). Socotiții în cinste, cu asupră de măsură! Tot Apostolul Pavel ne spune că ei priveghează pentru sufletele voastre ca unii care vor da seama lui Dumnezeu (Evrei 13, 17). Și în cazul guvernatorilor păgâni, toți li se pleacă și toți respectă decizia conducătorului, oricine ar fi cel care a primit conducerea. Cu atât mai mare trebuie să fie atenția atunci când un om rânduiește, dar mai ales când Dumnezeu rânduiește! Noi îl și disprețuim pe cel rânduit, îl și ocărâm, îl și nimicim prin mustrări și chiar dacă suntem opriți în a-i judeca pe frații noștri, ne ascuțim limba împotriva preoților.

De altfel, chiar marele orator s-a confruntat cu astfel de atitudini și de aceea ne spune că și atunci când preoții ar fi foarte netrebnici, vor lucra toate ale Lui și Îl va trimite pe Duhul Sfânt. Fiindcă nici cel curat nu îl atrage prin curăția proprie, ci harul este cel care lucrează totul. Și oricât de departe ar ajunge filosofia omenească, se va arăta inferioară harului aceluia. Nici înger, nici arhanghel nu pot lucra ceva cu privire la cele date de Dumnezeu, ci Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt le economisesc pe toate, iar preotul împrumută limba lui și oferă mâna lui. Într-adevăr, nici nu ar fi drept ca, pentru răutatea altuia, cei care vin la credință să fie vătămați în ceea ce privește simbolurile mântuirii noastre.

Toma, cel numit Geamănul, a mărturisit: Dacă nu voi pune mâna mea, nu voi crede!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: Când îl vezi pe ucenicul cel neîncrezător, gândește-te la iubirea de oameni a Stăpânului! Cum Se arată pe Sine arătându-Și rănile și vine să mântuiască pe unul, chiar dacă era mai greoi decât ceilalți. Hristos nu l-a lipsit nici de acestea. Îndoiala lui se datora necredinței, dar s-a întâmplat înainte de primirea Duhului, după acestea nu a mai fost așa, ci erau desăvârșiți. Acest lucru ține de credință, faptul de a accepta cele nevăzute, credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovedirea celor nevăzute (Evrei 11, 1). Aici nu-i fericește doar pe ucenici, ci și pe cei de după ei care vor crede. Mântuitorul le-a spus: fericiți cei care nu au văzut și au crezut. Se cuvine să fii nedumerit cum un trup stricăcios arăta semnele cuielor și a fost cu putință să fie atins de o mână muritoare.

Totodată, marele exeget precizează că ceea ce s-a întâmplat s-a datorat pogorământului. El a înviat, arătând semnele Răstignirii, și pentru aceasta mănâncă cu ucenicii. De aceea, Apostolii arătau semnul Învierii, spunând: noi, care am mâncat și am băut cu El (Faptele Apostolilor 10, 41). Le-a arătat Domnul acestea de dragul ucenicului.

Evanghelia continuă spunând că Iisus a făcut semne multe și diferite. Evanghelistul Ioan a menționat mai puține minuni decât ceilalți evan­ghe­liști, dar ne-a învățat, spunând: Cred că, dacă s-ar scrie toate, nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris, referindu-se la mulțimea cuvintelor, faptelor, a ceea ce s-a întâmplat atunci în numele Domnului.

Evanghelia Duminicii Sfântului Apostol Toma ne încredințează pe noi, cei puțin credincioși și lipsiți de darurile unei credințe desăvârșite, că Mântuitorul Hristos a vrut să facă vădit prin mâna unui muritor pe Cel care venise din ceruri, care Se făcuse om, suferind crucea și moarte, dar a înviat, dăruindu-ne tuturor viață veșnică.

Deși Toma nu a avut credință deplină în cuvintele Domnului Iisus Hristos, s-a încredințat de adevărul Învierii. Imnografii, cercetând scripturile ori tradiția din Țara Sfântă, au alcătuit icosul sărbătorii: Cine a păzit mâna ucenicului nearsă, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat îndrăzneala de a putea pipăi osul cel de văpaie? Cu adevărat cel ce s-a pipăit, că dacă nu ar fi dat coasta putere dreptei cele de lut, cum ar fi putut pipăi patimile care au zguduit cele de sus și cele de jos? Acest dar Tomii i s-a dat de a pipăi pe Acesta și a strigat: Domnul și Dumnezeul meu! Alcătuitorul se întreabă: Cum de s-a păzit mâna ucenicului nearsă? Cum de a îngăduit Dumnezeu? Iar răspunsul îl aflăm: Îndelunga lui iubire și smerenia fără de margini. Dreapta cea de lut s-a atins de osul de văpaie, apoi a primit puterea să mărturisească.

Ne aducem aminte de mărturisirea lui Petru, alt ucenic al Domnului, care s-a întrebat, împreună cu ceilalți, cine putea fi Învățătorul, altul decât Fiul lui Dumnezeu? Cine zic oamenii că sunt Eu? Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu! Toma, de această dată, i-a spus: Domnul meu și Dumnezeul meu! Unul l-a numit Dumnezeul meu, celălalt Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

Întâlnim uneori în viață exemple de credință și dăruire totală, fără umbră de îndoială. Fiecare dintre noi a observat astfel de trăiri. A lui Toma nu știm dacă a fost așa. De ce să-l judecăm, dacă noi avem propria măsură a necredinței? Domnul a îngăduit neputința lui, tocmai ca noi să ne încredințăm de Învierea Lui.

Dorim dovezi, suntem avizi după minuni și nu ne sunt de ajuns cuvintele Mântuitorului. Exemplul lui Toma trebuie să ne fie întărire în credință.

S-a spus că Toma, atunci când s-a îndoit, a fost ca unul dintre noi. Și pentru noi s-a îndoit, ca noi să credem că Mântuitorul Hristos a fost mort și a înviat, iar cele spuse ucenicilor s-au împlinit întocmai.

Toma împreună cu ceilalți Apostoli au plecat la propovăduire, el alegându-și îndepărtata țară a Indiei, acolo a mărturisit prin martiriu credința pe care a verificat-o, dar a știut că va merge la Învățătorul Lui și nu va sfârși ca necredincios, ci se va bucura de reîntâlnirea cu Domnul său.

Biserica întemeiată de Apostolul care s-a încredințat de Învierea Mântuitorului există și azi, în Malabar, unde se află o comunitate puternică în credință. Delegații ale Bisericii Ortodoxe Române au vizitat-o, admirând credința lor, asemenea lui Toma după întâlnirea cu Mântuitorul Hristos.

Arătarea Mântuitorului ucenicilor în a opta zi după Înviere este una dintre bucuriile credincioșilor în acest răstimp când Toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de sub pământ

Citeşte mai multe despre:   Duminica Sfântului Apostol Toma  -   Duminica a 2-a dupa Pasti