Bufonul regelui

Sunt mulţi aceia care nu se pregătesc pentru moarte, pentru marea plecare. Poate de frică, sau din lipsă de înţelepciune. Gândul la moarte ne cheamă să preţuim infinit clipa de acum, prezentul, şi ne ajută să înţelegem că Domnul are o relaţie de iubire cu noi. Noi nu avem percepţia lăuntrică a faptului că vom muri. De aceea amintirea morţii ne ajută pentru a ne da seama de ea şi de a trăi prezenţi în fiecare lucru pe care îl facem. Cine nu păzeşte cuvântul lui Hristos, „privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului” (Mt. 25, 13), este asemenea regelui din istorioara pe care o veţi citi în continuare.

Un rege avea în serviciul său un bufon de curte care îi umplea zilele cu glume şi cu tot felul de lucruri amuzante, dar în acelaşi timp pline de înţelepciune. Într-o zi, regele îi încredinţă bufonului sceptrul său, zicându-i: Ţine-l tu, până când vei găsi unul mai slab de minte decât tine: atunci poţi să-l dăruieşti.

Câţiva ani mai târziu, regele se îmbolnăvi grav. Simţindu-şi sfârşitul aproape, îl chemă pe bufon, de care de fapt începuse să se ataşeze şi îi spuse: „Plec într-o călătorie lungă“. „Şi când o să te întorci?“, întrebă bufonul zâmbind. „Peste o săptămână sau peste o lună?“ „Nu, îi spuse stăpânul cu tristeţe, nu o să mă mai întorc niciodată.“ „Şi ce pregătiri ai făcut pentru această expediţie?“, îl chestionă din nou nebunul înţelept. „Nici una“, răsună şi mai jalnic răspunsul. „Tu pleci pentru totdeauna şi nu te-ai pregătit deloc?“, se miră măscăriciul. „Poftim, ia-ţi sceptrul. Acum am găsit pe unul mai slab de minte decât mine!“ (Adaptare după o istorioară din volumul „40 de povestiri din deşert“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007)